Pentru Femei
Pagina 255

Lucruri magice pe care nu le ştiai despre My Little Pony, jucăriile preferate ale copilului tău
My Little Pony, una dintre cele mai recunoscute şi iubite colecţii de jucării pentru copii, a zburat imediat de pe rafturi când a debutat. Iată câteva lucruri pe care poate nu le-ai ştiut despre aceste jucării îndrăgite de copii, care au ajuns chiar să fie protagoniste în emisiuni TV şi în filme.
Dezvoltare personală
Horoscop financiar 2020. Care sunt zodiile care vor câştiga bani cu nemiluita în 2020
Anul 2020 aduce noroc în plan financiar pentru mai multe zodii, cel puţin în plan financiar. Altele, însă, vor fi nevoite să muncească mult ca să câştige bani.
Dezvoltare personală
Activităţi perfecte pentru întreaga familie pe timp de iarnă
Copiii sunt, probabil, cei mai entuziasmaţi de venirea iernii şi a sezonului sărbătorilor. Luminiţele, cadourile şi zăpada îi încântă pe cei mai mici dintre noi, dar şi adulţii au de învăţat din această bucurie. Nu te izola în casă atunci când ninge şi nu refuza dorinţele copiilor de a face ture pe pârtie. Cu cât petreci mai mult timp afară şi încerci să profiţi la maximum de farmecul iernii, cu atât mai bine dispusă vei fi în fiecare zi. O familie fericită face toate aceste activităţi împreună
Dezvoltare personală
Beneficii uimitoare ale ceaiului de coada-calului. Ajutor major în procesul de slăbire
Plantă miraculoasă şi cu numeroase efecte benefice pentru organism, ceaiul de coada calului este ideal pentru afecţiuni precum infecţiile intestinale. Cu un puternic efect antioxidant, are acţiune uşor diuretică, proprietăţi analgezice şi funcţionează ca un antiinflamator perfect.Consumat periodic, ceaiul de coada calului reduce riscul apariţiilor problemelor ficatutului şi este bun pentru diabetici.
Dezvoltare personală
Horoscop rune săptămâna 25 noiembrie-1 decembrie 2019, cu Mihai Voropchievici. Noroc în dragoste pentru Capricorni
Horoscopul runelor aduce noroc în dragoste pentru unele zodii şi câştiguri materiale însemnate pentru altele, precum nativii Săgetător. Astrele se aliniază în casa banilor şi pentru Leu, care va avea o săptămână plină de belşug. Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat previziunile runelor pentru toată săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2019.
Dezvoltare personală
Banana, alimentul care face minuni dacă îl consumi constant. Nutriţioniştii recomandă două fructe pe zi
Unul dintre fructele cele mai populare, banana este la îndemăna oricui în orice sezon şi poate fi consumată zilnic. Nutriţioniştii recomandă să mâncam banane la micul dejun sau ca gustare între mese şi vorbesc despre un aport major de nutrienţi pentru organism. În plus, bananele sunt fructele care se găsesc pe piaţă atât în anotimpul cald, cât şi iarna. Consumul de banane poate reduce riscurile de probleme digestive, cancer şi chiar infertilitate.
Dezvoltare personală
Vei avea un copil? Ce să faci pentru a nu fi luată pe nepregătite de momentul naşterii
Vestea că urmează să aduci pe lume un copil este una dintre cele mai îmbucurătoare pe care le poţi primi vreodată, dar, odată cu ea, apar şi numeroase întrebări care par fără răspuns. Perioada prin care treci până la momentul naşterii este una în care te pregăteşti din toate punctele de vedere pentru această mare schimbare din viaţa ta. Deşi sarcina presupune o foarte mare încărcătură emoţională şi trebuie să încerci să îţi menţii echilibrul din acest punct de vedere, nu trebuie să ignori nici p
Dezvoltare personală
Cură de 3 zile cu supe creme de post. Reţetele care te scapă de kilogramele în plus până la Crăciun
Cauţi să slăbeşti câteva kilograme pentru a arăta perfect în ţinuta de Crăciun sau de Revelion? Poţi profita de perioada postului pentru a urma o dietă bazată pe supe din legume, cu un sporit aport de vitamine şi nutrienţi benefici pentru organism.
Dezvoltare personală
Cea mai frumoasă trăsătură a ta, în funcţie de zodie. Buzele femeii Scorpion înnebunesc orice bărbat
Te întrebi ce anume ai special, atunci când vine vorba de trăsăruri. Există anumite aspecte fizice care se corelează perfect cu caracteristicile astrale şi anume faptul că fiecare zodie are o parte a corpului care atrage atenţia. Astfel, bărbaţii vor fi întotdeauna atraşi la femeia Taur de gâtul lung şi îngust, pe care îl vor găsi extrem de sexi.
Dezvoltare personală
Alimente pe care e obligatoriu să le incluzi în dieta ta, pe lângă fructe, legume şi carne
Întrebarea pe care toate femeie şi-o pun la un moment dat după o privire atentă în oglindă este: Ce ar trebui să mănânc astfel încât corpul meu să arate bine, să am enervie şi vitalitate, o piele netedă şi un tonus bun?
Dezvoltare personală
Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci terci de ovăz în fiecare zi? Efectele sunt nebănuite
Terciul de ovăz, un preparat din fulgi integrali, cu o aromă şi o textură aparte, te poate ajuta să reduci cantitatea de dulciuri consumate şi, mai mult de atât, este o sursă excelentă de fibre şi vitamine.
Dezvoltare personală
Alimentul ideal de consumat în post. Nutriţionistul Mihaela Bilic: "Umple stomacul, e săţios şi nu îngraşă"
Nutriţionistul Mihaela Bilic a vorbit despre alimentaţia în perioada postului, despre greşelile pe care le fac cei care consideră că lipsa cărnii le permite să mănânce orice altceva fără limite, dar şi despre alimentele indicate a fi consumate în aceste zile şi care au efecte benefice asupra organismului.
Dezvoltare personală
Horoscopul decepţiilor în dragoste. Cupluri de zodii care n-au nicio şansă împreună: Rac + Leu?
Compatibilităţile dintre zodii dau mari bătăi de cap celor care caută să afle cât de bine se potrivesc cu partenerul de viaţă, în funcţie de zodie. Există în horoscop câteva perechi de nativi care sunt precum şoarecele şi pisica, astfel că, din punct de vedere astral, relaţia amoroasă dintre ele nu va avea niciodată un final fericit.
Dezvoltare personală
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, zi de mare sărbătoare. Rosteşte această rugăciune pentru noroc
Rugăciunea care îţi îndeplineşte orice dorinţă trebuie să fie rostită în ziua de 21 noiembrie, zi de mare sărbătoare pentru credincioşi. Creştinii prăznuiesc pe 21 noiembrie Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sărbătoarea Luminii sau Vovidenie, prima mare sărbătoare din Postul Crăciunului.
Dezvoltare personală
Cele mai norocoase zodii ale anului 2020. Ele vor avea noroc cu carul, câştiguri financiare şi iubire din plin
Anul 2020 se anunţă a fi unul senzaţional, cel puţin pentru unele zodii, întrucât pe 3 decembrie Jupiter, planeta norocului, va intra în Capricorn, unde va rămâne pentru doi ani şi jumătate. Lângă el va fi şi Saturn, cunoscut drept planeta ghinionului, însă nu va putea să-l eclipseze pe Jupiter.
Dezvoltare personală
Mănânci iaurt pe stomacul gol? E total nesănătos! 7 alimente interzise dimineaţa, la micul dejun
Alimentaţia ta trebuie să respecte cele trei mese pe zi, plus gustările dintre ele, însă mare grijă la ce anume mănânci la micul dejun. O mare parte din senzaţiile de usturime a stomacului sau de balonare sunt date de obiceiurile culinare nesănătoare şi de consumul unor alimente interzise pe stomacul gol, cum ar fi iaurtul sau merele.
Dezvoltare personală
Cum cureţi petele de grăsime din bucătărie! Cele mai ieftine şi eficiente trucuri pe care le poţi încerca
Să nu murdăreşti mobilierul din bucătărie, aragazul ori hota atunci când găteşti este imposibil, însă există câteva sfaturi simple, ce te vor ajuta să cureţi petele de ulei cu uşurinţă.
Dezvoltare personală
Hobby-uri pe care le poţi face iarna pentru a-ţi spori isteţimea
Iarna nu este o perioadă în care suntem condamnaţi să stăm în casă şi să ne uităm la televizor. Există o categorie de hobby-uri sănătoase pentru minte pe care le putem practica iarna. Deşi este adevărat că unii dintre noi se nasc ceva mai dotaţi decât alţii, cercetătorii au descoperit că anumite activităţi ne sporesc capacităţile intelectuale. Aşadar, putem folosi acest anotimp pentru a ne antrena mintea într-un mod cât se poate de constructiv. Acestea sunt câteva dintre hobby-urile pe care le p
Dezvoltare personală
Dieta cu mango. Include acest fruct în alimentaţia ta zilnică şi scapi rapid de kilogramele în plus
Dacă vrei să slăbeşti fără să te abţii de la mâncare şi să te înfometezi, încearcă alimentul care odată inclus în dieta ta zilnică va face minuni cu silueta şi cu organismul tău. Este vorba de mango, fruct pe care nutriţioniştii îl recomandă a fi consumat cât mai des posibil, sub diverse forme.
Dezvoltare personală
Aceste două zodii se vor îmbogăţi în următorii cinci ani. Berbecii, favoriţii astrelor în materie de noroc
Următorii cinci ani vor fi mană cerească pentru două zodii cu potenţial de a deveni bogate în jumătatea de deceniu ce va veni. Bunăstare, bani de cheltuit şi plecat în vacanţe şi satisfacţie proesională, acestea sunt elementele care vor sta la baza succesului atins de nativii Berbec şi Gemeni.
Dezvoltare personală
Horoscopul lunii decembrie. Berbecii au parte de schimbări drastice, Racii renunţă la persoanele toxice care le fac rău
Luna decembrie va aduce schimbări drastice pentru nativii din zodia Berbec, care ar trebui să fie atenţi la oamenii pe care-i au în jurul lor. De cealaltă parte, Racii vor fi preocupaţi de viitor şi vor renunţa, în sfârşit, la persoanele toxice din viaţa lor.
Dezvoltare personală
Dieta rapidă cu grapefruit te ajută să topeşti până la şapte kilograme instant. Ce trebuie să mănânci
Odată cu apropierea lunii decembrie te gândeşti din ce în ce mai mult la Crăciun şi la Revelion? Ei bine, dacă îţi doreşti să ai o siluetă de invidiat şi vrei să mai topeşti câteva kilograme încearcă dieta cu grepfruit, ce te va ajuta să topeşti până la şapte kilograme, în doar cinci zile.
Dezvoltare personală
Avertisment pentru cei care ţin post. Profesorul Mencinicopschi a explicat care sunt alimentele care te pot îmbolnăvi
În zilele de post, românii sunt tentaţi să cumpere orice este sau pare a fi vegetal în magazine şi supermarketuri, fără să se gândească la pericolele pentru sănătate. Produsele care nu conţin carne şi lactate conţin, de multe ori, aditivi şi substanţe chimice care pot dăuna organismului. Avertismentul este tras de profesorul Gheorghe Mencinicopschi, cel care vine cu o serie de sugestii privind alimentaţia în perioada postului Crăciunului.
Dezvoltare personală
Va fi lângă tine în cele mai grele momente. 20 lucruri pentru care eşti norocoasă dacă iubeşti un bărbat în zodia Taur
Zodia Taur se defineşte printr-o loialitate cum n-are nimeni, prin generozitate şi prin firea sa caldă cu oamenii pe care îi iubeşte şi cărora nu se sfieşte să le arate. Asta înseamnă că dacă ai acasă un Taur esti o norocoasă. Pentru bărbatul Taur familia reprezintă totul şi va lăsa orice pentru a fi alături de cei dragi.
Dezvoltare personală
Amestecul 100% natural care te ajută să reduci colesterolul
Colesterul îţi poate da mari bătăi de cap atunci când nu este ţinut în frâu. O alimentaţie nesănătoasă, stresul şi lipsa mişcării fizice pot detemina creşterea lui peste limita normal admisă.
Îngrijire personală
Horoscopul săptămânii 18-24 noiembrie adus de Camelia Pătrăşcanu. Racii sunt foarte atenţi la bani
Săptămâna 18-24 noiembrie nu aduce deloc veşti bune pentru unii dintre nativi, întrucât Mercurs retrograd îşi va pune amprenta asupra lor. Mai exact, Racii vor fi preocupaţi de bani, în timp ce Leii vor fi puşi pe muncă la sfârşitul săptămânii, potrivit previziunilor astrologice realizate de Camelia Pătrăşcanu
Dezvoltare personală
Dieta din Postul Crăciunului. Ce să mănânci ca să slăbeşti cinci kilograme
Postul Crăciunului se întinde pe parcursul a 40 de zile, timp în care oamenii trebuie să respecte o mulţime de restricţii culinare. Mâncarea de post, însă, te poate ajuta să dai câteva kilograme jos cu uşurinţă.
Dezvoltare personală
Top 3 zodii de bărbaţi geloşi. Nativul Taur e de nestăpânit
În tot horoscopul se remarcă trei zodii în care dacă partenerul tău s-a născut atunci vei avea ceva de furcă în ceea ce priveşte gelozia. Există trei nativi pentru care suspiciunea, posesivitatea şi impulsivitatea sunt elemente definitorii. Printre ei, bărbatul Taur pare să fie cel mai nestăpânit.
Dezvoltare personală
Încearcă aceste trucuri şi n-o să-ţi mai fie frig iarna. 5 sfaturi în sezonul rece
Organismul resimte adesea frigul indiferent cât de gros te-ai îmbrăcat. Ştiai că nu doar hainele te protejează de răcoare, ci şi alimentaţia sănătoasă şi expunerea frecventă la soare? Ca să poţi să fii la modă şi în sezonul rece, fără să stai zgribulită, e necesar să urmezi câteva sfaturi.
Dezvoltare personală
Oul fiert, alimentul minune pentru organism. Cât de des este indicat să-l consumi
Unul dintre alimentele care nu ar trebui să lipsească din alimentaţia ta este oul, însă nu consumat oricum, ci fiert. Oul fiert este o adevărătă oază de sănătate, spun nutriţioniştii care recomandă consumului lui de mai multe ori pe săptămână. Îl poţi consuma ca atare, adăuga în salate sau îl poţi combina cu diverse alte legume.
Dezvoltare personală