Cecenia ajută România! Cum a ajuns rusul Saritov la medalia olimpică

Cecenia ajută România! Cum a ajuns rusul Saritov la medalia olimpică

Ultima actualizare:

    Albert Saritov
Albert Saritov

Luptătorul rus Albert Saritov a câştigat medalia de bronz la lupte libere, categoria 97 de kilograme, devenind astfel primul sportiv naturalizat care aduce o medalie României la Jocurile Olimpice.

Saritov este de origine cecenă şi a primit cetăţenia română la începutul acestui an, astfel că a putut participa pentru ţara noastră la turneul preolimpic de la Istanbul, câştigând fără probleme competiţia.

Pentru că Albert Saritov n-a fost selectat în lotul Rusiei pentru Olimpiadă, şefii Federaţiei Române de Lupte au intrat pe fir şi i-au oferit cecenului şansa să ajungă la Rio sub drapelul României.

“N-a fost însă uşor să-l convingem. Am ajuns cu antrenorul lotului naţional pînă la preşedintele Ceceniei, Ramzan Kadîrov, care a intervenit personal pe lângă Saritov", a spus preşedintele Federaţiei, Răzvan Pârcălabu.

"Am luptat pentru România şi pentru Cecenia. Cu un ochi râd că am adus o medalie României după 24 de ani la lupte, dar cu altul plâng că nu am adus aurul. Dar fac o promisiune, că nu mă voi lăsa de lupte până la Tokyo şi că atunci voi lua medalia de aur. Le promit românilor că voi mai aduce multe medalii pentru ei", a declarat Saritov. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Jovo Lukic, Universitatea Cluj (Sportpictures) jpg
Viorel Paunescu, in 2006 (Sportpictures) jpg
Diego Maradona (EPA) jpg
Echipa nationala a Romaniei (Sportpictures) jpg
Inter D’Escaldes Universitatea Craiova (Sportpictures) jpg
Liga Campionilor (EPA) jpg
FC Como Manchester United (EPA) jpg
Cristi Chivu (EPA) jpg
image
image