Cele mai bune soluţii de amenajare pentru o bucătărie mică

Cele mai bune soluţii de amenajare pentru o bucătărie mică

Ultima actualizare:
1 78085 original jpg jpeg

De multe ori, nu suntem mulţumiţi de bucătăria noastră. Şi nu pentru că nu ne place cum am amenajat-o, ci pentru că e mică. Sunt atâtea lucruri de depozitat, încât spaţiul nu ne mai ajunge. De aceea, CasoTeca îţi prezintă cele mai bune soluţii de amenajare pentru o bucătărie mică.

Din moment ce trebuie să mâncăm în fiecare zi, nu este de mirare faptul că mulţi dintre noi petrecem mult timp în bucătărie. Petrecem timp şi atunci când ne gândim cum să îmbunătăţim aspectul.

De multe ori, limitarea la un anumit spaţiu dă naştere unor soluţii inteligente. Şi sunt exemple de bucătării mici care vin să ne ajute cu idei.  Iată câteva soluţii care te pot ajuta să-ţi organizezi bucătăria într-un mod mai eficient.

Foloseşte spaţiul de pe pereţi

Când vine vorba de bucătării mici, una dintre cele mai bune soluţii este să foloseşti spaţiul de pe perete pentru a adăuga noi funcţiuni.

Cu ajutorul şinelor pentru agăţat cratiţele şi tigăile pe perete nu mai trebuie să păstrezi ustensilele în dulapuri sau pe balt. Aşa, le vei avea oricând la îndemână.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
medium shot girl getting bullied school jpg
digital art style portrait adult woman jpg
shutterstock 17019676 femeie pat doarme somn jpeg
cute beautiful natural brunette girl cleaning face with cotton sponge smiling looking camera white background cosmetology spa jpg
wellness practices self care world health day jpg
morning selfie young beautiful woman happy cheerful girl she wearing silk pajama has wavy blonde hair sitting window sill room with turquoise wall jpg
Cum sa slabesti doar prin mers  Sursa foto shutterstock 275733524 jpg
e3d5306c863e86589cd07302f5b1e65d jpg
image
image