Problemele menstruale, infecţiile genitale sau afecţiunile ce pot surveni la nivelul aparatului genital femini se pot ameliora cu infuzii şi băi de şezut din plante, acestea având efecte benefice asupra aparatului genital feminin cât şi a stării de s
Tot ce se petrece în interiorul corpului uman de la respiraţie până la digestie, are nevoie de nivel de energie pentru realizarea preceslor metabolice măsurate în caloriile arse.
Extrem de bogat în vitamine consumul zilnic de pătrunjel îţi furnizează o serie de nutrimenţi ce te pot feri de bolile de inimă, artrită sau chiar de cancer.
Suntem convinşi de faptul că obişnuieşti să consumi măcar ocazional castravetele, fie că îl adaugi în salate fie că îl adaugi în sucuri sau smoothie-uri, însă tu ştii care sunt realele avantaje pe care acesta ţi le pune la dispoziţie?
După o zi agitată şi cu un program încărcat, în care mai mult ca sigur ai sărit peste mese sau ai mâncat pe fugă, ajungi acasă şi realizezi că senzaţia de foame îţi dă mari bătăi de cap.
Orice acţiune a ta atrage anumite consecinţe, începând de la alimentele ce alegi să le consumi în fiecare zi până la felul în care dormi noaptea. Şi asta din cauza faptului că dormitul pe burtă spre exemplu, contribuie substanţial la accentuarea ridu
Dacă pentru a-ţi proteja picioarele de frig ai la dispoziţie atât o gamă largă de încălţăminte cât şi produse textile, iar pentru mâini ai posibilitatea de a le proteja ţinându-le în buzunar sau apelând la mănuşi, ce putem face pentru a ne proteja fa
Principul de bază este acela că nu trebuie să faci niciodată foamea. Nu trebuie să adopţi măsuri extreme pentru a-ţi menţine o anumită greutate corporală, deoarece excesele şi extremele au efecte reversibile.
În ziua de astăzi este foarte important să fii activ şi rapid, să dispui de o gamă mare de informaţii şi ce ajutor mai bun ai putea avea decât o memorie excelentă şi iute.
Studiile făcute asupra beneficiilor aduse de ardeiul iute au scos la iveală faptul că acesta poate influenţa într-un mod benefic anumite procese din organismul uman, jucând un rol esenţial în menţinerea sănătăţii.
Alimentele pe care alegi să le consumi nu influenţează doar stare de sănătate ci şi mirosul corporal, astfel că unul dintre punctele de atracţie poate fi perturbat dacă nu le selectezi cu atenţie.
Mâinile cu pielea uscată nu sunt deloc estetice, şi uneori pot deveni chiar dureroase, astfel că există anumite tratamente naturiste la care poţi apela pentru a remedia problema.
Rezistenţa emoţională a omului este strâns legată de orele de somn, astfel că specialişti ce au analizat comportamentul uman afirmă că dacă dormi prea puţin ai toate şansele ca a doua zi să fii mult mai morocănos.
Sănătatea ta este influenţată de or
Un condiment savuros pe care îl poţi folosi la prepararea diverselor feluri de mâncare şi care în acelaşi timp este benefic pentru întărirea masei osoase dar şi pentru a-ţi ţine silueta sub control.
Tot ce ai nevoie pentru a scăpa de această problemă este o pudră de roşcove. Cunoscută şi sub denumirea de carob, această pudră se bucură de adevărate proprietăţi miraculoase pentru sănătatea ta. De la mic la mare fiecare membru al familiei tale se v
Cu cât ai mai multă grijă de alimentaţia ta cu atât mai puternic va fi organismul tău. Asemeni unei plante ce trebuie udată şi îngrijită, corpul tău are nevoie de vitamine, minerale, nutrimenţi de calitate superioară pentru a inhiba dezvoltarea difer
Toamna este momentul oportun pentru a te aprovizona cu tot ce ai nevoie pentru iarnă, iar acest obicei străvechi de a pune legumele la murat prin fermentare oferă organismului în primul rând un impuls de creştere a nivelului de serotonină şi o doză d
Nu degeaba se spune că fructele erau masa zeilor, motivele sunt lesne de înţeles, micile bobiţe de rodie, roşii şi acrişoare trebuie incluse în dieta ta. Îi vei furniza corpului tău o cantitate de minerale, vitamine şi antioxidanţi de cea mai mare ca
Pancreasul secretă insulină pentru a putea transporta glucoza în celule. Datorită stilului de viaţă agitat, a orelor de somn puţine, a alimentaţiei necorespunzătoarea, în timp, pancreasul nu mai poate secreta nivelul normal de insulină astfel încât s
Este foarte greu să găseşti o reţetă minune care să funcţioneze la toată lumea. Practic, acel praf magic care te scapă de orice fel de problemă,mai ales de ţesutul adipos nu există. Există în schimb un secret, şi anume să înveţi să mănânci suficient
Pentru a înţelege ce înseamnă aceasta şi, mai ales, care sunt paşii pe care un cuplu îi are de făcut, am stat de vorbă pentru cititorii Click!Sanatate cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în inferti
La micul dejun seminţele sunt binevenite într-o porţie de iaurt sau alături de o cremă de brânză. Poţi să le adaugi în salate, în sucuri de legume ori fructe, în smoothie-uri.
Această afecţiune face parte din categoria otitelor medii, o inflamaţie ce apare în urechea medie fără vreo legătura cu o anume etiologie sau patogeneza.