Bitang, petrecere după Olimpiadă

Bitang, petrecere după Olimpiadă

Ultima actualizare:

"E o zi ca oricare alta, suntem în competiţie, cea mai importantă, aşa că sărbătorirea rămâne pentru după Olimpiadă", a spus aceasta. Apoi, a analizat prestaţia sportivelor de până acum: "Am avut concursul la individual-compus, în care nu cred că se putea mai mult pentru noi. În economia echipei contează mult că paralelele sunt slabe şi dacă nu vom găsi o soluţie, nu doar noi, ci federaţia, nu putem avea mari pretenţii. E o problemă de ani, iar sportivele nu-şi pot schimba bagajul într-un an".

Concluzia? "Am venit să ajutăm, la solicitarea federaţiei, eram departe de podiumul olimpic la echipe, l-am atins, dar nu e de ajuns. Suntem slab pregătiţi la paralele, iar soluţia nu e renunţarea la antrenori. Ce să mai vorbim, dacă nu găsim în România antrenori să formăm un lot de junioare la Oneşti?", a explicat Bitang.

De ziua ei, a dezvăluit ce cadou şi-ar dori. "Sper să mai aducem medalii până la finalul JO. Le mulţumesc mult tuturor pentru urări. Le transmit că avem nevoie de ei, şi de oamenii care iubesc sportul, pentru că fără ei, nu ne putem bate cu marile puteri mondiale. Pentru asta, nu ajung doar banii sau performanţele sportivilor", a încheiat Bitang.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Milei geaca norocoasa jpg
Anglia a cucerit medaliile de bronz jpg
sala de sport
image png
Leo Messi si Harry Kane, Campionatul Mondial (EPA) jpg
Folarin Balogun (EPA) jpg
Harry Kane (EPA) jpg
Franta Spania, Campionatul Mondial 2026 (EPA) jpg
image
image