Cine e Julia Sauter, patinatoarea germană care reprezintă România la Olimpiadă
România se remarcă la patinaj artistic la Jocurile Olimpice de iarnă din Italia, acolo unde sportiva română de origini germane Julia Sauter (28 de ani), debutantă în întrecerile olimpice, s-a clasat pe locul 16, marți, în concursul individual feminin. Primele 24 de patinatoare s-au calificat pentru programul liber, care va avea loc joi, de la ora 20.00.

Julia Sauter a patinat cu bucurie la programul scurt, consemnând o evoluție fără cusur la JO 2026, pentru care a primit un punctaj de 63,13, cel mai bun rezultat al său din carieră.
„Mi s-a părut exact ca antrenamentele de acasă. Am intrat pe patinoar și mi-am spus: «Bine, fă exact ce faci la antrenamente - și poate chiar puțin mai mult». Dimineață, mă simțeam deja foarte pregătită. De fapt, a trebuit să mă abțin și să mă concentrez pe prezent, în loc să trăiesc în viitor. Când am aterizat după combinația de Lutz-tulup, m-am gândit: «Uau, a fost foarte, foarte bine». Pur și simplu m-am bucurat să fiu aici”, a spus Julia Sauter potrivit Golden Skate, citată de gsp.ro. „Ceea ce mă impresionează cu adevărat la Jocurile Olimpice este modul în care totul funcționează în culise. Este singura ocazie în care pot trăi această experiență și încerc cu adevărat să mă bucur de timpul petrecut aici. Soțul meu și mama mea au fost în arenă, iar asta a fost foarte special”, a mai spus patinatoarea legitimată la Corona Brașov.
„Cea mai bună patinatoarea Germaniei reprezintă România”
Reușita Juliei Sauter este una uriașă, povestea sa fiind, parcă, desprinsă dintr-un film.
„Cea mai bună patinatoarea Germaniei reprezintă România”, nota „Bild” cu regret despre schimbarea din cariera sportivei, țara sa natală refuzând să o includă în elita patinajului.
Născută în Germania, patinatoarea reprezintă țara noastră din 2013 și a făcut o serie de sacrificii pentru a fi la JO2026, în urmă cu aproximativ trei ani aceasta plătind din propriul buzunar prezența la competițiile internaționale, în contextul în care Federaţia Română de Patinaj a fost dizolvată, în 2018, în contextul unor nereguli financiare. Pentru a suplini ceea ce ar fi trebuit să facă federația, sportiva a avut nu mai puțin de trei joburi, care să-i permite să se antreneze și să participe la marile competiții și a apelat inclusiv la platforme de donații menite să-i sprijine cariera, o contribuție având și clubul brașovean la care este legitimată.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!



































