Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Împărați, întocmai cu Apostolii, Constantin și mama sa Elena
Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi mama sa Elena, cei slăviţi „ întocmai cu Apostolii”, protectorii credinței creștine sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la data de 21 mai.
Sărbătoarea Sfinților împărați Constantin cel Mare și mama sa Elena are o putenică legătură cu puterea Sfintei Cruci, simbolul Biruinţei în religia creştină. Documentele vremii consemnează că, în timpul domniei sale, împăratul Constantin cel Mare a adus creștinismul în legalitate, după decenii de prigoană, iar creștinii se puteau ruga fără teamă că vor fi prigoniți.
Istoricul sărbătorii
În secolul al III-lea, Imperiul Roman era condus de împăraţii Diocleţian şi Maximian Hercule, de fiul acestuia, Maxenţiu, şi de consulul- general Constantin Chlorus, tatăl viitorului împărat Constantin cel Mare. De asemenea, documentele religioase au consemnat că, în acea vreme, în Galia, în Spania şi în Britania, ţinuturi guvernate de Constantin Chlorus, creştinii erau ocrotiţi de cumplita prigoană dezlănţuită împotriva lor în celelalte zone ale imperiului. Mai mult, fiind apreciaţi pentru hărnicia şi pentru corectitudinea lor, creştinii din ţinuturile guvernate de Constantin Chlorus erau folosiţi la îndeplinirea treburilor administrative în împărăţie.
Generalul Chlorus s-a căsătorit cu Elena, o tânără săracă
În ciuda interdicțiilor impuse de poziția sa socială, care-i interzicea să se căsătorească cu o persoană ce provenea dintr-o familie modestă, consulul -generalul Constantin Chlorus a cerut-o de soție pe Flavia Iulia Helena, o tânără foarte frumoasă și pioasă din ținutul Bitinia. După câțiva ani, la îndemnul lui Maxențiu, generalul Constantin Chlorus a divorțat de soția sa, Elena. După acest eveniment, Elena s-a retras din viața publică și s-a ocupat îndeosebi de educația fiului ei.
După moartea generalului Chlorus, funcția sa a fost atribuită fiului său
După moartea generalului Chlorus, funcția acestuia în Imperiul de Răsărit a fost atribuită fiului său, Constantin. În același timp, atribuţiile împăratului Hercule au fost preluate de Maxenţiu, fiul acestuia, recunoscut în imperiu pentru pedepsele foarte aspre pe care le aplica tuturor creştinilor, dar și pentru râvna cu care dărâma bisericile creştine.
Conflictul aprig dintre Maxențiu și Constantin
Tânărul Constantin l-a considerat pe Maxenţiu un aprig duşman al creştinismului. În același timp, Maxențiu se străduia să-l înlăture pe Constantin de la cârma Imperiului de Răsărit și a pornit război împotriva lui. Mai mult, la Roma Maxențiu îi prigonea pe creștini și dedica multe jertfe doar zeilor păgâni.
Pe cer a apărut un mesaj divin: „Prin acest semn vei învinge!”
Constantin l-a considerat pe Maxenţiu un aprig duşman al creştinismului, dar a avut curajul să lupte împotriva lui. Cu toate că armata împăratului Constantin era mai puţin numeroasă, în ajunul luptei, protectorul creştinilor, deși nu era creștinat, s-a rugat lui Dumnezeu să-l învingă pe duşmanul său. Din relatările episcopului Eusebiu, duhovnicul lui Constantin, aflăm că Dumnezeu cel Adevărat, la care s-a rugat împăratul Constantin, i-a ascultat ruga fierbinte. În ajunul luptei, împăratului i s-a arătat pe cer în timpul amiezii, semnul unei Cruci, alcătuită din stele luminoase, pe care scria următorul mesaj: „Prin acest semn vei învinge”. Mai mult, în noaptea următoare, împăratului Constantin i s-a arătat în vis şi Iisus Hristos, care i-a cerut să aşeze semnul Sfintei Cruci pe steagurile de luptă. Ascultând îndemnul divin, Constantin a însemnat atât hainele, coifurile ostaşilor, cât şi steagurile de luptă, cu semnul Sfintei Cruci.
Constantin a fost încoronat ca împărat
În dramatica bătălie de la Pons Milvius, de lângă Roma, Constantin l-a înfrânt pe Maxenţiu la data 28 octombrie 312. Tot atunci, Maxenţiu a căzut de pe cal şi a murit înecat în râul Tibru, lângă podul Milvius. După această izbândă răsunătoare, Constantin a fost primit cu mult entuziasm de cetăţenii Romei şi de trupele din Brittania. În anul 313 a fost încoronat ca împărat al Imperiului Roman de Apus. Atunci, Constantin a adus-o pe mama sa lângă el, ca sfetnic de seamă.
Constantin i-a mulțumit lui Dumnezeu pentru ajutorul divin
Impresionat de evenimentele tulburătoare, trăite într-un interval destul de scurt, împăratul Constantin a vrut să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru succesele obţinute. Sfătuit şi de mama sa, Elena, în acelaşi an, 313, Constantin a semnat o hotărâre, cunoscută până în zilele noastre sub numele de „Edictul de la Milano”, cea mai mare realizare a împăratului.
Prin decretul de la Milano a încetat prigoana împotriva creștinilor
Referitor la ”Decretul de la Milano”, istoricii bisericești au menționat că de la acea dată, înceta prigoana creştinilor şi aceştia aveau libertatea să se închine liberi la Dumnezeul lor. Tot atunci au fost eliberaţi din închisori episcopii şi preoţii. De asemenea, de la acea dată, s-au construit numeroase şi frumoase biserici creştine, iar templele idoleşti au fost dărâmate. Totodată, s-au închis cuptoarele în care au fost arşi de vii adepţii credinţei creştine. De asemenea, bisericile creştine au fost scutite de impozite şi au avut dreptul să primească donaţii.
În acelaşi timp, episcopii au primit dreptul să-i judece pe cei care nu voiau să fie judecaţi după legile statului. Totodată, împăratul a înlăturat din legile penale şi pedepsele neacceptate de creştinism: răstignirea, zdrobirea picioarelor şi arderea cu fierul roşu.
Împăratul Constantin a combătul erezia lui Arie
Ca împărat, Constantin a înţeles că, prin unitatea credinţei, Biserica lui Hristos este un sprijin important pentru unitatea imperiului. În vremea domniei lui, Constantin a convocat primul Sinod ecumenic de la Niccea în anul 325. Cu acel prilej, s-a pus capăt ereziei lui Arie, cel care spunea că Hristos n-a fost Dumnezeul adevărat, îmbrăcat în fire de om, şi coborât în lume, aşa cum spune dreapta credinţă. În opinia lui Arie, Hristos era doar „o creatură” trimisă să izbăvească omenirea.
La Sinodul de la Niceea s-au stabilit reguli precise pentru creștinătate
La lucrările Sinodul de la Niceea s-au conceput 7 articole prezente în rugăciunea Crezul ( devenit Simbolul Credinţei), pe care credincioşii îl rostesc la fiecare Sfântă Liturghie. Tot atunci, s-a stabilit şi metoda de calcul a datei Paştelui: Sărbătoarea Paştelui este orânduită în prima duminică după luna plină a echinocţiului de primăvară. De asemenea, s-au stabilit şi 20 de canoane care să menţină disciplina bisericească.
Decizii privind capitala imperiului
În anul 330, Împăratul Constantin a mutat capitala imperiului de la Roma la Bizanţ. El şi-a dorit ca noua capitală să fie înconjurată de aceeaşi strălucire de care s-a bucurat oraşul „fără pereche” Roma. Ulterior, Împăratul a numit noua capitală Constantinopol (după numele său).
Pelerinajul împărătesei Elena la Ierusalim, în căutarea Sfintei Cruci
Împăratul Constantin a trimis-o la Ierusalim pe mama sa, evlavioasa împărăteasă Elena, să identifice locul unde a fost îngropat Mântuitorul şi să găsească lemnul Sfintei Cruci. Totodată, împărăteasa Elena avea misiunea să se închine pe Golgota, unde a fost răstignit Iisus , loc pe care împăratul Adrian poruncise să se înalțe templul zeiței Venus. Potrivit tradiției, Elena a dărâmat templul, apoi s-a rugat lui Dumnezeu împreună cu Macarie I, episcopul Cetăţii Ierusalim. Istoricii bisericeşti menţionează că din locul săpăturilor s-a răspândit un miros plăcut și spre răsărit s-a arătat locul Căpățânii și acolo au fost dezgropate trei cruci și piroanele care i-au țintuit pe osândiți. Pentru a identifica adevărata crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, episcopul Macarie I a oprit un convoi mortual care trecea pe acolo, apoi a așezat corpul persoanei decedate lângă fiecare cruce. Mortul a înviat când a fost aşezat pe crucea Mântuitorului. În data de 14 septembrie 326, episcopul Macarie I a adus crucea şi-a înălţat-o în faţa mulţimii. De atunci, ziua de 14 septembrie a devenit Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Împărăteasa Elena a înălţat mai multe lăcaşuri sfinte printre care: Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem şi Biserica din Nazaret. Despre Împărăteasa Elena, documentele vremii menţionează că a fost prima femeie care şi-a eliberat sclavii şi i-a ajutat pe creştinii persecutaţi.
Visul care l-a convins pe împărat să se boteze
Deşi a contribuit la biruinţa creştinismului, împăratul Constantin a primit sfântul botez creştin pe patul de moarte, în anul 337, după 7 zile de chibzuință... Împăratul s-a îmbolnăvit de o formă gravă de lepră. Doctorii și vrăjitorii acelor vremuri l-au sfătuit să-și facă ”o scăldătoare” cu sânge de copii mici. Când a mers la locul unde urma să aibă loc sacrificiul pruncilor, împăratul a fost impresionat de jalea mamelor. Atunci, el a hotărât să renunțe la acest tratament care cerea o uriașă jertfă și le-a cerut mamelor să plece acasă împreună cu pruncii lor. Textele religioase menționează că Dumnezeu a fost impresionat de milostenia împăratului. De aceea, Dumnezeu i-a trimis împăratului în vis pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Aceștia i-au spus în vis împăratului să-l caute pe episcopul Silvestru, care se ascunde de teama prigoanei creștine. Descoperit pe muntele Soract, episcopul a fost adus în fața împăratului, care l-a întrebat: „Sunt creștini dumnezeii Petru și Pavel, cei care i-au apărut în vis?”. Episcopul i-a spus împăratului că Petru și Pavel sunt apostolii lui Dumnezeu , uciși de Nero. Episcopul i-a mai spus împăratului că Dumnezeu este doar Unul, că el, ca împărat, se poate mântui de boală. Cu acest prilej, episcopul i-a vorbit lui Constantin despre pocăință, iertare, milostenie și despre Botez. După șapte zile de căință, textele religioase menționează că împăratul s-a botezat și s-a vindecat de lepră.
Constantin a oferit veșminte celor care voiau să se boteze
După vindecare, Constantin a mai zidit o biserică în numele Mântuitorului Hristos. De asemenea, el a poruncit să se împartă ( din visteria împărăției) veșnminte pentru botez, tuturor acelora care vor să se creștineze.
„ Crucea care a apărut pe cer, în plină zi, ca urmare a rugăciunii marelui Constantin, l-a ajutat pe acesta să-l învingă pe prigonitorul creştinilor din acea vreme, pe Maxenţiu. Crucea a însemnat simbolul Biruinţei şi, de atunci, pentru toţi creştinii, crucea este simbolul Biruinţei împotriva celui rău. Împăratul Constantin a primit botezul în momentul convingerii substanţiale în credinţa lui Hristos”, ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti.
