Aşa se face corect reabilitarea termică

Ultima actualizare:

Supravegherea lucrărilor de reabilitare termică trebuie făcută cu personal specializat şi responsabil în ceea ce priveşte buna execuţie a lucrărilor.

Astfel, reprezentantul asociaţiei trebuie să aibă pregătirea necesară astfel încât să urmărească execuţia lucrărilor în ritmul şi termenele prevăzute.

De asemenea, reprezentantul trebuie să interzică utilizarea materialelor necorespunzătoare sau care nu au certificate de conformitate, declaraţie de conformitate sau fără agrement tehnic.

Să admită la plată numai lucrările corespunzătoare din punct de vedere calitativ. Să ceară executantului refacerea lucrărilor executate în mod necorespunzator.

Foarte important e ca la semnarea proceselor verbale de recepţie a lucrărilor de reabilitare termică să participe şi reprezentanţii Inspecţiei de Stat în Construcţii, obligaţie ce e prevăzută de lege.

O atenţie deosebită trebuie acordată în cazurile în care contribuţia financiară este 0, primăria şi statul suportând în totalitate costurile de reabilitare.

În aceste cazuri, este necesară o mare atenţie cu privire la calitatea lucrărilor executate şi preţurile achitate din bani publici pentru aceste lucrări.

Materialele esenţiale precum polistirenul expandat, adezivul, tencuiala decorativă şi plasa de armare trebuie să fie compatibile, adică să fie parte a unui sistem complet livrat de un singur producător.

Este foarte imporant ca furnizorul sistemului să asigure asistenţa tehnică în şantier pentru constructor.

Trebuie să aibă personal calificat, să fi fost instruiţi de furnizorul materialelor cu privire la aplicarea termosistemului, iar lucrările de referinţă executate anterior să fi rezistat în bune condiţii la mai multe cicluri iarnă-vară.  

Garanţia producătorului

Garanţia producătorului este cea specificată în documentele de calitate ale sistemului de termoizolaţie.

Producătorul va pune la dispoziţia beneficiarului (Asociaţia de proprietari) toate documentele de calitate, odată cu cartea tehnică a sistemului de termoizolaţie şi cu garanţia sistemului.

Garanţia de bună execuţie a lucrărilor este acordată în mod obligatoriu de către executant.

Perioada de garanţie pentru lucrările executate este aceeaşi cu garanţia dată de producător.

Daune şi soluţii

Daunele apărute în timpul lucrărilor de reabilitare vor fi semnalate imediat de către beneficiar (Asociaţia de proprietari) producătorului sistemului de termoizolaţie.

Beneficiarul (Asociaţia de proprietari) împreună cu producătorul stabilesc cauza generatoare, şi soluţia de eliminare a acesteia.

De asemenea se va stabili cine va prelua costurile reparaţiei.

Producătorul va emite o soluţie tehnică scrisă ce va fi trimisă către beneficiar (Asociaţia de proprietari) şi executant şi va asigura consultanţa tehnică de specialitate pe durata execuţiei lucrărilor.

Semnalaţi problemele

Lucrările vor fi exploatate conform specificaţiilor producătorului.

Orice intervenţie asupra faţadei, cum ar fi montarea aparatelor de aer condiţionat, suporţi, montare obloane, schimbat tâmplărie trebuie să se facă sub îndrumarea proiectantului şi numai cu firme specializate.

De asemenea producătorul sistemului va fi consultat.

În fiecare an, în perioada martie - aprilie se va verifica starea faţadei. Orice problemă va fi semnalată imediat producătorului sistemului de termoizolaţie. La fiecare 5 ani, se recomandă vopsirea integrală a faţadei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ruși pe aeroportul Vnukovo din Moscova după anunțul mobilizării FOTO Twitter
image
image
image
image
image
image
Balamuc jpeg 2 jpeg
index (1) webp
old man 1147288 1920 jpg
SpotPolarBearHiddenAmongPandasOpticalIllusionIQTest jpg
loto jpeg
YXNoPTM0MmQ5ZWI3MGQ5YThkYTRlNjk2MmZjMjYxMTU2ZDQ1 thumb jpg
castraveti png
lumina sfanta de paste jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net