Atmosferă tristă și apăsătoare în Mila 23, «acasă la Ivan al nostru», în ziua înmormântării marelui Patzaichin
Mila 23 era marți, 7 septembrie, în ziua înmormântării lui Ivan Patzaichin, cel mai trist loc din Deltă.
Tinerii vorbeau despre performanţele lui, bătrânii depănau amintiri cu „Lordul Dunării”, iar turiştii căutau urme lăsate de Ivan în satul natal.
Reporterii Click! au povestit despre Ivan cu nea Grigore, unul dintre bătrânii satului, şi cu cea mai bună prietenă din copilărie, ”Paşunea”.Mila 23 este un sat pe Dunărea Veche, cu 475 de locuitori, dar populaţia se triplează vara sau în perioada când trage peştele, ca urmare a afluxului de turişti sau de pescari.
De-a lungul anilor, mica localitate era inundată, de obicei primăvara, când se supăra Dunărea şi revenea la viaţă când fluviul se retrăgea. În prezent, satul care aparţine de comuna Crişan este un amestec de pensiuni moderne, distribuite mai ales pe faleză, unde se servesc băuturi scumpe şi se bea frappe ca pe Calea Victoriei, şi căsuţe vechi, de pescar.
O lume pestriţă, în care ajungi după un drum de o oră cu un vapor de la Tulcea, adusă pe scaunul din faţă al istoriei de ”Lordul Deltei”.
«Pe aleea asta l-am văzut ultima oară»
Pe strada mare din Mila 23, de fapt o alee betonată cu dale ca la Bucureşti, l-am întâlnit cam pe la ora la care în Cimitirul Bellu era înmormântat Ivan Patzaichin, pe Nea Grigore (74 de ani), fost pescar.
El a ajuns la Mila 23 în 1972, când Ivan era deja celebru: luase prima medalie de aur la Olimpiada din Mexic (1968) şi era plecat la a doua Olimpiadă, la Munchen, unde a luat tot aur. ”Eu eram preparator peşte, adică pescar specialist, el era bărbatul numărul 1 al Deltei, deşi avea doar 21 de ani”, îşi aminteşte omul.
“Când venea în Mila 23, toată lumea era călare pe el, tineri, bătrâni, toţi doreau să vorbească cu Patzaichin. După Revoluţie, când era antrenor şi venea să ia băieţi de aici pentru Dinamo, la canotaj, toţi participau, îşi doreau să fie ca Ivan. El nu era cu nasul pe sus, oraşul şi faima nu l-au schimbat, era Ivan al nostru, băiatul cu barca."
"Îmi aduc aminte când a venit acasă după Olimpiada de la Munchen, cu a doua medalie de aur, toată lumea era mândră de el, de băiatul de la Mila 23. Chiar şi eu, care de-abia venisem aici, m-am simţit de parcă luasem eu medalia. Pe aleea asta l-am văzut ultima oară, am stat de vorbă cu el, dar nu puteai să schimbi prea multe cuvinte, tăbăra lumea pe el”, dezvăluie pensionarul Grigore Zimbru.
«Nu se mai fac bărbaţi ca Ivan»
Cea mai bună prietenă a lui din copilărie, Parascovia Ciubotaru (69 de ani), îşi face de lucru în bucătărie, ca să n-o podidească plânsul.
”Paşunea îmi zicea el şi îmi cânta mereu, îmi fredona mai ales versurile melodiei «Fata cu pălăriuţă galbenă», ce vremuri, ce băiat. Avea părul lung, era puternic, era campion, era sportiv, ce mai amintiri avem împreună. Anii ăia nu se mai întorc, este copilăria mea şi a lui, alergam şi nu aveam griji. Aş vrea atâtea să-i spun, să-i amintesc cum era el, să-i spun că păstrez şi acum cadourile pe care mulţi ani mi le-a trimis, deşi el era marele Ivan Patzaichin, iar eu - micuţa lui, Paşunea, de la Mila 23”, mărturiseşte prietena din copilărie a lui Ivan.
”Ivan de atunci este Ivan de acum un an, acelaşi dintotdeauna. Timid, retras, un om de treabă, nu spunea vorbe în vânt, nu l-au schimbat faima şi banii. Îmi aduc aminte cum ne distram aici, la Mila 23, la Joia Tineretului, nu era băgăreţ, nu se lupta să cucerească sau să impresioneze. Dansa puţin, vorbea rar, în special despre sport şi Deltă. Nu am mai cunoscut pe nimeni ca el. Nu se mai fac bărbaţi ca el”, adaugă bătrâna.
Valentina: «Era un erou din basme»
Fiecare locuitor din Mila 23 îl onorează cum poate pe Ivan. Pe o alee o întâlnim pe Valentina Cărbunescu (50 de ani), îmbrăcată în portul lipovenesc şi membră a celebrului cor Rusalka.
”Pentru noi era o permanentă sursă de inspiraţie, era eroul din basmele pe care le-am auzit când eram copilă şi din cântecele noastre”, spune femeia. În Mila 23, viaţa curge şi fără Ivan, plecat la Ceruri, dar nimeni nu va mai povesti vreodată despre aceste locuri aşa cum o făcea el.
Lacrimi şi aplauze pentru «Ivan cel cu Inima de Aur»
În prezenţa a câtorva sute de oameni, a familiei şi a prietenilor, Ivan Patzaichin (71 de ani), multiplul campion olimpic şi mondial la canoe, a fost înmormântat ieri, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu.
Una dintre cele mai triste zile din istoria sportului românesc a început cu o slujbă religioasă care s-a ţinut în Sala de Trofee de la Clubul Sportiv Dinamo.
Iar la finalul acesteia, fiica marelui campion a ţinut să sublinieze că în aceste zile a înţeles că tatăl ei a fost iubit nu de multă lume, ci de toţi oamenii de pe Pământ. „Pentru mine şi pentru mulţi, tata a fost Ivan cel cu Inimă de Aur”, a spus ea, printre lacrimi.
Apoi, cortegiul funerar a străbătut centrul Capitalei şi a ajuns la Cimitirul Bellu. Acolo, câteva sute de oameni, printre care s-au aflat Leon Rotman (87 de ani), dublu campion olimpic la canoe şi cel mai vârstnic campion olimpic român în viaţă, Mihai Covaliu şi George Boroi, preşedintele şi secretarul general al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Belu, fostul mare antrenor de gimnastică, Alexandru Dedu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Marius Urzică, campionul olimpic la gimnastică, George Copos, fostul patron al FC Rapid, Ionuţ Adrian Popa, preşedintele CS Dinamo, şi Grigore Leşe, interpretul de muzică tradiţională românească, l-au însoţit pe ultimul drum pe marele campion.
„Când am venit la Dinamo, în 1967, am împărţit aceeaşi cameră în club”, ne-a spus Vasile Selejan, fost secretar general al FR de Ciclism.
Ivan Patzaichin fost de patru ori campion olimpic
Născut în 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în Delta Dunării, Ivan Patzaichin (Potzaichin este, de fapt, numele cu care, dintr-o eroare, a fost trecut în certificatul de naştere) a cucerit patru medalii de aur şi trei de argint la Jocurile Olimpice din 1968 (Ciudad de Mexică), 1972 (Munchen), 1980 (Moscova) şi 1984 (Los Angeles), precum şi 22 de medalii la Campionatele Mondiale (9 de aur). Distins cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de ofiţer, în 2000, Ivan Patzaichin a mai primit Ordinul Olimpic ”Colanul de Platină” al CIO, fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin, şi „Colanul de Aur”, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. La 26 noiembrie 2019, când a împlinit 70 de ani, a primit din partea Preşedinţiei României Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Cavaler.
