Copilul începe grădinița și nu știi dacă se va adapta? Soluțiile de la psihoterapeuta Laura Găvan: „Este o tranziție majoră”
Mâine, sună clopoțelul în școlile și grădinițele din țară, iar elevii sunt pregătiți să înceapă un nou an școlar fructos. Nu la fel de simplu este însă și pentru preșcolari. Adaptarea la un nou capitol poate fi foarte dificilă, iar uneori părinții nu știu cum să gestioneze mai bine situația. Cum putem face totul mai ușor pentru cei mici aflăm de Laura Găvan, psiholog și psihoterapeut.
Copilul începe grădinița și nu știi dacă se va adapta?
Click: Laura, ce impact are în profunzime pentru cei mici acest nou început?
Intrarea copilului în grădiniță este o tranziție majoră, care implică atât dezvoltarea emoțională și cognitivă, cât și desprinderea treptată de figura de atașament.
În această etapă apare frecvent anxietatea de separare, un fenomen normal între 2 și 4 ani, când copilul se află la granița dintre dependență și autonomie.
Anxietatea de separare se manifestă prin plâns, opoziție, regresii sau refuzul colectivității. Ea reflectă teama de singurătate, de abandon, de necunoscut, dar și frica de a nu fi suficient de bun în raport cu ceilalți. La nivel psihologic, copilul trăiește ambivalența între explorare și protecție – motorul prin care își dezvoltă treptat mecanismele de autoreglare.
Pentru copil, plânsul este o formă firească de exprimare emoțională. În loc să fie suprimat, el trebuie conținut și validat. În absența acestei susțineri, copilul poate învăța să își reprime emoțiile, dezvoltând ulterior mecanisme de coping disfuncționale.
În paralel, părintele se confruntă cu vinovăție, atunci când se simte inadecvat sau consideră că nu este un părinte bun, și cu rușine, când se teme că este judecat de cei din jur pentru comportamentul copilului. Aceste emoții pot bloca disponibilitatea de a răspunde nevoilor reale ale copilului. Gestionarea lor presupune conștientizarea distorsiunilor cognitive și orientarea către o atitudine empatică și realistă. O distorsiune cognitivă des întâlnită în aceste situații este citirea gândurilor: sigur sunt judecat de ceilalți, ei cred că nu mi-am crescut bine copilul, copilul meu e sălbatic, are probleme etc.
Dacă tot ne place să ne imaginăm că ceilalți gândesc diverse despre noi, vă propun un exercițiu care implică opusul a ceea ce facem în mod uzual: să credem că ne susțin sau chiar ne admiră în mintea lor, în loc de critică.
Click: Cum pot părinții să gestioneze mai bine totul? Există anumite tehnici?
Pentru a facilita adaptarea, părinții pot apela la strategii precum ritualurile de separare, adică gesturi repetitive și previzibile care transmit siguranță. Obiectele tranziționale, cum ar fi o jucărie sau un obiect personal, mențin legătura cu „acasă”. Jocurile de separare, precum cucu-bau sau ascunsa, permit copilului să experimenteze plecarea și revenirea într-un mod ludic. De asemenea, clarificarea planului, explicarea cu cine rămâne și când revine părintele, consolidează sentimentul de siguranță.
Dincolo de aceste instrumente, nevoile fundamentale ale copilului reprezintă nucleul procesului de adaptare. Nevoia de siguranță se exprimă prin dorința unui mediu constant, predictibil și armonios, care să permită explorarea lumii cu încredere. Nevoia de iubire necondiționată oferă copilului certitudinea că este valoros chiar și atunci când greșește, prevenind tendințele de perfecționism sau dependență de validare. Nevoia de disponibilitate se regăsește în răspunsul prompt la plâns sau disconfort, care construiește un atașament securizant. Această disponibilitate se ajustează pe măsură ce copilul își dezvoltă toleranța la frustrare. Nevoia de autonomie se manifestă prin curajul de a explora, dublat de verificarea permanentă a prezenței adultului. Încurajarea și protecția oferite simultan îi permit copilului să gestioneze ambivalența dintre teamă și descoperire. Nevoia de limite sănătoase îl ajută să își dezvolte autocontrolul și respectul față de reguli, fără a fi constrâns prin frică sau pedeapsă. Nevoia de joacă și comunitate susține exprimarea emoțiilor și dezvoltarea abilităților sociale prin conectare cu ceilalți copii.
La nivel neuropsihologic, aceste experiențe contribuie la neuroplasticitate: creierul copilului se modelează constant prin interacțiunile trăite. Siguranța, iubirea și predictibilitatea nu sunt doar resurse afective, ci și factori care construiesc circuite neuronale stabile, favorizând echilibrul emoțional și reziliența.
Adaptarea la grădiniță nu se rezumă la o schimbare de rutină, ci reprezintă o etapă complexă de dezvoltare emoțională și relațională. Prin validarea emoțiilor, sprijinirea nevoilor fundamentale și reglarea propriilor trăiri, părinții pot transforma anxietatea de separare într-o experiență de creștere și autonomie pentru copil. Pentru părinți, această etapă confirmă faptul că, la un moment dat, puiul își va lua zborul din cuib, iar contribuția lor este esențială pentru starea de siguranță și încredere în sine a copilului.
