10 ianuarie 1969-10 ianuarie 2019. Maica Teofana de la Mănăstirea Vorona, la 50 de ani de stăreție
S-au împlinit 50 de ani de când în istoria ei multiseculară Mănăstirea Vorona a cunoscut o nouă etapă . Aniversarea este legată de strădania unei călugăriţe, Stareața Teofana Scântei care a intrat şi ea, odată cu faptele-i mari, în cronica acestui loc binecuvântat din Codrii Voronei.
Până la Decretul 410 din anul 1959, care a produs schimbări dramatice în viața monahală, Mănăstirea Vorona ducea o viaţă liniştită în ritmul rugăciunilor şi al nevoinţelor duhovniceşti.
Până la acea dată, Mânăstirea Vorona avea ritmul ei de viață. Deodată, prin Decretul din 1959 asupra Sfântului lăcaș s-au abătut încercările cumplite din vremea regimului ostil Bisericii. Atunci călugării au plecat de la mânăstire , așa cum s-a întâmplat în numeroase așezăminte monahale, Mănăstirea Vorona a fost pustiită, iar un an mai târziu ( 1959-1960) a fost transformată în CAP.
Bisericile au fost închise și, cu timpul s-au deteriorat. În locul bunelor rânduieli care domneau aici altădată, peste tot s-a aşternut dezordinea. Mai mult chiliile monahilor au fost transformate în grajduri, iar incinta mănăstirii a fost năpădită de buruieni şi gunoaie. Cei care au văzut mănăstirea în perioada aceea amintesc de situaţii şi imagini de coşmar.
Această situație dramatică a contrinuat nouă ani, iar în acest interval bisericile s-au deteriorat, iar chiliile monahilor au devenit ruine.
După 9 ani, cu toată opoziția mai-marilor zilei, se iveau zorii refacerii vieții mănăstirești, chiar dacă unii monahi erau risipiţi prin țară, iar alții muriseră. Atunci, mitropolitul Iustin Moisescu al Moldovei şi Sucevei a hotărât să fie aduse la Vorona câteva călugăriţe. Printre acestea se număra și tânăra monahie Teofana Scântei, pe atunci muncitoare la Filatura de in şi cânepă din Fălticeni. La Fălticeni, în plină perioadă totalitară, vreo 12 călugăriţe lucrau din greu pentru a-și câștiga existența de fiecare zi și aşteptau cu nerăbdare reîntoarcerea în mănăstire.
10 ianuarie 1969, monahia Teofana a fost numită stareță
Atunci, Mitropolitul Iustin Moisescu a numit-o pe monahia Teofana Scântei stareţă la Vorona începând cu data de 10 ianuarie 1969. Pentru îndepărtarea parginii care se instalase la Vorona, călugărițele se luptau cu îndepărtarea șerpilor reali care se cuibăriseră în acest lăcaș. Munca în șantierul de la Vorona era susținută: s-au reparat acoperișurile bisericilor, pentru că ploaia pătrundea nestânjenită în încăperi. Mitropolitul Moisescu s-a străduit ca lucrările de refacere a mănăstirii să înainteze în ritm alert și a semnat un CEC pentru cheltuielile de primă urgență.
Apoi, în Mitropolitul Moldovei și Sucevei a reușit să achite toate facturile mănăstirii . Totodată, obștea și-a sporit numărul ajungând la 12 viețuitoare. Părintele Mina Serediuc a revenit printre primii în sfântul lăcaș ( după ce o perioadă a fost și paznic).
Bisericile şi complexul monastic arătau altfel. Pe lângă părintele Mina Serediuc, care a revenit cel dintâi (fusese și paznic, o perioadă fără uniformă monahală), a venit, câţiva ani mai târziu, protosinghelul Pangratie Drăguţu. Lumea venea la slujbă duminica şi în zilele de sărbătoare și slujbele se oficiau cu evlavia desăvârșită.
Între ostenitoarele de la mănăstire, stareţa Teofana era sufletul şi iniţiatoarea bunelor lucrări. Ea a contribuit la transformarea ruinii instalate în mănăstire, la schimbarea atmosferei de CAP de la Vorona în rânduială duhovnicească. Cei care au cunoscut aceste schimbări de la Vorona vorbesc despre ”Minunea de la Vorona”, minune care s-a împlinit lent, dar sigur. În istoria lăcașului monahal, se remarcă numele unui alt fiu al mănăstirii, Teoctist Arăpașu, Patriarhul, cel care își amintește de anii uceniciei sale. Despre anii , 90, el precizează că : ”Dacă nu erau maica Teofana și părintele Pangratie, n-aș fi putut face nimic”. În acei ani, Mănăstirea Vorona și-a sporit frumusețea. Bisericile au fost pictate și au fost construite mai multe chilii pentru soborul de maici care aduna , la un moment dat, un număr de 50. Stareţa Teofana a trudit neîncetat, iar la temelia muncii sale a stat răbdarea, înţelepciunea și iubirea pentru Dumnezeu și penru semeni.
În realizările de la Vorona a trudit stareța harnică și modestă Teofana Scântei, un nume care va rămâne în cronici și-n inimile credincioșilor care se roagă la Mănăstirea Vorona.
