Campion cu o singură pereche de patine
Puştiul de 16 ani a cucerit deja două medalii la FOTE, însă a participat cu o singură pereche de patine pentru că cele de rezervă s-au rupt la antrenamente şi nu a mai avut bani să-şi cumpere altele.
S-a apucat de patinaj viteză în urmă cu zece ani. Profesoara Maria Bogyo, cea care-l pregăteşte şi astăzi, l-a descoperit în clasa I şi dintre toţi, doar el a mers mai departe. Se antrenează câte şase ore pe zi şi nu neglijează şcoala. Pregătirea are loc pe uscat şi mai rar pe gheaţă, iar înaintea participării la FOTE i s-a rupt o lamă de la o patină. A rămas doar cu o pereche.
Octavian Murariu, şeful COR, l-a felicitat pe Emil Imre şi pentru argintul câştigat luni
„Dacă Doamne fereşte se întâmpla ceva cu patinele, nu putea să mai concureze", au spus cei din delegaţie. El poartă o pereche adusă din Ungaria, unele de 800 de euro, dar care i-au provocat mari dureri la glezne. Chiar şi aşa, după argintul de luni în proba de short-track 500 m, ieri a obţinut aurul la proba de 1.000 m.
A fost prima pentru România din istorie la sporturile de iarnă (la seniori am luat un bronz la bob în ediţia din 1968 de la Grenoble, iar la FOTE am cucerit alte trei medalii de-a lungul timpului, dar niciuna de aur). Are nevoie de patine noi, iar cele mai bune sunt cele produse în Canada, şi doar o gheată costă o mie de euro, iar o lamă ajunge la 300 de euro, bani de care nu dispune. În luna martie, la fiecare sfârşit de săptămână, Emil va avea câte un concurs important.
Click!spune
Short-track e un tip de patinaj viteză în care mai mulţi sportivi (de obicei între 4 şi 6) concurează unul împotriva celuilalt pe o suprafaţă ovală. Distanţa unei curse poate fi de 500, 1.000, 1.500 sau 3.000 de metri, dar există şi probe de ştafetă de 3.000 -5.000 metri.