George Ivașcu, dezvăluiri de senzație de la filmările pentru sezonul 3 de „Tătuțu’”! Ce relație are cu Codin Maticiuc?! „Nu ne cunoșteam”
Sezonul 3 din îndrăgitul serial „Tătuțu’” promite să aducă și mai multă acțiune, adrenalină, răsturnări de situație. Actorul George Ivașcu a făcut dezvăluiri, în exclusivitate pentru Click!, de pe platourile de filmare.
Filmările pentru sezonul 3 al serialului „Tătuțu’” au început din octombrie anul trecut. Actorii și echipa de producție au revenit pe platourile de filmare, pregătiți să ducă mai departe povestea din universul riscant de la începutul anilor 2000, când Bebe Măcelaru (interpretat de George Mihăiță) era stăpân peste o lume în care legea și fărădelegea se întâlneau la orice pas.
Sezonul 3 promite să aducă și mai multă acțiune, adrenalină, răsturnări de situație și răspunsuri pentru întrebările de pe buzele tuturor fanilor serialului.
George Ivașcu, cel care îl aduce la viață pe celebrul personaj Pelicanu în „Tătuțu’” a explicat, în exclusivitate pentru Click!, care sunt asemănările și diferențele dintre Pelicanul din „Clanul” și cel din „Tătuțu’”.
George Ivașcu ne-a dezvăluit ce provocări i-a adus acest personaj.
Click!: Sezonul 3 de „Tătuțu’”, dar pentru dumneavoastră este practic sezonul 7 de „Pelicanu”. Dacă le adunăm și pe cele de la „Clanul”…
„Este cel mai longeviv personaj de televiziune pe care l-am avut”
George Ivașcu: Șapte sezoane de „Pelicanu”, da. O perioadă foarte lungă cu un singur personaj. Am mai avut un personaj longeviv până acum, la teatru, pentru că piesele de teatru, vrând-nevrând, rămân mai mult în stagiune.
Dar, în premieră, este cel mai longeviv personaj de televiziune pe care l-am avut. Și asta este datorită întregii echipe. Pentru că succesul se datorează unei echipe care, chiar dacă nu se vede, oamenii simt atmosfera creată din scenariu, în primul rând – Anghel Damian, Lia Bugnar –, regizorilor care știu să creeze situații anume. Și nu mai vorbesc de ceea ce înseamnă imagine, sunet, calitate. Adică, ce putem spune? Este un produs de calitate datorită echipei.
Nu mă refer aici exclusiv la actori. Și actorii sunt aleși pe sprânceană, să zic așa, indiferent dacă sunt roluri mai mici. Sau, cum e de obicei într-un serial polițist, mai și mor unii dintre ei. Dar nu mor pentru că n-ar fi buni, ci mor tocmai pentru că sunt buni, creează un soi de empatie și atunci dispariția lor te face, într-un fel, să îi regreți, să îți pară rău că nu mai sunt.
Click!: Cum vă mai raportați acum la „Pelicanu”? Mai ales că ați avut un parcurs ușor atipic. Mai întâi l-ați interpretat la o anumită vârstă, apoi v-ați întors cu 20 de ani în urmă. Nu a fost un parcurs cronologic. Cum îl vedeți pe Pelicanu după cele șapte sezoane?
George Ivașcu: E foarte interesant, asta e o altă experiență inedită, pentru că, de regulă, biografia unui personaj o ai în momentul în care, să zicem, se face filmul. Dar, rareori te gândești de unde a plecat el.
Și sunt câteva momente foarte tandre ale Pelicanului, în care îl înțelegi ca fiind un supraviețuitor. De ce? Pentru că afli, de fapt, că el a fost crescut de mamă, că mama era croitoreasă și că el a trebuit să se descurce de mic, ceilalți considerându-l un copil, hai să zicem așa, mai puțin îndrăzneț și destul de umilit.
Dovadă că, într-unul dintre episoadele pe care cred că le-ați văzut deja, în sezonul 1 din „Tătuțu’”, Pelicanu explică de ce este poreclit așa. Și anume faptul că mama lui, care era bolnavă, îi cumpărase o pungă de caramele, iar copiii au vrut să-i fure caramelele.
Atunci el și le-a băgat pe toate în gură, ca să nu le mănânce ceilalți copii, le-a ținut atât de strâns, chiar dacă ăia îl băteau și încercau să-i scoată caramelele, până când a venit Bebe Măcelaru și a zis: „Bravo, mă, le-a ținut ca un pelican în gușă. Și cât de mari sunteți voi, nu ați putut să i le luați.” Și de atunci i-a rămas Pelicanu.
E foarte frumos. Chiar și în sezonul 3 fac referire, la un moment dat, la cum mă lua mama pe la nunți, pentru că ea cosea rochii de nuntă. Adică, ce îmi place la acest personaj deosebit de tare este tocmai faptul că nu este formal. Nu e doar așa cum e Pelicanu, un descurcăreț. El, pur și simplu, e și motivat uman. Adică e un copil sărac, care încearcă să supraviețuiască într-o gașcă unde nu are toate avantajele și atunci e un supraviețuitor.
Și de asta cred că publicul îl iubește pe acest personaj, pentru că, de fapt, este un om ca toți ceilalți, care încearcă să se descurce, să supraviețuiască. Și e simpatic pentru că, săracul, vrea și el să fie undeva mai sus, să acceadă spre alte condiții. Și, în ideea asta, încearcă să se asocieze cu oricine simte că are mai multă putere. Începe cu Stavrositu, apoi cu Constănțeanu.
Aici el pare un trădător continuu, pentru că prima dată începe cu Stavrositu, îl trădează pe Stavrositu pentru Măcelaru, după care, cum ați văzut deja în „Clanul”, trece de partea lui Constănțeanu, după care își face propriul lui clan, Peliclanul. Adică omul, săracul, trece. Și de-aia experiența e foarte frumoasă, pentru că devine o experiență aproape biografică.
Click!: Acum, în sezonul 2 din „Tătuțu’”, vedem cum s-au întâlnit Pelicanu și Iulică. Chiar în episoadele acestea o să vedem cum s-au întâlnit prima oară, cum s-au înțeles la început, sau nu chiar. Cum se raportează Pelicanu la el, îl ia așa, ca pe un ocolit al lui, pe Iulică, îl vede ca pe un copil, ca pe un frate?
George Ivașcu: Exact ca pe un copil îl vede. Nu vreau să dau din casă, dar ați văzut în „Clanul”– asta pot să spun – că el suferă foarte tare când îl iau pe Iulică, când îl omoară, pentru că, realmente, spune într-un monolog acolo, în „Clanul”, cum că tot ce a avut a împărțit cu el. Devine ca un frate.
Dar Pelicanu, tocmai fiind lipsit de grija parentală a tatălui, pentru că a fost crescut de mamă, practic își revarsă toată duioșia. Și, evident, ca orice tată, e și sever cu el, dar, în același timp, îl și protejează.
„Eu nu mă știam cu Codin dinainte”
Click!: Dacă vorbim de Iulică, n-avem cum să nu menționăm și prietenia legată cu Codin Maticiuc.
George Ivașcu: Evident, cred că cel mai frumos e că eu nu mă știam cu Codin Maticiuc dinainte, deci experiența asta ne-a împrietenit, în primul rând, profesional și în al doilea rând, hai să zicem, afectiv, pentru că vrând nevrând, trebuie să vâslim în același timp, trebuie să ne stabilim ritmurile comune, trebuie să furăm unul de la celălalt, energie, intenții, să ne susținem unul pe altul, ceea ce e foarte frumos în profesia asta când simți că poți să faci un tandem, o echipă cu cineva.
Sigur, cu ceilalți colegi te întâlnești în funcție de cum e scenariul, dar aici noi suntem tot timpul împreună. Deci aici facem o mică familie și aici am putea spune că suntem frați.
Click!: Apropo de alți actori din distribuție, aveți ocazia să jucați și cu foști studenți ai dumneavoastră.
George Ivașcu: E cel mai frumos cadou ca profesor să-i vezi. Pentru că, plecând de la ideea că atât Mihai Brătilă, care a fost parte din prima mea generație de studenți, Anghel Damian, care a fost studentul meu la master, nu poți să nu te bucuri când îi vezi. Cum spuneam, un profesor este ca un tată care te învață mersul pe bicicletă. După care el ia mâna de pe șa și copilul își continuă drumul lui.
Atât de frumos să-i vezi cum au crescut profesional, fără să am niciun alt aport în cariera lor, este meritul lor exclusiv, dar începuturile alea în care pui niște baze, în care dai niște elemente concrete.
Se creează o relație foarte frumoasă, pentru că pui niște repere, în primul rând, de ce înseamnă deontologie profesională. Și când o vezi că se regăsește într-un mod superior lucrul pe care tu l-ai făcut, cum să zic eu, nimic nu poate fi mai frumos. Acum mi-a venit comparația, când tu, de fapt, îl înveți alfabetul pe un tânăr și după aceea vezi ce frumos știe să compună singur.
