Andra, din vacanța în Marbella direct pe scena We Love Music Festival de la Vâlcea: „Ador momentele când nu trebuie să răspundem la multe telefoane”
Andra (38 de ani) a petrecut o frumoasă vacanță în Marbella alături de familia ei numeroasă și direct de acolo a ajuns la primul ei concert de după relaxare, tocmai la Vâlcea, urcând pentru prima oară pe scena We Love Music Festival, aflat la a patra ediție.








S-a întâmplat vineri seară, pe 15 august. Celebra artistă a avut emoții și abia aștepta să se întâlnească cu publicul care a venit în număr foarte mare să o vadă la concertul susținut pe Platoul Fețeni de la Râmnicu Vâlcea.
Am stat de vorbă cu vedeta PROTV la We Love Music Festival care a sărbătorit în vacanță și 17 ani de când ea și soțul ei, Cătălin Măruță, au spus “Da” la Starea Civilă. Andra adoră să petreacă vacanțele în familie, alături de copiii ei și urmează ca pe 23 august să fie din nou în centrul atenție pentru că atunci își va sărbători și ziua de naștere.
Andra, bine ai venit la We Love Music Festival!
Și noi iubim muzica și atunci trebuia să ne vedem cu oamenii care o iubesc.
Este a patra ediție We Love Music Festival și știu că tu ai venit direct din vacanța din Marbella aici, la Vâlcea!
De obicei vin mult mai târziu de asta cred că nu am prins nicio ediție dar anul acesta s-a întâmplat să venim mai devreme din vacanță și iată-ne aici, la festival. Ne bucură foarte mult invitația voastră și sperăm să fie bine. Abia aștept să intru pe scenă!
“Am sărbătorit 17 ani de când am fost la primărie”
Cum te încarci tu, așa , cu energie, pentru fiecare spectacol?
Acum sunt relaxată, dacă vin din vacanță, îți dai seama! Abia aștept să intru pe scenă să le cânt oamenilor. Sper să fie toată lumea în energia asta bună, să primească muzica noastră.
Copiii i-ai lăsat acasă? Eva știu că este nedespărțită de tine în vacanțe!
Cu Eva, da, am stat împreună, și cu David, chiar dacă e adolescent și adolescenții mai fug de mame, mamele sunt cele care îi mai cicălesc, dar ei au rămas acasă și eu am venit la treabă.
Tu și Cătălin ați sărbătorit în vacanță parcă și 17 ani de căsătorie!
Am sărbătorit 17 ani de când am fost la primărie, la biserică împlinim pe 23 august când e și ziua mea.
Ați petrecut frumos și mai urmează, înseamnă!
Am fost împreună, asta e tot ce contează. Ador momentele în care suntem împreună, relaxați, când nu trebuie să răspundem la multe telefoane, doar la cele primite de la famillie, că toată lumea știe că suntem în vacanță în această perioadă. E tare plăcut să petrecem timp împreună! Pe 23 august o să sărbătorim și ziua mea de naștere și 17 ani de căsătorie.
“Nouă ne place să ne facem vacanțele cu copiii”
Urmează și o vacanță romantică, doar tu cu Cătălin sau nu prea mai e timp acum?
Nouă ne place să ne facem vacanțele cu copiii. Nu ne încurcă cu nimic să ne iubim, să ne arătăm dragostea. E totul așa, odată cu copiii, pentru că observăm, cu creșterea lui David, că adolescenții ușor-ușor se desprind de părinți așa că profităm de fiecare moment să fim împreună.
După atât timp ai vreun ritual înainte de concerte, înainte să urci pe scenă, ai vreo amuletă draga la tine, vreo superstiție anume?
Nu, nu știu, eu sunt destul de serioasă în ce fac și vin cu inima deschisă. Nu mă arunc să vorbesc foarte mult înainte de concert ca să îmi menajez vocea. Sunt alături de echipa mea cu care mă văd acum după vacanță și acum povestim fiecare ce a făcut în vacanță și pe unde a fost. În rest, nu am un ritual înainte de cântare. Ba da, am, spun “Tatăl nostru” și “Doamne ajută”!
Acum începe cumva maratonul de după vacanță, cu multe concerte. De aici am înțeles că vei pleca la Timișoara.
Da, aproape de Timișoara, apoi la Brăila și săptămâna viitoare, din 21 august, tot așa.
S-au terminat filmările pentru "Tati part-time"?
"Tati Full-Time" de data asta, l-ai botezat! S-au terminat filmările, am fost acolo zi de zi cu Eva și cu echipa, care este extraordinară, în noiembrie o să apară filmul la cinema, sunt tare curioasă dacă o să vă placă. Eu am admirat tot ce s-a întâmplat acolo. Am fost telespectacor, susținător și atât.
Tu te și emoționezi de fiecare dată când ești cu Eva, acolo, pe platoul de filmare!
Orice părinte se emoționează, e normal!



































