Câştigătoarea de la Wimbledon a păţit-o mai rău decât Halep la US Open

Câştigătoarea de la Wimbledon a păţit-o mai rău decât Halep la US Open

Ultima actualizare:

    Petra Kvitova este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale lumiiFoto: Reuters
Petra Kvitova este una dintre cele mai bune jucătoare de tenis ale lumiiFoto: Reuters

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, numărul 4 mondial şi câştigătoare la Wimbledon în acest an, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei de la US Open, de sportiva sârbă Aleksandra Krunici, locul 145 WTA, venită din calificări.

Kvitova a fost învinsă de Krunici cu scorul de 6-4, 6-4, scrie Mediafax.

Aleksandra Krunici va juca în optimile de finală de la US Open împotriva Victoriei Azarenka (Belarus) sau a Elenei Vesnina (Rusia).

Aleksandra Krunici a realizat cea mai bună performanţă a carierei la US Open
Aleksandra Krunici a realizat cea mai bună performanţă a carierei la US Open

Vineri, Simona Halep, numărul 2 mondial, a fost învinsă tot la US Open de croata Mirjana Lucic-Baroni, numărul 121. Adversara româncei are o poveste cutremurătoare, pe care Click.ro a prezentat-o azi.

De asemenea, puteţi vedea o galerie foto cu Mirjana Lucic-Baroni



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Cristi Chivu (EPA) jpg
Real Madrid Villarreal CF, Vinicius Junior (EPA) jpg
FCSB Otelul Galati in Superliga Romaniei (Sportpictures) jpg
Sepsi OSK Sfantu Gheorghe Dinamo, Superliga Romaniei (Sportpictures) jpg
Nationala Romania (Sportpictures) jpg
Ianis Hagi (Sportpictures) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Mikel Arteta (EPA) jpg
image
image