Cu banii din Ligă îşi face salon de înfrumuseţare!

Manichiuristă şi coafeză de ocazie pentru coechipierele sale, pivotul Oana Manea (25 de ani) speră să îşi poată deschide o afacere în domeniu dacă Oltchim câştigă trofeul Ligii Campionilor.
Una dintre cele mai simpatice "galactice", Oana Manea este responsabila cu buna dispoziţie în vestiarul echipei. O adevărată luptătoare pe semicerc, unde duce adevărate războaie cu apărătoarele adverse, pivotul Oltchimului se tranformă total în afara terenului.
"Îmi place să fiu cochetă, le fac deseori unghiile colegelor sau le machiez. Cred, aşadar, că îmi voi deschide un salon de înfrumuseţare împreună cu fratele meu, care este stilist", afirmă handbalista, care ar putea primi aproximativ 20.000 de euro pentru un eventual succes contra lui Viborg în finala Ligii Campionilor.
Deşi are un calendar foarte încărcat, Oana îşi găseşte uneori timp să îşi etaleze şi calităţile de gospodină în faţa colegelor.
"Chiar mă pricep foarte bine la gătit (râde). Fac orice, de la salate până la ciorbe şi dulciuri. Nu prea am timp însă să gătesc pentru mine şi o fac doar cu ocazii speciale când mai trec fetele pe la mine sau am alţi musafiri", spune pivotul Oltchimului.
Pentru a scăpa de tensiunea partidei de mâine, Oana s-a relaxat în ultimele zile ascultând muzică Budha Barr sau citind cărţi de aventuri.
"Am rămas plăcut impresionată de seria aceasta cu Amurg şi abia aştept să văd şi noul film. Am citit mult şi romanele lui Dan Brown, iar în deplasările mai lungi îmi iau cu mine şi cărţi de dragoste. Ca muzică prefer Budha Barr pentru că mă ajută să dorm", afirmă handbalista Oltchimului.

Alte lucruri inedite despre Oana Manea
* A vrut să fie fotbalistă, tatăl ei fiind antrenor în "sportul-rege"* Ţine cu Barcelona, iar idolul ei este Lionel Messi* Era poreclită Pisha în copilărie, iar acum este alintată "Buci" de colege* Are un buldog francez pe nume Sasha* Deţine un Volgswagen Passat şi îi place să conducă cu peste 200 km/h
Neagu, premiată de forul mondial!
Interul Oltchimului şi al echipei naţionale a României, Cristina Neagu (21 de ani), a primit premiul "The best Rookie of the Year" (cel mai bun tânăr jucător al anului), acordat pentru prima dată în istorie de Federaţia Internaţională de Handbal.

"Mă bucură mult, sunt fericită şi, cum spunem noi românii, la mai mare! Premiile nu sunt atât de importante pentru mine, dar acesta mă onorează! Ar fi extraordinar dacă am avea cel mai frumos premiu la finalul săptămânii, după meciul retur cu Viborg, din finala Ligii Campionilor", a punctat Neagu, declarată cea mai bună handbalistă româncă în 2009.
Vizitiu, umplută de sânge la antrenament
Patricia Vizitiu s-a accidentat grav la antrenamentul de ieri seară al Oltchimului.
Sportiva echipei din Vâlcea a fost tamponată serios în cadrul unui „joc-şcoală" de apărătoarea Valeria Beşe, care i-a spart arcada şi i-a umflat ochiul drept. Faţa Patriciei a fost instantaneu umplută de sânge, spre şocul celorlalte fete, care urmăreau neputincioase cum Vizitiu plângea de durere.

Medicii i-au acordat îngrijiri medicale şi au scos-o din antrenament pentru câteva minute. Interul Oltchimului are însă şanse mari să joace returul finalei Ligii Campionilor cu Viborg, meci programat mâine. Aceasta este a doua accidentare suferită la faţă de Vizitiu în actualul sezon.


































