Viperele Vesele, dezvăluiri în exclusivitate despre trecutul concurentei Halima, din sezonul 13 al emisiunii „Mireasa”. Cu ce se ocupa în Italia: „Cronici de scandal savurate de tot orașul”
Halima (22 de ani) se numără printre tinerele care au ales să participe în cadrul emisiunii „Mireasa”, sezonul 13, în speranța că își va găsi partenerul ideal. Născută și crescută în Italia, aceasta a avut un trecut dureros, marcat de arestarea tatălui și de faptul că mama ei s-a aruncat de la etajul 1, alături de fratele ei. Cu toate acestea, Viperele Vesele vin cu informații în exclusivitate despre Halima, despre care susțin că ar fi avut un trecut tumultuos, care ar include relații cu bărbați căsătoriți.




„Am trăit cu mama mea când tata a fost violent. Tata a fost arestat când aveam șase luni, mama a trăit într-o casă părăsită timp de un an de zile și când a venit poliția să ne scoată de la ea, mama s-a aruncat de la etajul unu cu mine și cu fratele meu, în brațe, ca să nu ne despartă. Am fost duși într-o casă de copii cu mama, am stat acolo până la șapte ani jumătate. Era ca un centru social, în Italia (...). La 18 ani mama a primit telefon de la tata, m-a dat la telefon. Tata a zis să merg la el ca să mă mărite, să ia cămile pe mine”, a mărturisit tânăra cu lacrimi de durere în ochi, despre traumele trăite”, spunea tânăra, în cadrul emisiunii de la Antena 1.
Ce dezvăluiri fac Viperele Vesele despre concurenta Halima
În ciuda dezvăluirilor făcute de Halima, iată că Viperele Vesele contraatacă, și vin cu noi informații care nu par să-i facă cinste acesteia. Potrivit dezvăluirilor făcute pe pagina de Instagram a Viperelor, Halima ar fi fost implicată în relații cu bărbați însurați, fiind cunoscută în zona din Italia în care locuia pentru controversele în care ar fi fost asociată.
„În Torino, Halima, concurentă în sezonul 13 al emisiunii Mireasa, și-a construit faima intervenind, se pare, cu grație inedită în sanctitatea căsniciilor altora. Potrivit surselor noastre, cu un palmares impresionant de relații cu bărbați însurați, Halima a transformat monotonia conjugală într-un sport extrem. Ori de câte ori își făcea apariția, liniștea domestică dispărea, lăsând în urmă doar cronici de scandal savurate de tot orașul. Fiecare triunghi amoros cu Halima în rol principal adăuga un capitol nou în folclorul local, consfințind-o drept muza neoficială a divorțurilor cu năbădăi.
Astfel, au căzut pradă farmecelor Halimei Alex din Milano, cu care s-a conversat aproape toată vara trecută, dar și un cetățean albanez, ambii ușor însurați. La fel de însurat era și Andrei din Torino, cu care împărțea, conform mărturiilor apropiaților, nu doar patul, ci și prafurile interzise.
Ambițiile Halimei nu se opreau la granițele orașului de reședință. Înzestrată cu un spirit întreprinzător, în urmă cu vreo doi ani a fost plecată la Alessandria, alături de Cătălin, unde își oferea serviciile pentru domnii cu timp liber și buget disponibil, potrivit atât mărturiilor, cât și descrierilor de pe site-urile de profil din Italia. Ulterior, aria acestei activități ar fi fost extinsă și în Genova. La fel de versatilă profesional pe cât de romantică, și-ar fi oferit serviciile nu doar în ambientul select al vreunui apartament discret, ci uneori chiar și sub felinarele stradale, combinând plimbările nocturne cu munca de teren. De altfel, „cariera” nu și-ar fi început-o în Italia, ci în Spania, alături de un anume Fane, unde se pare că și-a pus bazele acestui drum alternativ”, au transmis Viperele Vesele, pe Instagram.
Viperele: „Mama ei a decis să o izoleze în perimetrul lacului Verdina, din Volpiano”
Viperele Vesele au continuat dezvăluirile, susținând că Halima ar fi fost izolată de către mama sa într-o locuință retrasă. De asemenea, au postat câteva imagini cu tânăra concurentă a sezonului 13 al emisiunii „Mireasa”, care ar fi prestat anumite servicii sexuale.
„Într-un final, mama ei a decis să o izoleze în perimetrul lacului Verdina, din Volpiano, la vreo 10 km de Torino, lac pe care familia îl are închiriat, într-o tentativă disperată de detox emoțional, chimic și existențial.
Când rămânea singură în zona lacului sau împreună cu Sofia, o „nepoată” de ocazie, Halima întreținea, vorbește târgul din Torino, relații intime cu diverși bărbați veniți să se relaxeze la baltă, dar se supăra teribil când nevestele acestora apăreau să-i recupereze. Gelozia se activa instinctiv, semn că Halima nu suportă concurența legală.
Atașăm prezentei postări și câteva fotografii, preluate de pe site-urile unde Halima își promova serviciile, pentru o ilustrare vizuală a acestui fenomen social, care a animat, ani la rând, liniștea orașelor europene”, au mai transmis Viperele Vesele.



































