VideoMoment emoționant în podcastul Gabrielei Cristea. Ce au spus fetele sale despre ea: „Mami e cam panicoasă așa, nu?”
Gabriela Cristea a avut parte de un moment emoționant în cadrul podcastului său, unde a fost intervievată chiar de copiii săi, Victoria și Iris. Întrebările acestora au vizat relația de familie și modul în care vedeta își exercită rolul de părinte.

Una dintre primele întrebări a fost legată de stilul său de educație: dacă este o mamă strictă sau mai prietenoasă. Gabriela Cristea a răspuns cu sinceritate, explicând că încearcă să mențină un echilibru între cele două.
„O mamă strictă sau prietenoasă? Eu cred că sunt o mamă prietenoasă, dar atunci când voi faceți prostii… gata, tăiete cu fasole verde”, a spus vedeta, stârnind reacții amuzate în timpul discuției.
Copiii au continuat dialogul într-un ton relaxat, transformând momentul într-o adevărată „emisiune de familie”, așa cum a fost descris chiar în cadrul podcastului.
Întrebări despre temeri și emoții
Discuția a continuat cu întrebări mai personale, inclusiv despre temerile Gabrielei Cristea în ceea ce privește copiii săi. Vedeta a reacționat emoțional la unele întrebări, surprinsă de sinceritatea acestora.
„Mami e cam panicoasă așa, nu?”, a fost una dintre observațiile copiilor, la care Gabriela Cristea a confirmat indirect, explicând că își face mereu griji pentru siguranța lor.
Ea a dat și un exemplu din copilăria acestora, povestind cum le explica faptul că trebuie să aibă grijă la obiectele din jur.
„Când voi ziceați: ‘m-am lovit de colțul mesei’, eu spuneam: colțul mesei trebuie să aveți voi grijă la el, nu el la voi”, a spus Gabriela Cristea în cadrul discuției.
Moment emoționant despre familie
Dialogul a devenit și mai sensibil când a fost adus în discuție un moment dificil din familie, în care vedeta a vorbit despre emoțiile trăite în spatele ușilor închise.
Întrebată când a plâns ultima oară din cauza copiilor, Gabriela Cristea a recunoscut că a avut momente de tristețe, dar pe care a încercat să le păstreze private.
„De tristețe am plâns, dar fără să mă vadă nimeni, când și-a rupt mâna Victoria”, a mărturisit vedeta.



































