Pentru Femei
Pagina 205

Ce nu trebuie să mănânci niciodată pe stomacul gol. Evită-le la micul dejun!
Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, dar nu orice îţi face cu ochiul este recomandat să fie mâncat în primele ore de la trezire. Foarte puţini dintre noi sunt conştienţi de faptul că unele alimente au efecte negative dacă sunt consumate pe stomacul gol.
Dezvoltare personală
FOTO Obsesia lui Michelangelo pentru bărbaţi. Reacţia bisericii la organele genitale masculine din Capela Sixtină
Când Papa i-a cerut faimosului pictor italian să realizeze Judecata de Apoi din Capela Sixtină, probabil că se aştepta la ceva asemănător cu Geneza, care frapa prin culorile sale vibrante. Însă Michelangelo a produs ceva cu totul aparte. Artistul a pictat personajele musculoase după chipul şi asemănarea romanilor goi, întâlniţi în băile comune.
Dezvoltare personală
Unde se află Paradisul pisicilor. Insula unde trăiesc mai multe feline decât oameni
În unele locuri din lume, pisicile chiar sunt regine! Într-un oraş-insulă din Japonia, pisicile nu numai că sunt apreciate, dar numărul lor chiar îl depăşeşte pe cel al oamenilor.
Dezvoltare personală
Vrei să dăruieşti flori într-un ambalaj deosebit? Alege flori în cutii de la Maison d’Or!
Te-ai întrebat vreodată cât contează ambalajul în momentul în care ai dăruit un cadou? Nu ne referim la ambalaje scumpe, ci la unele care să însemne cu adevărat ceva pentru persoana care primeşte cadoul, ambalaje calitative, care să impresioneze. Probabil ai observat şi tu că în ultima perioadă, se pune accent pe ambalajele minimaliste, care arată superb. Însă, sunt unele momente când îţi doreşti altfel de ambalaje: elegante, care să atragă atenţia şi să rămână în memorie, deoarece vor fi dăruit
Dezvoltare personală
FOTO Cum s-au schimbat vieţile celor mai îndrăgiţi actori la 16 ani de când a apărut telenovela Rebelde
„Rebelde” a fost una dintre cele mai de succes telenovele mexicane, ajungând să fie adorată de majoritatea tinerilor la nivel internaţional. Timp de doi ani (2004-2006), am urmărit viaţa unor adolescenţi de la un liceu de prestigiu. Aşa au devenit şi mai cunoscuţi actorii Anahi, Poncho Herrera, Christopher Uckermann, Maite Perroni, Dulce Maria şi Christian Chavez. Grupul a fost atât de iubit de fani încât a format trupa RBD ce a încântat publicul timp de câţiva ani.
Dezvoltare personală
George Clooney a renunţat la frizer acum 25 de ani. Cum reuşeşte să-şi facă singur o tunsoare fără cusur
Sunt celebrităţi de la Hollywood care au ales să fie propriul lor hairstylist, make-up artist şi chiar propriul lor critic de modă, deşi au averi în conturi şi îşi pot permite oricând extravaganţe. Un exemplu este actorul George Clooney care renunţat demult la un frizer.
Dezvoltare personală
De ce riscul de boli cardiace este mai mare la femeile aflate la menopauză
Asociaţia Americană a Inimii avertizează că menopauza este o perioadă cu risc cardiac crescut. De aceea, este nevoie de controale periodice şi de adoptarea unor măsuri preventive.
Dezvoltare personală
Misterul morţii lui Nicolae Labiş. Poetul s-a stins din viaţă 21 de ani, în condiţii neelucidate complet
Considerat de criticul literar Eugen Simion „buzduganul noii generaţii”, poetul Nicolae Labiş a avut un destin scurt, curmat la doar 21 de ani, în urma unui accident de tramvai pe care unii l-au pus sub semnul îndoielii.
Dezvoltare personală
Scrisul de mână, ca o carte de vizită. Cum să-ţi redefineşti stilul şi să scrii mai frumos şi mai citeţ
Scrisul de mână cu care te mândreai când erai la şcoală s-a transformat în adunături de litere îngrămădite sau prea relaxate, care nu pot fi descifrate? Dacă şi tu ai scris de „doctor‟, îţi vor fi de ajutor sfaturile care urmează. Ţine cont de ele şi vei învăţa rapid cum să scrii mai frumos de mână!
Dezvoltare personală
FOTO Cele mai scumpe rase canine din lume. Din ce motive atrag iubitorii de câini?
Pentru stăpânii lor, câinii sunt unele dintre cele mai de preţ lucruri din viaţă. Îi iubesc cu toată inima şi-i tratează cu iubire şi afect. Totuşi, cât de departe ar fi dispuşi aceştia să plătească pentru companionii lor?
Casa și grădină
Suma impresionantă pe care Regina Marii Britanii o cheltuie pe cadourile de Crăciun. 620 de persoane primesc daruri de la ea
Odată ce-am intrat în luna decembrie, începem să ne gândim cu toţii la darurile pe care dorim să la facem celor dragi sau la ceea ce vrem să ne aducă noul Moş Crăciun. La fel ca suveranul britanic, care a făcut un obicei din a dărui câte ceva celor apropiaţi de Majestatea Sa. Iar lista Reginei Elisabeta a II-a este destul de lungă...
Dezvoltare personală
Alimente pe care le ocoleşti deşi îţi deblochează vasele de sânge
Dacă vrei să ai o inimă mai sănătoasă, ar trebui să începi să mănânci mai des aceste fructe şi legume, oleaginoase şi leguminoase! Unele au devenit banale şi este posibil să le fi evitat, dar sunt benefice pentru sistemul circulator.
Dezvoltare personală
„Am făcut vaccinul anti-COVID-19!” Un britanic vaccinat în luna mai şi-a făcut publică povestea. Ce efecte secundare a suportat?
Odată cu aprobarea vaccinului Pfizer şi începerea distribuirii acestuia în Marea Britanie încă de săptămâna viitoare, întregul mapamond aşteaptă cu nerăbdare revenirea la viaţa noastră normală de dinainte de pandemie. În spaţiul public, însă, există numeroase discuţii despre acest subiect delicat, care a împărţit populaţia planetei în adepţi ai noului produs şi critici ai acestuia.
Dezvoltare personală
FOTO „Groapa de foc” care arde de aproape 50 de ani. Ce s-a întâmplat cu singurul om care a reuşit să coboare printre flăcări
Craterul este situat în deşertul Karakum, în apropierea satului Derweze din Turkmenistan (Asia Centrală), şi a fost numit „Poarta Iadului” de către localnici, referindu-se la flăcările din interior care ard de câteva decenii.
Dezvoltare personală
Unde se află cel mai adânc loc din oceane. Aici a ajuns şi un regizor celebru
Vaste întinderi de apă, oceanele ocupă în jur de 71% din suprafaţa Terrei. Explorate de oameni încă din cele mai vechi timpuri, oceanele au fost afectate, în ultimii 50 de ani, de factori precum schimbările climatice şi poluarea.
Dezvoltare personală
Cele mai longevive animale de companie
Înainte de a adopta un animal de companie, te-ai gândit probabil cât va trăi. Cu siguranţă, ţi-ai dori ca prietenul tău necuvântător să-ţi fie alături mai mult timp, chiar dacă ştii că animalele îmbătrânesc mai repede ca noi, oamenii.
Dezvoltare personală
Ştiai că există fobia de distracţie sau fericire? Află dacă există tratament şi dacă suferi de teama de a fi fericit
Cunoşti acea senzaţie că totul pare prea bun şi prea frumos ca să fie adevărat? Tocmai ţi-ai dat seama că ţi s-au întâmplat numai lucruri bune, în ultima perioadă, şi te gândeşti, cu groază, că ceva rău trebuie să se întâmple cât de curând? Doar nu poţi fi tu atât de norocos, încât să ai parte numai de întâmplări fericite, nu-i aşa?
Modă
Când corpul tău vorbeşte pentru tine. Ce spun ochii, mâinile, picioarele
Corpul nostru spune mai multe despre noi decât ne închipuim chiar şi atunci când nu vorbim. Comunicarea nonverbală reprezintă actul de a transmite un gând, un sentiment sau o idee prin gesturi fizice, postură şi expresii faciale. Mai mult decât ne putem imagina, comportamentul nonverbal poate accentua părţi ale unui mesaj verbal.
Dezvoltare personală
Curiozităţi despre avocado: în 9 luni se coace şi e bun de consum, exact cât durează o sarcină
Rodul unui pom fructifer, avocado poate fi consumat şi ca fruct, şi ca legumă. Vorbim despre un produs bogat în calorii, deci trebuie consumat cu moderaţie. Când vine vorba despre valoare nutriţională, avocado este demn de un loc fruntaş în topul alimentelor de calitate.
Dezvoltare personală
Darwin mânca un exemplar din fiecare specie descoperită. Ce-a făcut când şi-a dat seama că nu studiase pasărea din farfurie?
A fost cel mai faimos naturalist, geolog şi biolog britanic, care a rămas în istorie datorită teoriei evoluţioniste pe care a fondat-o. În Originea speciilor, din 1859, susţine că toate speciile au evoluat de-a lungul timpului din strămoşi comuni, prin selecţie naturală, iar, pentru a scrie asemenea volum şi-a emite aceste concluzii, Darwin a fost nevoit să studieze temeinic.
Pentru Femei
Culori puternice sau culori reci? Iată cum te poate influenţa propriul dormitor
Un pat moale, o pernă pufoasă şi o ambianţă plăcută, crezi că sunt suficiente pentru a obţine dormitorul perfect? Ei bine, nu! Cromatica pereţilor joacă un rol important pentru a obţine calmul de care ai nevoie după o zi agitată!
Dezvoltare personală
Care este istoria magneţilor de frigider şi cum de au devenit atât de populari în întreaga lume
Cei mai mulţi dintre noi am cumpărat sau am primit, la un moment dat, magneţi de frigider. Sunt mici (deci uşor de transportat), simpatici, un suvenir accesibil ca preţ şi un cadou preţuit de mulţi. Totuşi prea puţini dintre noi ne-am întrebat când au apărut aceştia, care este istoria lor.
Pentru Femei
Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor. Tradiţii şi obiceiuri
În ultima zi a lui noiembrie, întreaga creştinătate îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Andrei, cel care a propovăduit creştinismul geto-dacilor dintre Dunăre şi Marea Neagră. În anul 1997, Biserica Ortodoxă Română l-a proclamat Ocrotitor al românilor, iar la patru ani distanţă, ziua de 30 noiembrie a devenit sărbătoare bisericească naţională.
Dezvoltare personală
Ce dezvăluie despre tine cele mai frecvente vise
Îţi petreci o treime din viaţă dormind, iar faza somnului în care visezi ocupă doar un sfert din timpul de odihnă. Nu e de mirare că şi în vise apar dorinţe, frici, anxietăţi, speranţe şi aspiraţii pentru viitor. Pentru a le descifra semnificaţiile, este important nu numai să-ţi aminteşti detaliile, ci şi contextul în care acestea se fomează.
Dezvoltare personală
Trucuri care maschează pungile de sub ochi. Atenţie la consumul de sare!
Multe dintre noi se confruntă cu această problemă, pe măsură ce trec anii. Zona de sub ochi capătă un aspect pufos sau umflat, iar cauzele por fi diverse: diminuarea elasticităţii pielii, acumularea de lichid sau predispoziţia genetică.
Dezvoltare personală
TEST: Ştii să păstrezi un secret? Răspunde la întrebări şi afli rezultatul în câteva minute
Cheia unor relaţii de succes, indiferent că sunt de prietenie, familiale sau romantice, este încrederea. De cele mai multe ori, un mic secret este împărtăşit cu cei dragi, însă trebuie să recunoşti că tentaţia de a nu-l divulga este mare. Fă testul de mai jos şi află dacă ceilalţi se pot baza pe tine.
Dezvoltare personală
Iridologia „vede‟ organele cu probleme şi bolile înainte să apară simptomele
Metodă de diagnosticare ce se bazează pe observarea în detaliu a părţii colorate a ochiului, iridologia poate oferi date despre anumite afecţiuni ale organismului. Mai mult, poate detecta şi riscul de a dezvolta unele boli în viitor. O simplă testare, care nu este dureroasă, te poate ajuta să previi probleme de sănătate, înainte ca simptomele să se manifeste.
Modă
Cascade spectaculoase care atrag turiştii de pretutindeni – De văzut măcar o dată în viaţă
Fie că este mică sau mare, ascunsă în pădure sau aproape de căile de acces, fiecare cascadă are ceva unic, ce atrage privirea călătorului. Există unele însă de o frumuseţe rară, incluse în topuri internaţionale cu obiective rare, pe care trebuie să le vezi la un moment.
Dezvoltare personală
Tot ce nu ştiai despre istoria timbrelor. Cum puteai înşela sistemul poştal pentru a nu mai plăti scrisorile primite
Transmiterea mesajelor este de când lumea şi pământul. La început, au fost oamenii şi porumbeii, apoi sistemul poştal a fost revoluţionat prin inventarea timbrului. Dacă te întrebai cum se trimiteau scrisorile, cine plătea costurile şi ce simboliza primul nostru timbru românesc, ai ajuns la lectura potrivită.
Pentru Femei
FOTO De ce fascinează postările cu pisici? Animalele îţi îmbunătăţesc sănătatea fără a le avea în casă
Nu întâmplător reţelele de socializare abundă de fotografii şi videoclipuri cu animăluţe care mai de care mai amuzante, în ipostaze neaşteptate. Cu blană sau cu pene, fiinţele pe care le adori ca animale de companie sau pe care le priveşti îndelung pe internet sau în natură au darul de a alina durerile reduse ca intensitate, de a alunga insomnia şi au efecte benefice asupra sănătăţii.
Casa și grădină