Apare o nouă televiziune în România. Va fi disponibilă pe rețelele de cablu Vodafone şi Orange, de la începutul lunii aprilie
Apare un nou post de televiziune în România. Acesta va fi inaugurat la începutul lunii aprilie și promite să difuzeze în principal filme americane clasice. Este vorba despre postul Film Mania.
Film Mania Romania, televiziune nouă
Potrivit unei notificări trimise la CNA, AMC va aduce în ţara noastră postul Film Mania Romania, o televiziune ce va difuza în principal filme americane clasice. Din informaţiile Paginademedia.ro, noua televiziune va intra pe reţele de cablu din România, Vodafone şi Orange, de la începutul lunii aprilie.
AMC Networks este prezentă în România prin televiziunile AMC, Film Cafe, TV Paprika, Minimax şi JimJam. Film Mania este un nume prezent şi în Ungaria şi este urmaşul televiziunii Filmmuzeum, schimbare care a avut loc în anul 2012. Tot atunci o altă televiziune a grupului AMC, Zone Romantica a devenit Film Cafe.
Nou canal de sport, de luna aceasta
De luna aceasta, Televiziunea Română are un canal dedicat de sport, în România. Noul canal TV va transmite între 26 iulie și 11 august Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
TVR SPORT reunește și mediatizează, dincolo de fotbal, o gamă largă de sporturi, oferind o varietate de opțiuni pentru iubitorii genului. Odată cu lansarea postului, telespectatorii pot urmări competiții din toate sporturile, pentru care TVR obține drepturi de difuzare, precum şi o serie de programe în exclusivitate, cu imagini din arhiva de aur a televiziunii, ştiri, emisiuni-portret, interviuri și dezbateri pe teme specifice.
Apare o nouă televiziune în România
Vești bune pentru pasionații de istorie din România. Prima a lansat primul canal de televiziune din România dedicat entuziaștilor de istorie, denumit Prima History. Anunțul a fost făcut oficial de către reprezentanții trustului Clever Media, iar canalul TV înlocuiește CinemaEst în grila de programe a abonaților Digi.
Clever Media a inaugurat noul post de televiziune, care a luat locul CinemaEst, începând cu data de 7 decembrie 2023. Noul canal se angajează să ofere telespectatorilor săi o perspectivă clară asupra istoriei, ajutându-i să înțeleagă trecutul real și să construiască un viitor strălucit.