Islanda, prima ţară care a învins virusul ucigaş. Care a fost strategia micuțului stat din Atlanticul de Nord

Ultima actualizare:

    Islandezii au petrecut  ieri prima zi de libertate  totală după ce autorităţile  nu au mai raportat de zile  bune nici un bolnav
Islandezii au petrecut ieri prima zi de libertate totală după ce autorităţile nu au mai raportat de zile bune nici un bolnav

Islandezii au învins noul coronavirus, care a făcut peste 250.000 de victime la nivel mondial şi a îmbolnăvit 3,6 milioane de pământeni. Ţărişoara din Atlanticul de Nord a reuşit să treacă peste epidemie cu doar 10 decese şi 1.799 de bolnavi.

”Nu mă aşteptam să ne revenim aşa de repede”, a declarat pentru AP epidemiologul Thorolfur Gudnason. După şase săptămâni de izolare în case, liceele, saloanele de coafură, cabinetele stomatologice şi celelalte puncte comerciale şi-au deschis porţile ieri, fără restricţii. Asta după ce de aproape două săptămâni nu a mai fost raportat nici un caz de îmbolnăvire, iar autorităţile au testat aproape întreaga populaţie de 360.000 de suflete. Apogeul epidemiei din Islanda a fost de 106 cazuri raportate pe zi şi autorităţile au impus urmărirea ”contacţilor”, testarea şi izolarea imediată a suspecţilor. Iar acest lucru s-a simţit, Islanda devenind prima ţară fără COVID-19. Datorită bagajului genetic, majoritatea bolnavilor de COVID-19 erau asimptomatici. Asta putea fi o problemă dacă autorităţile nu impuneau reguli stricte de izolare şi cei care intrau în contact cu un bolnav nu erau puşi rapid în carantină. Primul caz de COVID-19 a fost adus din Ischgl, Austria, la 28 februarie. Gudnason a explicat că doctorii islandezi sunt la curent cu procedurile de reacţie la epidemie încă din 2004 şi că începând cu 1 martie au făcut teste tuturor celor care veneau din Europa. În paralel, lumea a fost învăţată să se spele pe mâini, să stea la distanţă şi să evite ieşirile din case. Într-o ţară în care iarna durează aproape tot anul şi oamenii sunt învăţaţi să stea mai mult cu familiile, cele şase săptămâni de izolare nu au fost un calvar. Compania farmaceutică din Reykjavik deCODE Genetics a produs rapid teste pentru COVID-19 şi 50.000 de islandezi au fost testaţi la începutul epidemiei (13% din populaţia ţării).

Au revenit la o viață normală

Bolnavii şi suspecţii au fost testaţi în spitale şi în spaţiile de izolare. Conform statisticilor, testele au arătat că doar 0,6% din populaţie sunt ”asimptomatici care răspândesc boala” şi că aceştia au şanse reduse să contamineze lumea în jurul lor. Un studiu realizat pe 848 de copii de 10 ani a arătat că nici unul nu e bolnav de COVID-19 şi şcolile primare şi gimnaziale au rămas deschise. Au fost închise liceele şi facultăţile pentru că la persoanele de peste 16 ani nivelul de risc era cu 35% mai mare. Timp de 4 săptămâni poliţiştii şi studenţii au purtat o brăţară de localizare la picior pentru a realiza o hartă a zonelor de risc de contaminare. Datorită acestei echipe de ”urmăritori” 19.000 de oameni au intrat în carantină şi au fost trataţi acasă. Ieri a fost prima zi de normalitate 100%, autorităţile permiţând după mult timp inclusiv întrunirile de peste 50 de persoane. Margrét Guðjónsdóttir, de 28 de ani, din Hvammstangi, a povestit că a revenit la bunul obicei de a merge la serviciu cu autostopul. Şi nu poartă mască pentru că nu mai există COVID-19. În Islanda se menţine carantina obligatorie de 14 zile pentru cei veniţi din afara ţării.

În Insulele Feroe viaţa nu a fost afectată de epidemie

În arhipelagul din Atlanticul de Nord a fost raportată o singură persoană bolnavă de COVID-19. La 20 aprilie, premierul ţării, Bárður á Steig Nielsen, a redeschis grădiniţele, creşele şi clasele din ciclul primar al şcolilor, întrucât ţara sa e una dintre cele cinci ţări europene (n.r. Lichtenstein, Malta, Georgia şi Letonia) în care nici un om nu a murit din cauza noului coronavirus. Feroezii îi sunt recunoscători doctorului veterinar Debes Christiansen, care are un laborator care cercetează bolile peştilor şi care în colaborare cu specialiştii danezi a lucrat la elaborarea testelor pentru COVID-19 pentru oameni. Până în prezent 10% din populaţia de 60.000 din Insulele Feroe au fost testaţi, 184 au fost declaraţi pozitiv şi 131 s-au vindecat complet.

Suedezii ţin boala în frâu, fără restricţii impuse

Întreaga planetă a intrat în stare de alarmă şi autorităţile au impus restricţii severe pentru a opri răspândirea virusului. În Suedia, aceste restricţii nu au existat, iar rata de contagiune e sub 1, susţine Anders Tegnell, epidemiolog în cadrul Agenţiei Suedeze de Sănătate Publică. Asta înseamnă că o persoană infectată îmbolnăveşte mai puţin de o persoană, la rândul ei. Autorităţile suedeze nu au închis terasele, centrele comerciale, fabricile şi şcolile primare şi gimnaziale, ci au apelat la populaţie pentru a respecta regulile de distanţare socială. În licee şi universităţi s-au impus anumite restricţii şi elevii bolnavi pot sta acasă 20 de zile fără adeverinţă de la doctori şi îşi pot da extemporalele online. Suedia a înregistrat ieri 2.680 de decese şi 22.317 îmbolnăviri.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Calin Georgescu Foto Mediafax (8) jpg
image png
ninge 04533700 jpeg
Calin Georgescu Foto Mediafax (11) jpg
accident vaslui jpg
image png
artisti eveniment jpg
Incendiu la un bloc din Piatra Neamț FOTO: ISU
image
actualitate.net
image
actualitate.net