Țara milionarilor în care viața poate fi mai ieftină decât în România: „Aici locuiesc cei mai bogați oameni ai lumii”. Doi români au fost uimiți de prețurile accesibile
Să trăiești în cea mai bogată țară din Europa poate însemna, la prima vedere, taxe mari și costuri greu de suportat. În realitate însă, lucrurile stau cu totul altfel în acest loc, unde luxul este la el acasă, iar unele prețuri pot fi chiar mai mici decât în România. Iată ce au descoperit doi vloggeri!

Cristi și Ralu au ajuns în capitala celui mai bogat stat european și au fost impresionați de tot ce au descoperit acolo. Cei doi au fost surprinși să constate că, într-un oraș de top, nu doar facilitățile sunt atractive, ci și prețurile, uneori chiar mai accesibile decât în România.
Luxemburg, o țară cu salarii bune și costuri de trai mai mici decât în România
Este vorba despre Luxemburg, unde salariul minim pentru un muncitor necalificat pornește de la aproape 2.500 de euro, anunță cei doi vloggeri, conform Adevărul.ro. Pentru cei cu un nivel mediu de pregătire, veniturile încep de la 3.050 de euro, iar dacă ai studii superioare, poți obține peste 5.000 de euro lunar. Important este că traiul zilnic nu este sufocat de costuri exagerate, așa cum se întâmplă în alte state:
„Ceea ce vedeți aici, în casele acelea cu acoperișul gri, înăuntru trăiesc cei mai bogați oameni ai lumii. Asta este cea mai bogată țară de pe pământ, cu un GDP per capita cu 220% mai mare decât media europeană. Unde salariul anual e de 130.000 de euro și unde oamenii necalificați au un salariu minim de aproape 2.500 de euro. Vorbim de oamenii necalificați, nu mai vorbim de cei care lucrează la privat și cu atât mai puțin de cei care lucrează la stat”, a relatat Cristi într-un vlog publicat pe canalul lor de YouTube.
Surprinși de prețurile din magazine
În aventura lor din Luxemburg, cei doi vloggeri au testat prețurile din zonă. Au intrat mai întâi într-un magazin de proximitate, unde produsele erau mai scumpe decât în România, însă în marile lanțuri alimentare au observat că diferențele de preț sunt mici.
Mai mult, unele produse, precum cafeaua, țigările sau motorina pot fi cumpărate la prețuri mai bune decât în Cluj sau București. De exemplu, pentru două cafele au plătit doar 8,20 euro (aprox. 40 lei). În plus, transportul public este gratuit pentru toți locuitorii, la fel și sistemul de sănătate. Chiar și prețul motorinei este mai mic decât în multe benzinării din România - recent, aceasta se vindea cu 1,362 euro/litru (aprox. 6,80 lei).
În prezent, peste 5.000 de români trăiesc în Luxemburg, alături de francezi, italieni sau germani.