Top 5 neadevăruri din filmele istorice românești: bătălia de la Călugăreni, propaganda din „Mircea”
Multe filme românești din perioada comunistă au creat o viziune distorsionată a unor evenimente importante din istoria națională. Tu știai de aceste falsuri care au rulat pe micile ecrane?
În dorința de a servi regimului comunist sau de a satisface așteptările unui public care căuta eroi în poveștile istorice ori de a idealiza trecutul, multe filme românești din perioada comunistă nu au reflectat adevărul istoric. Ele au avut un impact semnificativ asupra modului în care românii înțelegeau și percepeau trecutul și totodată au marcat istoria cinematografiei.
Care a fost realitatea de la Călugăreni
Spre exemplu, în filmul „Mihai Viteazul - Călugăreni” (1970), în regia lui Sergiu Nicolăescu, bătălia de la Călugăreni din 1595 a fost prezentată ca un mare succes, însă istoricul Marius Diaconescu susține că alta a fost realitatea.
De fapt, după ce ar fi provocat pierderi însemnate armatei otomane, domnitorul s-ar fi retras de pe câmpul de bătaie în munți, unde a așteptat sprijinul lui Sigismund Bathory, principele Transilvaniei: „Turcii au ocupat şi Bucureştiul, dar şi oraşul Târgovişte. Dacă este văzută ca o bătălie, Mihai Viteazul a câştigat la Călugăreni pentru că acolo a fost o ambuscadă. În schimb, dacă această luptă este privită în ansamblu campaniei turceşti, atunci a pierdut”, susţine istoricul, potrivit „Historia.ro”.
Mihai Viteazul nu s-a gândit la unirea tuturor românilor?
Tot în filmul „Mihai Viteazul - Călugăreni” (1970) se prezintă intrarea domnitorului în Alba Iulia unde urma să se realizeze unirea celor trei țări române. În realitate, domnitorul nu s-a gândit la unirea tuturor românilor, deoarece în Evul Mediu nu a existat acest proiect. În schimb, comuniștii au promovat ideea lui Mihai Viteazul ca unificator, în dorința de a întări sentimentul de unitate națională.
Cine a fost, de fapt, personajul Dan din filmul „Mircea”?
Inclusiv în filmul „Mircea”, despre Mircea cel Bătrân, se distorsionează adevărul. În peliculă, personajul Dan este prezentat ca un trădător, dar, potrivit scriitorului Stelian Tănase, acesta era fratele mai mare al lui Mircea și murise în anul 1386, cu mulți ani înainte de Rovine (1394).
De asemenea, în film personajul principal a fost numit Mircea cel Mare și nu Mircea cel Bătrân pentru a nu se face aluzie la vârsta înaintată a lui Nicolae Ceaușescu, care pe atunci avea 71 de ani.
Boierii lacomi și ilegaliștii curajoși
O analiză a scriitorului Călin Hentea susține că atât în seria „Mărgelatu”, dar și în seria „Comisarul Moldovan”, personajele boierești erau caracterizate, precum: „lacome”, „lașe”, „arogante” sau „perfide”, spre deosebire de ilegaliștii comuniști, descriși drept „sinceri”, „altruiști” și „simpatici”.
Ce nu a fost adevărat în filmul „Pintea Viteazul” (1976)
În filmul „Pintea Viteazul” (1976), regizat de Mircea Drăgan, se spune că românii au fost asupriți de către habsburgi și luptau împotriva lor. În realitate, istoricul Marius Diaconescu dezvăluie că tocmai habsburgii au fost cei care i-au sprijinit pe români în conflictul cu ungurii.
Află mai multe pe historia.ro