Cei mai buni antrenori de Kempo şi-au luat grade noi!
La malul Mării Negre în staţiunea Venus, s-a desfăşurat un cantonament centralizat sub egida Federaţiei Române de Kempo, care a avut ca scop pe lângă pregătirea sportivilor şi testarea antrenorilor care îi pregătesc pe aceştia.
În urmă unei examinări care s-a derulat pe parcursul a nu mai puţin de şase zile de antrenamente intense în care antrenorii au avut posibilitatea de a-şi arată cunoştinţele şi de a-şi dovedi nivelul de pregătire atât din punct de vedere fizic, tehnic dar şi pedagogic, unii dintre aceştia au reuşit să convingă prin prestaţia lor că merită avansarea la gradaţia următoare. Gradaţiile cele mai mari au fost acordate unor antrenori cu o vechime de peste 30 de ani în domeniu, astfel că Oroviceanu Gabriel şi Robert Manole deţin acum centură neagră 6 Dan iar Remus Grădinaru şi Albert Stoica au fost avansaţi la 5 Dan. De asemenea trebuie menţionaţi antrenorii Florin Mîrza şi Grigore Daniel care au avansat la 4 Dan, gradaţie pe care a obţinut-o şi multiplul campion mondial, Mirel Drăgan. “Este cunoscut faptul că în Kempo gradaţiile se acordă foarte greu. În Kempo nu acordăm niciodată centuri negre practicanţilor care nu au împlinit vârstă de 18 ani iar la gradele superioare, 5-6 Dan, nu pot avansa decât cei care au peste 30 de ani de practică continuă în domeniu. Federaţia şi-a atins obiectivul propus, acest stagiu de pregătire fiind unul extrem de benefic atât pentru sportivi cât şi pentru antrenori”, a declarat Amatto Zaharia, preşedintele FR Kempo.
Federaţia Română de Kempo, condusă de maestrul Amatto Zaharia, va organiza anul acesta încă alte trei stagii de pregătire, de câte o săptămâna, în care vor fi implicaţi peste 800 de sportivi şi antrenori.