Cel mai bogat sportiv din lume
Titlul de cel mai bogat sportiv din lume este relativ şi poate fi împărţit în două categorii. În prima îi vom include pe sportivii care şi-au încheiat activitatea, iar în a doua pe cei care se află încă în competiţii.
Pentru România, e o mândrie să-l aibă pe cel mai bogat sportiv din lume retras din activitatea de performanţă. Cu o avere estimată la două miliarde de dolari, fostul tenismen Ion Ţiriac (75 de ani) este recunoscut pe plan internaţional drept cel mai bogat om care a avut de-a face cu sportul. După ce şi-a agăţat racheta-n cui, Ţiriac a intrat în afaceri, în 2007 devenind primul român care s-a furişat în lista miliardarilor stabilită de revista Forbes. În prezent, cel mai bogat sportiv din lume din istorie îşi întreţine averea administrând mai multe companii, dar şi un mare turneu de tenis, la Madrid.
Ţiriac e cel mai bogat sportiv din lume din istorie, peste Jordan şi Schumacher
Imediat în spatele lui Ion Ţiriac se află două nume legendare ale sportului mondial, Michael Jordan şi Michael Schumacher. Fostul baschetbalist american, consacrat în tricoul echipei Chicago Bulls, deţine aproximativ un miliard de dolari, fiind al doilea cel mai bogat sportiv din lume. Deşi s-a retras de mult de pe terenul de baschet, fosta glorie din NBA câştigă în fiecare an 100 de milioane de dolari din contracte de publicitate şi din diverse alte afaceri la care are cotă din profit. De asemenea, „Air” Jordan e acţionar majoritar la una dintre echipele din NBA, Charlotte Bobcats.
În ceea ce-l priveşte pe Michael Schumacher (46 de ani), probabil că averea sa scade cu fiecare zi în care multiplul campion mondial în Formula 1 continuă să se afle în comă. Totuşi, în ciuda accidentului de schi care l-a paralizat la finalul anului 2013, Schumi e al treilea cel mai bogat sportiv din toate timpurile, cu aproape 800 de milioane de dolari.
Tiger Woods e cel mai bogat sportiv din lume aflat în activitate
Mulţi ar fi tentaţi să-l considere pe Floyd Mayweather Jr. cel mai bogat sportiv din lume aflat în activitate. Boxerul american e sportivul cu cele mai mari venituri anuale, dar, per total, topul averilor e dominat de compatriotul său Tiger Woods. Jucătorul de golf de 39 de ani e o adevărată maşină de făcut bani chiar şi atunci când performanţele sale sportive nu-l recomandă pentru acest lucru. De altfel, ieşit din formă, Tiger a decis în urmă cu câteva săptămâni să intre într-un „concediu” pe perioadă nedeterminată.
Este foarte greu de stabilit cine este cel de-al doilea cel mai bogat sportiv din lume aflat în activitate. Motivul? Există cel puţin şase sportivi care se pot lăuda cu averi cuprinse între 250 şi 300 de milioane de dolari, iar bogăţia lor reală e greu de cuantificat. Pe lângă mai sus amintitul Floyd Mayweather, în această categorie îi includem pe baschetbaliştii LeBron James şi Kobe Bryant, pe tenismenul elveţian Roger Federer, pe jucătorul de baseball Alex Rodriguez şi pe pilotul Dale Earnhardt Jr., participant la cursele de NASCAR.