Carmencita Constantin, încă patru ani la cârma gimnasticii românești
După un interimar de 8 luni, Carmencita Constantin a fost aleasă cu unanimitate de voturi la șefia Federației Române de Gimnastică până în 2025
Cu o experiență de 23 de ani în management, reprezentând România la Comisia Europeană pe probleme de energie, mediu și finanțări UE, în prezent Director General în cadrul General Electric, Carmencita Constantin are succes și la șefia gimnasticii din România.
După un interimat de 8 luni, femeia de afaceri care are în subordine 500 de angajați a fost aleasă cu unanimitate de voturi, 48, șefă pentru 4 ani la Federația Română de Gimnastică.
Din cauza pandemiei, Adunarea Generală a avut loc la Ploiești cu reguli stricte. “Mă simt responsabilă și emoționată pentru că ne așteaptă o perioadă economică extrem de grea. Cu emoție și cu dorință să nu facem niciun pas înapoi. Tot ce facem este să reconstruim“, a declarat Carmencita Constantin.
Șefa de la gimnastică recunoaște că cele 8 luni de la conducerea federației au fost cea mai mare provocare a vieții. “E o provocare foarte mare și singura de suflet din toată viața mea. Nu mi-aș fi iertat niciodată să nu încerc să ajut“, a mai declarat ea.
Nadia Comăneci, alături de Carmencita Constantin
În timpul ședinței, cei prezenți au avut parte de o mare surpriză. Nadia Comăneci a sunat din America și a avut un mesaj pentru cei din sală. “Mă bucur că am reușit să facem această legătură pentru că este foarte bine să învățăm unii de la alții, pentru că fiecare avem ceva de oferit pentru acest sport și pentru generația care practică acest sport. Abia aștept să vă văd și să scăpăm de această pandemie, că am stat destul închiși. Eu de aici, ajut cu absolut tot ce pot“, a transmis Nadia Comăneci.
Anul acesta va fi unul extrem de important pentru federația condusă de Carmencita Constantin, cu un campionat european, care va avea loc peste câteva săptămâni, și cu Jocurile Olimpice de la Tokyo, de la jumătatea lunii iulie, unde România va merge cu doi sportivi: Marian Drăgulescu și Maria Holbură.
La Campionatul European de la Basel, Larisa Iordache luptă să prindă biletul de Tokyo.
„Noi o susținem, ea simte această susținere, câteodată prea multă susținere se transformă în presiune, dar nu e nimic, ea este un om foarte puternic. Suntem alături de ea și ne dorim enorm ca Larisa să reușească”, a mai spus Carmencita Constantin.
Organigrama Federației Române de Gimnastică
Carmencita Constantin - președinte
Maria Fumea și Ioan Suciu – vicepreședinți
Ingrid Istrate – secretar general
Antrenori Federali:
Corina Moroșanu – gimnastică feminină
George Predescu – gimnastică masculină
Alina Grigore – gimnastică aerobică
Marian Drăgulescu – reprezentant al sportivilor
Membrii Biroului Executiv: Angela Gabriela Cacoveanu, Ionuț Corlaci, Gina Gogean, Adrian Durlă, Cristiana Spînu, Liliana Cosma, Ciprian Tiberiu Hegyi.