Andrei Pavel: «Nu mă mai uit după femei!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Îi place să stea în faţă când e vorba de tenis, îi place viteza şi să gătească şi se declară un sfânt. Căpitanul echipei de Cupa Davis a României nu s-a visat de mic „Cneaz".

Click!: Ce poreclă aveai când erai puştan?

Andrei Pavel: Ardei.

Iute sau gras?

Gras nu eram. Mai degrabă iute.

Simone, Marius şi Caroline s-au mutat de anul trecut în SUA

simeon stalpnicul png

Şi pentru că aveai atâta energie te-ai apucat de tenis. Visai să ajungi ca Ilie Năstase?

Asta mai târziu, după primele meciuri câştigate. Dar prima aspiraţie, înainte de tenis, a fost să fiu pilot.

Aşa era moda atunci. N-a fost să fie. Dar la câte drumuri am făcut în viaţa mea cu avionul, puteam fi lejer pilot.

Nebunia cea mai mare pe care ai făcut-o pe terenul de tenis?

Cred că au fost mai multe care au stârnit râsul în rândul spectatorilor, dar cred că primele din top sunt când am răsturnat un scaun de arbitru şi am dat cu mingea în cap unui spectator.

De ce ţi-e frică atunci când stai la fileu, la dublu?

De nimic...ţi-am spus că sunt iute. Şi poziţia din faţă mi se potriveşte cel mai bine. Îmi pune în valoare lovitura de vole.

Şi dacă tot îţi place să stai în faţă, este Andrei Pavel de două ori sfânt?

De cel puţin două ori. Pe an. O dată în iunie şi o dată în noiembrie. Dar mai mult în noiembrie. În rest am dezlegare.

Atunci la ce te uiţi prima dată la o femeie...faţă, picioare, sâni?

Aaa... Nu în sensul acesta. Sunt însurat de 20 de ani. Nu mă mai uit la femei.

Am femeia mea acasă care m-a făcut să nu mă mai uit la altele. Întrebaţi-i pe cei mai tineri, cum ar fi Horia Tecău.

Totuşi, cine-i cea mai „bună" femeie din lumea tenisului?

Ana Ivanovici mi se pare drăguţă. Şi noi avem fete frumoase. Sorana, Raluca... chiar pot urca pe podiumul de modă, cum am văzut că au şi făcut.

Ai fost vreodată îndrăgostit de vreo fată din circuit?

Nu. Înainte nu erau idilele astea în turnee. Mergeam, ne concentram pe meciuri. Ieşeam cu mai mulţi, ne distram... . Dar nu exista nimic mai mult.

Îţi place viteza la volan sau mergi pe prima banda?

Ohoo... şi încă cum! Îmi place viteza. Când stăteam în Germania puteam să-mi testez abilităţile de pilot auto pe autostrăzi.

Aici, în SUA unde ne-am mutat anul trecut, nu prea poţi să mergi cu viteză mare. Dar de câte ori prind ocazia, apăs pedala până la podea. Îmi place adrenalina!

Doar cu racheta în mână sau şi pe la bucătărie?

Îmi place să gătesc. Nu ştiu dacă o fac mai bine decât joc tenis. Asta vă poate spune doar familia mea.

Cel puţin de două ori pe săptămână pregătesc paste. Astea sunt specialitatea mea.

Cel mai haios cadou pe care l-ai primit?

De Paşte am primit o căciuliţă pentru ou. Să nu-i fie frig. Aşa se dă la nemţi. Şi cum nevastă-mea e de acolo, a zis că trebuie să am şi eu una.

Cui i-ai trimis ultimul sms?

Rar trimit sms-uri. Ultimul a fost lui Horia Tecău când a câştigat primul turneu ATP, la dublu. L-am felicitat şi i-a purtat noroc că a venit şi al doilea titlu.

Citeşte despre viaţa pe care o duce Andrei Pavel în America:

Andrei Pavel are casă cu 14 dormitoare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Romania nationala fotbal (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Nationala fotbal Romania (Sportpictures) jpg
sala constanta handbal jpg
Dan Grecu cosr colan jpg
Dan Grecu Nadia Comaneci 1976 jpg
Mbappe facebook webp
Stadion vulcan in Arabia Saudita (X) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net