CNA retrage licența Realitatea Plus. Motivul pentru care postul TV se închide. Prima reacție a Ancăi Alexandrescu. UPDATE
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a luat decizia de a retrage licența postului Realitatea Plus, ca urmare a neachitării mai multor sancțiuni financiare emise în anul 2024. Potrivit datelor prezentate în ședința publică a autorității, televiziunea are înregistrate 28 de amenzi restante, care însumează 605.000 de lei, conform Pagina de Media.

Legea Audiovizualului prevede că licența unui canal TV poate fi revocată dacă instituția nu poate demonstra achitarea amenzilor în termen de șase luni de la aplicare. În cazul Realitatea Plus, CNA a constatat că această condiție nu a fost respectată.
Ședința de deliberare a durat mai multe ore și a inclus participarea reprezentanților PHG Media, compania care operează Realitatea Plus. Înainte de vot, s-a discutat posibilitatea amânării deciziei pentru o sesiune ulterioară, însă propunerea nu a întrunit cele șase voturi necesare. Astfel, membrii CNA au trecut la alte opțiuni.
Vicepreședintele CNA, Valentin Jucan, a propus explicit retragerea licenței pe motivul neachitării amenzilor, în timp ce membrii Georgică Severin și Lucian Dindirică s-au abținut de la vot.
Controversele și problemele financiare ale postului
Realitatea Plus a fost implicată în mai multe scandaluri, inclusiv acuzații legate de mită și evaziune fiscală. La sfârșitul lunii martie, ANAF a anunțat desfășurarea unui control la nivel național asupra unui grup de firme din domeniul serviciilor de pază și protecție, descoperind un mecanism de tip „suveică” prin care peste 70 de companii au încercat să evite plata taxelor, acumulând datorii totale de peste 259 de milioane de lei. Deși televiziunea nu a fost menționată oficial, surse citate de Ecomedia indică că Realitatea Plus ar fi vizată.
În paralel, pe 29 martie, Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, a lansat acuzații publice împotriva patronului postului, Maricel Păcuraru, și a senatorului Ninel Peia, susținând că retragerea sa din cursa pentru Primăria Capitalei în favoarea realizatoarei Anca Alexandrescu ar fi făcut obiectul unei înțelegeri financiare de 200.000 de euro.
Prima reacție a Ancăi Alexandrescu
La scurt timp după anunțul privind retragerea licenței postului Realitatea Plus, realizatoarea TV Anca Alexandrescu a reacționat pe Facebook. Ea a transmis că decizia luată de Consiliul Național al Audiovizualului va fi contestată în instanță și a precizat că, până la soluționarea situației, postul va continua să emită online.
„Bine ați venit în dictatură! Da, e adevărat că CNA-ul ne-a ridicat licența deși toate amenzile sunt plătite (inclusiv cele suspendate de instanță)! V-am spus că asta vor face! Dar nu ne vom opri! Vom contesta în instanță și vom emite în continuare pe online! Și dacă e nevoie și din fața Palatului Victoria și de la Cotroceni! Așa că ne vedem diseară de la ora 21 pe toate platformele online! P.S. Tuturor celor care înjură, mă jignesc și se bucură de această decizie le spun atât: mă voi ruga pentru voi! Nu cedăm!”, a transmis moderatoarea.































