Laureatul Nobel pentru descoperirea HIV, în vizită la Bucureşti

Laureatul Nobel pentru descoperirea HIV, în vizită la Bucureşti

Ultima actualizare:
1 2 jpg jpeg

Evenimentul a avut loc la Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în prezenţa unor personalităţi precum acad. prof. univ. dr. Ioanel Sinescu, dr. Sorin Oprescu, primarul Capitalei şi prof. dr. Streinu-Cercel, preşedintele Senatului Universităţii de Medicină şi Farmacie.

Proiectul Momentul Magellan are ca obiectiv conştientizarea şi promovarea importanţei dialogului intercultural şi se înscrie în demersul mai larg de aducere laolaltă a culturilor europene, prin stimularea participării active, mai ales a tinerilor, la schimbul de experienţe, precum şi la punerea în comun a valorilor patrimoniale europene.

Proiectul Momentul Magellan se va derula pe parcursul a patru ani, între 2012-2016 şi reprezintă contribuţia românească la Programul Global Ethics, iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO.

Luc Montagniera absolvit Facultatea de Medicină şi Facultatea de Ştiinţe Biologice ale Universităţii din Paris, iar la doar 23 de ani a devenit asistent universitar. După o perioadǎ de stagii postdoctorale în Marea Britanie, se întoarce ȋn Franţa pentru a lucra în cadrul a două Institute franceze: Institutul Curie pentru aproape 30 de ani şi Institutul Pasteur din Paris, unde a şi fondat Departamentul de Virusologie.

Profesorul Luc Montagnier este cunoscut pentru că, alături de Francoise Barre- Sinoussi, a descoperit virusul imunodeficienţei umane (HIV) ȋn anii '80.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
pisica bigstock jpg
colon jpg
Mihaela Bilic, foto Facebook jpg
Congres Oncologie Musculoscheletală jfif
shutterstock 2611050621 jpg
ceai memorie jpg
femeie pat crampe picioare 3807730 jpg
image png
image
image