CSA Steaua i-a comemorat pe rugbyștii-eroi Răducu Durbac și Florică Murariu
Așa cum se întâmplă în fiecare an, la mijloc de decembrie, din 1990 încoace, oficiali și sportivi de la CSA Steaua, precum și oameni de sport și de rugby au asistat la slujba de pomenire a internaționalilor Răducu Durbac și Florică Murariu, ofițeri ai Armatei Române care au căzut la datorie în urmă cu 29 de ani.
În timpul evenimentelor din decembrie 1989, şase rugbyşti şi-au pierdut viaţa în Bucureşti, în circumstanţe care n-au fost clarificate. Internaţionali cunoscuţi, ofiţerii Răducu Durbac (avea 45 de ani) şi Florică Murariu (34 de ani) au fost împuşcaţi, din câte se ştie, de către soldaţi.
Decembrie 1989. Început de iarnă cu temperaturi neaşteptat de ridicate. Un miting ce se dorea a condamna revolta populară de la Timişoara s-a transformat într-o manifestare anti-Ceauşescu. Contestat de mulţime, părăsit de mulţi dintre cei pe care îi credea fideli, dictatorul a fugit spre Târgovişte, fiind capturat şi executat în urma unui proces fugar. În acele zile, la Bucureşti domnea haosul. Civilii aveau arme, armata era formată din mulţi soldaţi încă neinstruiţi, iar miliţia şi securitatea se confundau cu ceea ce toată lumea îi considera a fi terorişti. În acele zile de confuzie, în care era suficient să se tragă un foc de armă pentru a se dezlănţui urgia, şi-au pierdut viaţa oameni nevinovaţi. Mulţi dintre ei prinşi între baricade, în zona fostului sediu al CC al PCR, la Televiziune, la Radio, la Ministerul Apărării sau acolo unde se aflau unităţi militare importante. Printre cei care au fost ucişi atunci s-au numărat şi şase rugbyşti, doi dintre ei fiind figuri legendare ale sportului cu balonul oval.
Ucis de un glonţ rătăcit în club
Mutat din Calea Plevnei, sediul Clubului Sportiv al Armatei Steaua se află pe atunci, ca şi astăzi, într-o unitate militară de pe bulevardul Ghencea. Cu un caracter special, aceasta avea drept scop asigurarea pazei la stadionul de fotbal, la celelalte terenuri şi clădiri din baza sportivă. Personalul angajat era format fie din sportivi sau foşti sportivi cu grad militar, fie din muncitori civili, în timp ce trupa era alcătuită din militari în termen, majoritatea având legătură cu sportul. Nimic, aşadar, caracteristic unei unităţi speciale.Înainte şi după fuga lui Ceauşescu, CSA Steaua era însă şi ea în alertă. Printre cei aflaţi în unitate se număra şi maiorul Răducu Durbac, unul dintre cei mai valoroşi fundaşi pe care i-a dat rugby-ul nostru. În vârstă de 45 de ani, acesta adunase peste 30 de selecţii în echipa României, marcând opt puncte în memorabila victorie obţinută în faţa Franţei (15-10), în 1974.Ca în multe zone ale Capitalei, noaptea de 22 spre 23 decembrie a fost extrem de agitată şi în preajma locului unde se afla clubul Steaua. S-au tras focuri de armă, iar deopotrivă soldaţi şi cadre militare suportau tot mai greu stresul. Zvonurile de tot felul, diversiunile, multe dintre ele difuzate la radio şi televiziune au amplificat starea de confuzie. Şi în acele momente Radu Durbac a fost împuşcat mortal.Fost rugbyst, Bobby Durbac a rememorat, în urmă cu câțiva ani, cele resimţite atunci. "În 23 decembrie am ajuns mai devreme acasă. Am deschis televizorul. La un moment dat, Cristian Ţopescu, care se afla la Televiziune, a anunţat că sportul românesc a dat prima jertfă la Revoluţie. M-am rugat să nu fie tata, însă din prezentarea care i se făcea reieşea că este vorba despre el. Apoi Cristian Ţopescu a rostit numele lui... Pentru mine, atunci, întreaga lume s-a prăbuşit. Pentru mine, tata a fost şi rămâne un idol, un model, un exemplu. Când eram mai mic, mă lua cu el la meciuri de rugby, de handbal, de baschet, de volei, de fotbal. El mi-a insuflat dragostea pentru Steaua. Datorită lui m-am apucat de rugby. Şi pentru ca lumea să nu spună că joc datorită lui, fiind antrenor, era mult mai sever cu mine".Cât despre cele întâmplate atunci au existat tot felul de scenarii. "A existat o versiune potrivit căreia ar fi sărit cineva gardul unităţii şi ar fi tras... Alte persoane, în special cei care i-au fost colegi, mi-au mărturisit că de fapt a fost omorât din greşeală de un soldat din unitatea învecinată cu zona pe care o asigura tatăl meu. Nu am primit însă niciun răspuns oficial deşi am făcut demersurile necesare", ne mărturisea cu amărăciune cel care, mai apoi, s-a implicat direct în organizarea Memorialului "Eroii Revoluţiei" la rugby, competiţie dedicată şi memoriei celui care a fost sportivul şi antrenorul, tatăl şi ofiţerul Răducu Durbac.
Murariu a fost împuşcat la un filtru
În circumstanţe la fel de neclare avea să sfârşească în 24 decembrie şi Florică Murariu (34 de ani), căpitanul echipei de rugby Steaua şi unul dintre cei mai cunoscuţi internaţionali români - a fost selecţionat de 69 de ori în naţională, participând la victoriile istorice în faţa Franţei, Scoţiei şi Ţării Galilor. Ca şi Răducu Durbac, flankerul era ofiţer activ şi se îndrepta spre club atunci când a fost împuşcat de către un militar... La ieşirea dintr-o staţie de metrou, în zona parcului Drumul Taberei (fostul Moghioroş), Murariu a fost oprit de soldaţii unei unităţi de transportoare blindate din Focșani care făceau un filtru acolo. I s-a cerut să se legitimeze. Grăbit, a băgat mâna în buzunarul interior al hainei. Militarul s-a speriat... A crezut că scoate o armă... Şi a tras... Aceasta e povestea pe care a aflat-o mai apoi Costică Murariu, fratele rugbystului.Şi în acest caz s-a încercat zadarnic aflarea adevărului. "Am înţeles că Florică a fost dus cu o maşină, o Dacie, la spital. Nu s-a mai putut face însă nimic pentru el. S-a făcut apoi o anchetă, pe linie militară. Am fost chemat şi eu în faţa procurorilor militari, în ianuarie 1990. Le-am spus ceea ce auzisem, însă eu n-am primit de atunci niciun răspuns oficial", ne-a mărturisit, în urmă cu câțiva ani, fratele campionului. Alţi patru rugbyşti, toţi foarte tineri - aveau între 19 şi 21 de ani -, şi-au pierdut viaţa în decembrie 1989, pe străzile Capitalei. Şi în ceea ce îi priveşte se ştiu încă puţine amănunte despre modul în care au murit. Fiu al fostului recordman naţional la prăjină şi frate al Galinei Astafei, multiplă campioană a României la înălţime, Petre P. Astafei (19 ani) a fost rănit mortal în Piaţa Revoluţiei, după ce dictatorul fugise. La Televiziune aveau să-şi găsească sfârşitul, tot prin împuşcare, Florin Butirii (20 de ani) şi Bogdan Stan (21 de ani). Toţi trei erau componenţi ai echipei Rapid Metrorex, antrenorul lor, Ion Teodorescu, considerându-i mari speranţe ale acestui sport. Legitimat la Energia Bucureşti, Cristian Toporan (22 de ani) a fost cel de-al şasele rugbyst ucis în urmă cu două decenii.