Reacție dură din partea Monicăi Tatoiu față de iubita fiului. I-a spus direct că nu o place: „Nu sunt mămoasă”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Monica Tatoiu este cunoscută pentru stilul său direct și spune că nu-și ascunde opiniile, indiferent cu cine vorbește. Afacerista recunoaște că aceeași sinceritate o aplică și în viața personală, inclusiv în relația cu iubita fiului său, căreia i-a spus fără menajamente că nu o simpatizează.

Monica Tatoiu i-a spus iubitei fiului ei că nu o place / foto: arhiva Click!
Monica Tatoiu i-a spus iubitei fiului ei că nu o place / foto: arhiva Click!

Monica are un fiu, Victor, stabilit în străinătate și care lucrează ca master diver. Ea admite că în primii ani de viață ai copilului nu a fost foarte prezentă, creșterea lui fiind asigurată în mare parte de bunică și de bone. Cu timpul, legătura lor s-a întărit, iar afacerista spune că i-a transmis valorile pe care le-a primit de la părinții săi. Acum, fiul ei este un adult independent și, după cum mărturisește, chiar mai înțelept decât ea.

De altfel, deși acesta are o relație, Monica Tatoiu recunoaște că nu o simpatizează pe iubita acestuia, dar nu se implică în viața lor și spune totul clar atunci când simte nevoia.

Are o relație, mie nu-mi place, dar eu nu mă bag. I-am spus-o ei. Eu spun adevărul în fața omului, eu nu bârfesc că pe urmă uit și mă fac de râs. Și la politicieni le-am zis că îi înjur și la televizor, și în față. Dacă îți spun ție: «vai, ce frumoasă ești», iar după mă duc și spun altceva, mă fac de râs.

Fără menajamente, chiar și în relațiile delicate

Ce e în gușă e și în căpușă. I-am spus totul în față. I-am ridicat viza de pe strada pe care stau. Eu nu sunt mămoasă. Eu, când am o părere despre cineva, că e politician, că e prieten, sunt și foarte emoționată, să nu greșesc”, a declarat ea în podcastul „Face to Face”.

Monica Tatoiu spune că odată cu vârsta a devenit mai pragmatică și că se bazează pe oameni de încredere. La 70 de ani, recunoaște că ascultă cu atenție și sfaturile soțului său atunci când ia decizii importante:

Acum, că la 70 de ani, sunt mult mai pragmatică. Am niște oameni în care am încredere și care nu sunt eu. Nu vă aruncați cu capul înainte, întotdeauna trebuie să ai o echipă de consilieri înțelepți de care să poți să asculți. Un consilier înțelept e bărbatul meu. El e de Constanța. Dacă lucrezi la vreo firmă de call-center și ai făcut ceva greșit, dacă nu ai învățat niște înjurături, doctorat", a încheiat aceasta.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Florin Dumitrescu, foto Instagram jpg
razvan botezatu jpg
tudor chirila facebook jpg
image png
Captură de ecran 2026 05 13 134531 png
banner ioan isaiu mircea bravo jpg
netflix shutterstock jpg
cub razvan botezatu png
image
image