Pentru Femei
Pagina 155

Cum s-au schimbat nunţile în timp. Tradiţii care nu se mai ţin, dar care aveau o semnificaţie importantă
Odată cu ridicarea restricţiilor impuse de Pandemie, nunţile au început să fie „vedetele‟ sezonului. Pentru că multe cupluri hotărăsc să îşi unească destinele, noi îţi prezentăm cum arătau nunţile în trecut şi ce reguli trebuiau să respecte mirii.
Pentru Femei
Poveşti de coşmar din culisele „Vrăjitorul din Oz‟. Abuzuri, zăpadă toxică, machiaj otrăvitor şi inflamabil
Un film atât de iubit ca „Vrăjitorul din Oz‟ a avut parte în etapa de filmare de multe provocări pentru cei care au lucrat la el. Realizat în anul 1939, a fost apreciat atât de copii, cât şi de adulţi. Cu toate acestea, mulţi nu ştiu cât de dificilă a fost producerea acestuia.
Pentru Femei
Ce nu aveau voie să facă femeile acum 100 de ani. Când s-a adoptat o lege care le-a interzis să fumeze în public
Oricât de grea le-ar părea femeilor viaţa în 2021, ar putea fi bucuroase că nu s-au născut în urmă cu 100 de ani. Lumea era total diferită şi plină de constrângeri pentru femei.
Pentru Femei
Migdalele, fructele-minune menţionate în Biblie. Când devin periculoase
Migdalele sunt considerate un superaliment, cu beneficii importante pentru sănătate. Sunt menţionate şi în Biblie, iar astăzi sunt folosite în diverse domenii, de la industria alimentară la cea cosmetică. Există câteva lucruri mai puţin cunoscute despre aceste nuci uimitoare.
Dezvoltare personală
5 remedii eficiente cu creţuşcă sau „aspirina‟ naturală. Ştiai că acidul salicilic a fost extras pentru prima dată din această plantă în jurul anilor 1830?
Cunoscută şi sub numele de barba-caprei sau pepenică, creţuşca este una dintre plantele cu cel mai puternic efect antiinflamator. De la tratarea răcelilor şi a migrenelor, până la cicatrizarea rănilor, această plantă trebuie să se afle în trusa ta de îngrijire!
Îngrijire personală
FOTO: Staruri care au apărut la televizor, înainte să devină faimoase. Nimeni nu ştia că aceşti puşti urmau să aibă milioane de dolari în cont!
Chiar şi cele mai mari staruri au pornit de undeva, iar pentru multe dintre vedete, acel „undeva‟ înseamnă televiziune. Înainte să devină faimoase pentru rolurile lor din distribuţii importante, aceste figuri celebre şi-au făcut debutul în serialele TV, fără ca nimeni să îşi imagineze cât de mult succes vor avea, în timp.
Pentru Femei
Cele mai bizare lucruri văzute de astronauţi în spaţiul cosmic. OZN-uri care explodează şi raze cosmice
Astronauţii văd atât de multe lucruri uimitoare în spaţiul cosmic, de la o puzderie de stele până la o privelişte uluitoare asupra Pământului. Uneori însă, ceea ce văd nu este doar incredibil, ci şi inexplicabil.
Pentru Femei
Când să cumperi un colţar? Sfaturi şi avantaje
Atunci când alegi o canapea, este esenţial să te asiguri că alegerea este corectă. Canapeaua este unul dintre cele mai importante şi folosite elemente ale casei noastre, fiind şi a doua ca importanţă în ceea ce priveşte odihna.
Casa și grădină
Cum să mănânci ciocolată fără să îţi strici silueta. 5 trucuri simple, dar eficiente
Toată lumea iubeşte cicocolata. Este unul dintre cele mai gustoase alimente din lume, însă se spune că acest desert vine la pachet cu multe calorii şi că ar fi un „duşman‟ al siluetei. Nimic mai fals! Putem mânca ciocolată şi fără să ne îngrăşăm. Iată cum!
Dezvoltare personală
De ce este bine să închizi telefonul mobil o dată pe săptămână. Este o practică extrem de utilă
Telefonul mobil este unul dintre obiectele pe care le folosim zilnic şi fără de care multe persoane spun că „nu pot trăi‟. Deşi este prieten pentru mulţi, specialiştii spun că o dată pe săptămână este indicat să luăm o pauză de la telefon şi să îl ţinem închis. De ce acest lucru?
Dezvoltare personală
Motive pentru care România este o ţară specială. Recorduri impresionante, invenţii care ne fac viaţa mai uşoară şi animale deosebite
Potenţialul turistic al României este uriaş. Arcul Carpatic, Dunărea, Marea Neagră sunt doar o parte dintre atracţiile de care suntem mândri. Iată şi alte motive pentru care „ţara noastră-i o comoară‟!
Dezvoltare personală
De ce se schimbă aspectul feţei după ce slăbim multe kilograme şi ce soluţie există
Persoanele care slăbesc multe kilograme constată, de cele mai multe ori, că pielea feţei devine flască, ridurile mai pronunţate, iar aspectul, per ansamblu, este unul îmbătrânit. De ce se întâmplă asta?
Dezvoltare personală
Betty White, mai în vârstă decât pâinea felitată şi Mickey Mouse. Cum a ajuns primarul Hollywoodului în 1954
Este o adevărată legendă, iar vârsta înaintată pe care o are nu i-a încetinit cât de puţin cariera hollywoodiană. După succesul avut cu The Golden Girls, starul de cinema, care are acum 99 de ani, a apărut în numeroase show-uri TV şi filme care i-au menţinut reputaţia de actriţă adorată de public de-a lungul deceniilor.
Pentru Femei
HOROSCOP Intervalul 6-19 august promite o vară şi mai fierbinte plus răsturnări de situaţie
Luna august a început cu frământări cauzate de poziţionarea Soarelui şi a planetei Mercur în zodia Leu, care se confruntă cu Saturn retrograd în Vărsător. Ne aşteptăm la obstacole, frustrări şi incapacitatea de a ieşi în evidenţă în această jumătate de lună. La un nivel mai profund, această configuraţie complicată formată pe cer evidenţiază modul în care în viaţa noastră apar schimbări importante. Aşteaptă-te la surprize şi la întorsături neaşteptate ale lucrurilor, mai ales pe 8 august când va
Dezvoltare personală
Povestea de dragoste dintre Hugh Jackman şi Deborra-Lee. Cum şi-a dat seama el că blonda e femeia vieţii lui
Îl cunoaştem pe Hugh Jackman din proiectele sale grandioase de film, teatru şi televiziune, însă puţini ştiu că Hugh este şi un familist convins. Actorul este căsătorit de 25 de ani cu actriţa şi producătoarea Deborra-Lee Furness şi are una dintre cele mai frumoase căsnicii de la Hollywood. Care este secretul mariajului?
Dezvoltare personală
Care este înţelesul sărbătorii Schimbarea la Faţă? Minunile de la locurile sfinte spre care merg pelerinii acum
În ziua de 6 august, are loc marea sărbătoare Schimbarea la Faţă numită şi Probojenia care îi reuneşte pe toţi creştinii. Este unul dintre praznicele care aminteşte de momentul arătării dumnezeirii lui Hristos, pe Muntele Tabor. Află mai multe despre semnificaţia sărbătorii!
Dezvoltare personală
Colesterolul, aliat sau inamic? Forma LDL oxidat are cea mai mare rată de depunere pe artere!
Cantitatea de colesterol din sânge include colesterolul cu lipoproteine cu densitate scăzută (LDL sau rău) şi pe cel cu lipoproteine cu densitate ridicată (HDL sau bun). Când creşte masa de colesterol rău, sănătatea poate avea de suferit dacă nu se iau măsuri de urgenţă.
Modă
Castele medievale în lume. Castelul Predjama, din Slovenia, a fost construit la intrarea unei peşteri
Când te gândeşti la castele deosebite din ţara noastră, imediat îţi vin în minte Castelul Bran şi Castelul Peleş, însă în lume se află zeci de fortificaţii impresionante, care găzduiesc comori nepreţuite. Ţi-am pregătit o selecţie a celor mai frumoase castele medievale, care merită să fie vizitate!
Dezvoltare personală
Povestea celui mai prolific hoţ de artă. A furat obiecte de 1,5 miliarde de dolari
Publicul iubeşte poveştile palpitante cu jafuri de milioane de dolari, iar Hollywoodul oferă publicului ceea ce vrea, de la celebra peliculă clasică „How to Steal a Million/Cum să furi un milion“, cu Audrey Hepburn, până la seria „Oceanʼs Eleven/Twelve/Thirteen“. Stéphane Breitweiser, un hoţ francez notoriu, are o poveste de viaţă care eclipsează orice ficţiune de la Hollywood.
Pentru Femei
Cele mai frumoase filme de văzut vara. Sunt perfecte pentru momentele în care simţi nevoia să te relaxezi
Un film clasic, de vară, poate fi tot ce îţi poţi dori într-o zi ploioasă sau într-o seară, alături de prieteni sau de familie. Iată cele mai frumoase acţiuni petrecute în lunile de vară, pe care trebuie să le vezi!
Dezvoltare personală
Totul despre boala gingivală: există o legătură între această afecţiune şi COVID-19? Ce spun specialiştii
Boala gingivală apare tot mai des în rândul oamenilor, iar în contexul pandemiei s-a vehiculat că ar exista o legătură între această boală parodontală şi virusul COVID-19. Este adevărată sau falsă această afirmaţie? Specialiştii au analizat această problemă şi vin cu rezultate.
Dezvoltare personală
Cine dă nume uraganelor şi cum sunt alese aceste denumiri speciale. Criteriul este foarte simplu
Te întrebi de fiecare dată când la ştiri sau în ziare apare numele unui uragan, cine alege această denumire şi care este logica? Iată răspunsul!
Dezvoltare personală
Cele mai mari minciuni din istorie. Au creat haos, panică şi multă suferinţă
De la înşelăciuni, la cazuri grave de şantaj, iată cele mai mari minciuni spuse vreodată, care au avut un mare impact asupra omenirii!
Dezvoltare personală
Ce trebuie să ştii despre îngheţată. Cum citeşti eticheta şi ce sortiment să alegi ca să eviţi îngheţata cu substanţe toxice
Cremoasă şi răcoroasă, îngheţata este unul dintre deliciile verii. Cu toate acestea, la fel ca majoritatea dulciurilor, abundă în calorii, zahăr şi grăsimi. Află tot ce trebuie să ştii despre îngheţată, cum afectează ea silueta şi dacă o poţi include într-o dietă sănătoasă.
Dezvoltare personală
Întrebări şi răspunsuri despre sterilet. Incomodează actul sexual, favorizează apariţia sarcinii extrauterine?
Mijloc de contracepţie cu eficienţă crescută, steriletul are numeroase avantaje, dar şi câteva contraindicaţii.
Îngrijire personală
FOTO Plante care absorb umiditatea din casă. Înfrumuseţează locuinţa şi o purifică
Florile sunt minunate, împodobesc orice spaţiu şi creează o ambianţă plăcută. Pe lângă aceste calităţi, o anumită categorie de flori poate fi şi utilă: florile care absorb umiditatea excesivă.
Dezvoltare personală
Este sau nu bine să dormi cu căţelul în pat? Ce spune un nou studiu
Pentru iubitorii de animale nimic nu e mai important decât să-l facă pe patrupedul din dotare să se simtă ca un membru al familiei cu drepturi depline. Acest lucru include chiar să împartă patul cu animalele lor de companie. În acelaşi timp, există numeroşi stăpâni de căţei care condamnă prezenţa căţelului în patul sau chiar dormitorul lor. Cine are dreptate?
Casa și grădină
De ce mierea nu expiră niciodată. Este comestibilă chiar şi după mii de ani
Mierea este cel mai vechi îndulcitor şi medicament din lume, cunoscută datorită proprietăţilor sale antibacteriene, antiinflamatoare, depurative şi antiseptice, dar şi datorită diverselor întrebuinţări în numeroase reţete culinare. Structura sa chimică perfectă face ca mierea să nu aibă termen de expirare şi să fie comestibilă chiar şi după mii de ani.
Dezvoltare personală
Actori care au refuzat roluri importante. Nu se gândeau că aceste filme vor avea atât de mult succes
Unul dintre lucrurile dificile ale meseriei de actor este să prezici succesul viitorului film în care vei juca. În timp ce unii actori sunt inspiraţi, alţii dau cu piciorul şansei uriaşe de a se remarca.
Dezvoltare personală
Sterilizarea, metoda definitivă de contracepţie. Ce presupune intervenţia realizată adesea prin laparoscopie
Pentru cuplurile care nu îşi mai doresc copii, sterilizarea chirurgicală este o opţiune, având un procent de siguranţă de aproape 100%. Intervenţia are însă şi câteva implicaţii, pe care femeile trebuie să le cunoască înainte de a o alege.
Dezvoltare personală