Sacrificiile pe care Andreea Marin le-a făcut la începutul carierei. Visul său a presupus un efort uriaș: „Asta s-a întâmplat ani de zile…”
Andreea Marin (51 de ani) se numără printre cele mai iubite personalități din România, iar drumul până la acest statut a presupus sacrificii și multă disciplină. Chiar din timpul facultății, vedeta a reușit să combine cu succes munca la pupitrul știrilor din București cu studiile din Iași.

Cariera Andreei Marin s-a clădit pas cu pas, cu mult efort și ambiție. Pasionată de jurnalism, dar în același timp dornică să finalizeze studiile Facultății de Informatică, în tinerețe ea a făcut naveta o lungă perioadă de timp noaptea cu trenul între Iași și București:
„Ca să înțelegeți ce înseamnă când ești determinat și când vrei cu adevărat ceva… Ajunsesem să prezint jurnalul de seară al știrilor naționale. De cele mai multe ori, prezentam seara știrile, eram în sesiunea de examene. Mă urcam la ora 23:00 în tren, la cușetă, dacă prindeam, dacă nu, cum prindeam… Mergeam toată noaptea până la Iași. Dimineața pe la 6:00 ajungeam, la 7:00 porneam spre facultate. Îmi dădeam examenul sau urmam cursul, care poate nu era de sărit și trebuia să fiu acolo, și seara eram din nou, la București, pe micul ecran, în fața oamenilor. Asta s-a întâmplat ani de zile…
Deci dacă vrei cu adevărat ceva, chiar nu există limite: «sunt obosit» sau «stai așa că sunt 400 km sau 500, câți or fi că nici nu mai știu între București și Iași. Există «vreau să fac lucrurile bine și vreau să le fac până la capăt”, a spus Andreea Marin în podcastul Bright Minds.
Cel mai bun scut al Andreei Marin în fața greutăților
Nu este niciun secret că Andreea Marin a trecut prin multe încercări, atât profesionale, cât și personale, însă de fiecare dată a reușit să se ridice mai puternică. În aceeași emisiune online, ea a precizat că secretul său constă în onestitatea față de ea însăși și ceilalți:
„Cinstea este foarte importantă! Dacă tu ești cinstit tot timpul în ceea ce faci și în ceea ce spui, nu te încurci în minciunile tale. E atât de simplu! Trăim într-o lume în care observăm cum oamenii se încurcă în propriile minciuni și în propriile declarații. Azi spun ceva și peste 3 zile uită ce au spus sau cum au ticluit-o atunci și le e greu să mai iasă din mrejele propriilor minciuni. Nu! Eu sunt foarte directă! Odată ce sunt directă și mă întrebi peste un an același lucru, eu știu foarte clar drumul pe care l-am parcurs”, a mai precizat îndrăgita vedetă.




































