VideoDe ce a divorțat, de fapt, Eugenia Șerban, de soțul musulman: „A fost mai bine să ne despărțim”. Ce religie are fiul lor
Eugenia Șerban a făcut dezvăluiri emoționante despre căsnicia și divorțul de fostul său soț, un bărbat de origine iordaniană. Actrița a vorbit despre motivele care au dus la separare, relația pe care au păstrat-o după despărțire și decizia importantă pe care a luat-o în privința religiei fiului lor.

Eugenia Șerban a vorbit deschis despre unul dintre cele mai importante momente din viața sa personală: divorțul de fostul soț, un bărbat de origine iordaniană. Actrița a explicat de ce a ales să pună capăt căsniciei și cum au reușit să păstreze o relație bună de dragul copilului lor. Totodată, vedeta a făcut dezvăluiri și despre religia fiului său.
Invitată în podcastul Gabrielei Cristea, Eugenia Șerban a mărturisit că s-a căsătorit și a divorțat la o vârstă foarte fragedă. Actrița spune că ea și fostul partener au evoluat diferit în timp, iar separarea a fost cea mai bună soluție pentru amândoi.
De ce a divorțat Eugenia Șerban de fostul soț
Vedeta a povestit că, deli la început fostul ei soț nu a fost de acord cu divorțul, în cele din urmă a înțeles situația. Chiar și după despărțire, cei doi au rămas în relații bune și și-au crescut împreună fiul.
„M-am căsătorit foarte tânără, am divorțat foarte tânără. Mulți spun că nu ne înțelegeam, alții spun că au fost diferențe de caracter sau mai știu eu ce. Cred că ne-am maturizat și am crescut diferit. A fost mai bine să ne despărțim prieteni decât să ajungem să ne urâm.
La început nu a fost de acord cu divorțul, dar până la urmă a înțeles. Iordanian nu mai trăiește, din păcate, a murit destul de tânăr, la 40 și ceva de ani, încă nu împlinise 50 când a plecat dintre noi. Lorans nu împlinise nici măcar 18 ani. Dar am rămas până în ultima clipă prieteni și ne-am crescut împreună copilul, ceea ce e foarte important”, a mărturisit Eugenia Șerban, în podcastul Gabrielei Cristea.
Ce religie are fiul Eugeniei Șerban
Actrița a vorbit și despre religia fiului său și despre înțelegerea pe care a avut-o cu fostul partener încă de la începutul relației. Eugenia Șerban a explicat că fostul ei soț era musulman, însă băiatul lor a fost botezat creștin ortodox. Vedeta spune că și-a dorit ca fiul să poată decide singur, la maturitate, ce religie va urma.
„Fostul meu soț era musulman, iar fiul meu este creștin ortodox. I-am spus fostului meu soț că eu o să-mi botez copilul, pentru că noi suntem o familie de credincioși și când o să crească o să-și aleagă singur dacă vrea să rămână în religia mea sau vrea să treacă la religia tatălui lui. Fostul meu soț nu era deloc habotnic, am fost de multe ori și am dormit la mănăstiri, îi plăceau foarte mult sărbătorile noastre religioase, era prieten cu măicuțele, cu preoții”, a mai spus Eugenia Șerban.



































