Ce dulce e fetița Serenei Williams! A făcut pereche la tenis cu mama ei - FOTO
De doi ani și jumătate, de când a născut, Serena Williams este o mamă model. Este zilnic alături de fetița ei, Alexis Olympia, pe care a început să o învețe și tenis.
Americanca Serena Williams (39 de ani) și-a dorit foarte mult un copil. A născut-o pe micuța Alexis la 1 septembrie 2017, după niște complicații care i-au pus viața în pericol, iar de atunci este nedezlipită de micuța cu părul cârlionțat. Obișnuită de ani de zile să posteze pe rețelele sociale secvențe din viața de familie, Serena a procedat la fel și de când a devenit mamă și, spre deosebire de alte vedete care acoperă chipul copiilor lor în poze, ea s-a mândrit întotdeauna cu frumusețea ei de fată.
Serena Williams a făcut pereche de dublu la tenis cu fetița ei, Alexis Olympia Ohanian
Cu o asemenea mamă și o asemenea atenție, Alexis a crescut foarte dezinhibată. Pune foarte multe întrebări, la care primește de fiecare dată răspuns atât din partea Serenei, cât și a soțului ei, Alexis Ohanian, astfel că știe multe lucruri pentru vârsta ei. Acum, relația mamă-fiică a trecut la un alt nivel. Au jucat tenis împreună.
De fapt, a fost vorba de o ședință foto făcută împreună pe terenul de tenis, în care ele două formau o pereche de dublu. Și, după cum se poate vedea din imaginile publicate de Serena pe contul ei de Instagram, micuța o imită foarte bine, semn că s-a uitat la meciurile mamei sale, dar și că a înțeles ce i s-a explicat.
Nu este exclus ca în doi – trei ani să o vedem pe cea mică jucând și tenis real, chiar dacă Serena a afirmat în repetate rânduri că nu o va forța în nici un fel să practice acest sport sau oricare altul, ci o va încuraja să facă exact acea mișcare care îi place și i se potrivește.