32 de ciclişti romani si bulgari vor parcurge 800 de kilometri pentru a realiza o hartă in premieră
Cei 32 de tineri voluntari vor investiga trasee de cicloturism din 7 judete din zona Dunarii pentru a le promova apoi pe un portal national de cicloturism.
Tinerii, care vor parcurge, in total, 5.000 km pe malul Dunarii, au ales sa petreaca vacanta in mod activ, contribuind la promovarea Romaniei atat in tara, cat si in strainatate. Vin din domenii diferite, precum pesisagistica, IT sau design vestimenatar si sunt convinsi ca malul romanesc al Dunarii are multe zone atractive, pe care abia asteapta sa le descopere.
In prima saptamana a turului, ei vor aduna informatii despre trasee care pot fi parcurse cu bicicleta si despre gradul lor de dificultate. In plus, vor cauta povesti despre oameni si gospodariile lor, despre obiective turistice si unitati de cazare, precum si despre zonele cu peisaje deosebite de pe malul romanesc al Dunarii.
In a doua saptamana, intre 30 iunie si 9 iulie, voluntarii se vor afla la Portul Cultural Cetate, unde informatiile culese vor fi organizate pentru a fi prezentate pe un portal national care va promova Romania drept destinatie pentru cicloturism, in romana si engleza.
"Am gandit acest proiect pentru ca multi turisti straini pe care i-am adus sa viziteze Romania pe bicicleta se plangeau de lipsa de informatii. Ne-am propus sa oferim informatii atat strainilor, cat si romanilor, despre traseele care se pot parcurge cu bicicleta pe malul romanesc al Dunarii. Ne dorim sa asezam Romania pe harta europeana a cicloturismului, dat fiind ca aceasta activitate aduce 44 miliarde euro venituri anuale in Europa. Anul viitor vom continua promovarea zonei cu Dobrogea si Delta", a declarat Mircea Crisbasanu, coordonatorul proiectului.
Turul Dunarii este organizat de catre Asociatia ROI (www.aroi.ro ) si Cycling Romania