Oreste, adevărul despre cearta cu Mircea Badea. De ce au rupt legătura în 2013: „Nu eram atât de inteligenți”
Au fost cei mai buni prieteni, însă după 17 ani de prietenie, au rupt legătura. Recent, invitat în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, Oreste Teodoresscu a dezvăluit de ce s-a certat, de fapt, cu Mircea Badea

Oreste Teodorescu și Mircea Badea erau prieteni buni în urmă cu câțiva ani, dar și colegi de platou. Totuși, în anul 2013, aceștia s-au certat și nu a mai fost cale de remediere între cei doi, așa că au luat-o fiecare pe căi diferite.
După ce presa a relatat în nenumărate articole că cei doi au ajuns la cuțite, Oreste a dezvăluit că, până să se împrietenească cu Mircea Badea, a fost foarte apropiat de tatăl jurnalistului și că l-a apreciat chiar mai mult pe Gheorghe Badea decât pe fiul său, datorită căruia chiar a reușit să obțină un job. El și prietenul său au lucrat împreună vreme de 20 de ani și tot atât a durat și prietenia lor.
Invitat în emisiunea „40 de întrebări” cu Denise Rifai, prezentatorul TV a dezvăluit că erau, de fapt, mai mult decât prieteni, considerându-l pe Mircea Badea „fratele lui”. De asemenea, a precizat că prietenia s-a încheiat din lucruri pe care le cataloghează ca fiind drept penibile.
„Nu eram atât de inteligenți, nici eu, nici el”
„A fost mai mult decât cel mai bun prieten al meu. A fost chiar fratele meu. Și este în continuare. Sigur că regret ce am spus atunci. Cred că din aceeași naivitate, dublată și de aroganța vârstei, noi ne-am situat la un anumit moment în tabere ideologice și politice diferite. O prostie din partea amândurora. Pentru că niciunul dintre noi n-a avut dreptate”, a dezvăluit Oreste Teodorescu, în cadrul emisiunii „40 de întrebări” cu Denise Rifai.
În plus, Oreste a menționat că acest conflict a fost alimentat de un context politic tensionat, în care fiecare dintre ei a ales o tabără ideologică diferită.
„Noi am fost două victime într-un joc politic foarte cinic. Nu eram atât de inteligenți, nici eu, nici el, pe vremea respectivă. Și am ajuns ca în anii 90 să ne certăm noi, într-o familie. Eu am ajuns să mă cert cu el pentru că el era atunci de o anumită parte a baricadei și eu eram de cealaltă, ideologic, ca simpatie politică. Și dintr-o asemenea monstruozitate ne-am certat și îmi pare rău. Cel puțin eu regret de câte ori îmi amintesc de episodul ăsta, dar asta e”, a mai spus Oreste.