Pentru Femei
Pagina 333

Cum te simţi după o săptămână de sport
Să te decizi să mergi la sală sau să practici un sport poate fi deseori mai greu decât activitatea fizică pe care urmează să o depui. Doar după ce realizezi cât de mult ţi se transformă corpul în urma unui regim sănătos şi al activităţii fizice intense constaţi ce ai pierdut.
Dezvoltare personală
Orez brun versus orez alb: care este mai bun
Orezul este consumat la nivel mondial într-o varietate de feluri. Până de curând preferat era orezul alb, însă astăzi un număr tot mai mare de oameni din întreaga lume se îndreaptă către orezul brun. Este considerat mult mai sănătos, dar există câteva diferenţe între cele două soiuri, şi anume:
Dezvoltare personală
Leurda, leacul-minune al primăverii
Cunoscută pentru aroma intensă, asemănătoare usturoiului, leurda este benefică pentru menţinerea sănătăţii. Poate fi consumată sub formă de salată, suc, infuzie, decoct, tinctură şi acţionează favorabil în numeroase afecţiuni.
Îngrijire personală
Tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute
Acum zece ani nici nu ne-am imaginat câte lucuri putem face cu un telefon. Iar pe măsură ce tehnologia avansează, aceasta are aplicabilităţi în mai multe domenii. Unul dintre acestea este şi cel al construcţiei caselor. O companie britanică a venit cu o idee inedită. CasoTeca îţi prezintă tehnologie din viitor: casa care se montează în 10 minute.
Casa și grădină
Posibilele cauze ale infertilităţii
Majoritatea cuplurilor îşi doresc să aibă un copil la un moment dat, însă mulţi se confruntă cu probleme. Deşi fertilitatea la femei scade odată cu înaintarea în vârstă, este important să se ştie că problema nu este neapărat la ea. Şi bărbaţii pot avea probleme de fertilitate.
Modă
Ce să mănânci dacă ai fibromialgie
Fibromialgie. Pentru necunoscători, dar mai ales pentru cunoscători: o durere difuză, prin tot corpul. Ştii? Ca-n vorba aia, „mă doare tot corpul“. Nu e o durere localizată şi, uneori, poate creşte pragul durerii până la un nivel greu, greu suportabil. Îţi arăt câteva remedii la îndemână, din propria ta casă, cu ajutorul cărora mai poţi să-ţi mai atenuezi durerile astea, care, deseori, vin însoţite de efecte secundare naşpa: te umfli, reţii apa, eşti obosită cronic, nu dormi bine.
Îngrijire personală
Moduri prin care previi natural creşterea în greutate
Excesul de greutate corporală duce la o afecţiune numită obezitate, o problemă de sănătate de care suferă tot mai mulţi oameni. Ea este cauzată de consumul exagerat de calorii şi lipsa activităţilor fizice. Potrivit unui studiu, la nivel global, peste două miliarde de adulţi şi copii suferă de obezitate sau supraponderalitate.
Dezvoltare personală
4 semne că eşti instabilă emoţional
Ca fiinţe umane, avem capacitatea de a trece printr-o mulţime de stări emoţionale, atât pozitive, cât şi negative. Toate aceste stări sunt determinate de experienţele din viaţa noastră. Totuşi, dacă acestea sunt diferite de la zi la zi, e posibil să se instaleze în noi un soi de instabilitate emoţională. Află care sunt primele semne care indică acest lucru!
Dezvoltare personală
Izvorul tămăduirii: sărbătoarea Maicii Domnului, vindecătoarea
Fie că îşi pun nădejdea în puterea vindecătoare a aghiazmei care se face în această zi, fie că speră ca rugăciunile către Maica Domnului să le fie ascultate, credincioşii au mare evlavie şi cred în harul bogat al acestei sărbători, una dintre cele patru dedicate Născătoarei de Dumnezeu.
Dezvoltare personală
Surse excelente de vitamina D
Vitamina D mai poartă numele şi de vitamina soarelui, deoarece este produsă natural de corp în momentul în care razele soarelui ajung pe piele şi sunt absorbite. Vitamina D este esenţială pentru dezvoltarea şi menţinerea oaselor puternice, însă deficienţa ei creşte riscul de fracturi, durere de cap cronică şi osteoporoză.
Casa și grădină
Scapă de mătreaţă cu cele mai simple soluţii
Mătreaţa a devenit o problemă jenantă şi nu mai ştii ce să faci? Nu dispera! Cu îngrijirea adecvată, vei uita de această neplăcere.
Îngrijire personală
Lucruri care aduc noroc în casă. 7 obiecte recomandate în Feng Shui
Indiferent dacă crezi în superstiţie sau nu, cu toţii ne dorim un strop de noroc în viaţa şi casa noastră. Există câteva lucruri care aduc noroc în casă, precum şi bucurie şi bunăstare. Iată care sunt:
Pentru Femei
Simptomele atacurilor de panică
Toată lumea are perioade aglomerate în care stresul îşi spune cuvântul, iar organismul se resimte. De cele mai multe ori reuşim să depăşim aceste perioade, însă există şi situaţii în care ai senzaţia că situaţia îţi scapă de sub control, ceea ce duce în cele din urmă la atacul de panică.
Modă
Avantajele plimbării de dimineaţă asupra sănătăţii
Plimbarea de dimineaţă este cel mai bun exerciţiu pentru un stil de viaţă sănătos. Îţi induce un sentiment de fericire, de calm şi de linişte, relaxând mintea, corpul şi sufletul. Poate nu ştiai, dar 30 de minute de plimbare sunt echivalente cu 2 ore de exerciţii intense la sala de gimnastică.
Casa și grădină
Semnele ascunse ale cancerului de pancreas
Pancreasul este unul dintre organele căruia nu i se acordă atenţia necesară, deşi joacă un rol important în digestie şi în echilibrarea nivelului de zahăr din sânge. Atunci când nu funcţionează corespunzător întregul organism are de suferit.
Modă
Fructe şi legume care conţin calciu
Generaţii întregi au crescut cu ideea că dacă nu beau lapte n-au calciu în corp. Într-adevăr, laptele e o sursă majoră de calciu dar, pentru numele lui Dumnezeu, mai sunt o grămadă de alte alimente din care să ne putem lua calciul. Şi-ncă muuuuuult mai bogate în acest mineral faţă de bietul produs lactat. Există calciu în vegetale? Da! Şi-ncă cum! Ţi-am pregătit mai jos o listă întreagă cu legume care au calciu în ele de nu poţi să le duci!
Casa și grădină
Renunţarea la lactate: plusuri şi minusuri
Majoritatea nutriţioniştilor vor recomanda renunţarea la o anumită categorie de alimente doar dacă există un motiv foarte serios pentru a face acest lucru.
În cazul în care eşti nevoită să renunţi la produsele lactate, vei observa o serie de schimbări în organism printre care:
Dezvoltare personală
Simptome alarmante ale deficienţei de potasiu
Eşti îngrijorată că muşchii tăi nu lucrează cum ar trebui sau că nu ţii tensiunea arterială sub control? Eşti în căutarea unor metode naturale de rezolvare a problemelor tale psihice, emoţionale? Sau poate că eşti curioasă, pur şi simplu, să afli ce este potasiul şi ce face lipsa lui din corpul tău.
Modă
Înainte şi după slăbit
Oameni care şi-au schimbat complet viaţa după ce au slăbit spectaculos.
Dezvoltare personală
Untul de migdale versus untul de arahide
În ciuda faptului că untul de arahide este mult mai cunoscut şi consumat de oamenii din întreaga lume, untul de migdale are mult mai multe beneficii asupra sănătăţii. Iată care sunt diferenţele dintre untul de arahide şi untul de migdale.
Dezvoltare personală
Semne că oamenii negativi îţi controlează viaţa
Oamenii din jurul nostru se împart în două categorii: pozitivi şi negativi. Dacă petreci timp în jurul lor, acest lucru se va reflecta şi asupra modului în care tu vezi lucrurile şi viaţa în general. Este foarte uşor să fii influenţată de persoanele negative, dar s-ar putea ca în momentul respectiv să nu îţi dai seama de acest lucru.
Dezvoltare personală
Descoperă beneficiile surprinzătoare ale pelinului
Pelinul este o plantă foarte populară în România, fiind folosită în medicina tradiţională încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea problemelor digestive şi hepatice. Cea mai simplă modalitate prin care poate fi folosit pelinul este sub formă de ceai, dar recomandat este să fie administrat numai sub atenta supraveghere a unui specialist.
Casa și grădină
Cele mai bune surse de proteine vegetale
Ştiaţi că organele, ţesuturile, muşchii şi hormonii sunt făcuţi din proteine? Proteina găsită în alimente este folosită de fiecare parte a corpului pentru a se dezvolta, a creşte şi a funcţiona corespunzător. Proteinele sunt implicate în aproape toate funcţiile corpului, motiv pentru care este important să consumi alimente bogate în proteine în fiecare zi, la fiecare masă, pentru a preveni deficienţa.
Dezvoltare personală
Ce este terapia inversă şi care-i sunt beneficiile
Terapia inversă sau terapia prin inversiune nu este ceva nou, ci are o vechime de secole. Ea implică inversarea efectelor gravitaţiei şi greutatea corpului este susţinută de parte inferioară a acestuia, fiind recomandată persoanelor care suferă de durere de spate cronică. Pe lângă efectele pozitive pe care le are asupra durerii de spate, terapia prin inversiune are şi alte beneficii, şi anume:
Casa și grădină
4 legume care te menţin sănătoasă
Pentru a avea o sănătate de fier, este important să te îngrijeşti din timp de ea. Alimentaţia te poate ajuta să faci acest lucru, dacă vei şti ce anume să pui în farfurie. Iată care sunt cele mai bune alegeri!
Dezvoltare personală
Cum scapi de paraziţii intestinali în mod natural
Dacă te confrunţi adeseori cu dureri abdominale, balonare, stare de ameţeală sau flatulenţă, este foarte posibil să ai paraziţi intestinali. Aceştia pot fi combătuţi cu ajutorul câtorva remedii naturale obţinute din plante. Acestea sunt recomandările noastre pentru tine!
Îngrijire personală
Dieta cu salate: -2kg în 7 zile
Dacă vrei să scapi de câteva kilograme, atunci dieta cu salate este soluţia. Salatele sunt asociate cu mâncatul sănătos şi pierderea în greutatea, aşa că o astfel de dietă te va ajuta să slăbeşti 2 sau chiar mai multe kilograme în funcţie de salatele pe care le consumi.
Dezvoltare personală
Lucruri pe care nu le ştii despre migrenă
Migrena este o afecţiune neurologică, care poate cauza o serie de simptome care sunt caracterizate de intensitatea şi puterea durerii de cap. Potrivit mai multor studii, femeile sunt mult mai predispuse la migrenă decât bărbaţii.
Modă
Cele mai sănătoase tipuri de nuci
Nucile sunt necesare pentru o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată şi ar trebui mâncate în fiecare zi. Acestea sunt surse importante de grăsimi monosaturate (bune), care scad riscul de afecţiuni cardiovasculare. Nucile, dacă alegi tipul corect, sunt un izvor de proteine, minerale şi alte substanţe nutritive esenţiale pentru starea generală de sănătate.
Casa și grădină
Băutura care elimină toxinele
Mai este puţin şi se apropie vara, anotimpul în care te îmbraci mai des în fustă şi pantaloni scurţi. Dacă ai început să acorzi mai multă atenţie alimentaţiei şi să mergi la sală ca să îţi tonifici corpul ei, ar trebui să incluzi în dieta ta şi o băutură naturală. Este pe bază de castravete, lămâie şi mentă.
Dezvoltare personală