Chivu, cadou inedit de la fetele sale

Ultima actualizare:

    Chivu a petrecut  în familie împlinirea  a 32 de ani
Chivu a petrecut în familie împlinirea a 32 de ani

Fostul căpitan al echipei naţionale, Cristian Chivu, a împlinit ieri frumoasa vârstă de 32 de ani.

Fotbalistul lui Inter Milano a sărbătorit alături de soţia sa, Adelina şi cele două fetiţe ale cuplului, Natalia (3 ani) şi Anastasia (1 ani) care i-au oferit tatălui cel mai frumos cadou. Cu ajutorul Adelinei, cele două micuţe au pictat pe foi culorile curcubeului, peste care şi-au aplicat amprenetele mânuţelor însoţite de mesajul „La mulţi ani!". „Aseara am primit de la fiicele mele Anastasia si Natalia, cele mai frumoase cadouri de ziua mea", a scris Chivu pe contul său personal de facebook, impresionat de creaţiile fiicelor sale. Fundaşul nu face parte din lotul lui Inter pentru următoarele meciuri din Serie A, Cupa Italiei şi Europa League, fiind în perioada de recuperare, după ce în urmă cu aproape două săptămâni a suferit o intervenţie chirurgicală la degetul mare al piciorului drept. (Andreea Pîslaru)



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
Nadia Comaneci presedinte Nicusor Dan jpg
GALA OFICIALA  NADIA COMANECI   50 ANI DE LA PRIMA NOTA DE 10 00  (29 05 2026) (1) jpg
image
image