«Cu sufletul, Ivan n-a plecat niciodată de aici». Reportaj din satul natal al lui Patzaichin, de vorbă cu cumnata canoistului
”Pe scaunul ăla a stat, la masa aia a mâncat”. La 24 de ore după moartea marelui Ivan Patzaichin, reporterii Click! au mers în Delta Dunării, la Mila 23, şi au stat de vorbă cu ultima rudă rămasă în satul natal al sportivului de legendă. ”Lordul Deltei” a fost în curte la Lucica Buhaev, la trei zile după Paştele din acest an, şi a mâncat ce-i plăcea lui cel mai mult: caras prăjit.
Se spune că oamenii dragi nu se duc, atât timp cât amintirile despre ei rămân vii. Pe braţul vechi al Dunării, chiar pe mal, în satul Mila 23, în faţa unei case cu acoperişul de stuf, ard câteva lumânări. Pe o masă - o iconiţă pictată pe o piatră, pe gard - o poză cu el, ”Lordul Deltei”. Acolo, aşezată pe un scaun, priveşte departe, pe Dunăre, Lucica Buhaev (48 de ani), soţia fratelui vitreg al marelui Ivan Patzaichin.
Cumnata Lucica: «A mâncat caras prăjit»
În Mila 23, localitatea făcută celebră de canoist peste tot în lume, locul despre care povestea însufleţit oriunde şi oricând, nimic altceva nu aminteşte de această emblemă a României. Doar aici, la poartă, un altar şi un om.
”În mai a fost aici, în casa asta, în curtea asta. Deşi era atât de mare, a stat pe un scaun mic de lemn, la o masă, ca în copilărie, era fericit. A mâncat ce îi plăcea de mic: caras prăjit, făcut proaspăt, pe loc. Nu era pretenţios la mâncare, iubea simplitatea, mânca aşa cum a trăit, modest, dar sănătos, ca în Deltă”, îşi aminteşte Lucica, membru fondator al Asociaţiei Ivan Patzaichin.
Aprobarea muzeului dedicat lui Ivan Patzaichin, cu o zi înainte să moară
Gard în gard cu locuinţa ei se află casa părintească a marelui sportiv. Din ea n-au rămas decât ruine. „Ivan nu a plecat niciodată cu adevărat de aici, cu sufletul era în Mila 23 tot timpul. Venea des şi mereu se gândea cum să facă astfel încât să fie mai bine, să fie mai cunoscută imaginea satului. Păcat că oamenii de aici nu înţeleg ce a însemnat Ivan pentru localitate. Merita un muzeu aici, în Mila 23, dar am reuşit să obţinem aprobări abia cu o zi înainte să moară. Era prea bolnav şi nu am putut să-i dăm vestea, dar s-ar fi bucurat mult”, spune, gâtuită de emoţie, femeia.
Citește și: Povestea pagaiei rupte a lui Ivan Patzaichin. „Barca mea a alunecat și am continuat cursa”
Luni, când am dialogat cu singura rudă din Mila 23 a lui Ivan Patzaichin, Lucica se pregătea să ajungă la ”Pasager”, cum se numeşte vaporul care-i duce pe oamenii din sat la Tulcea. Femeia se grăbea să ajungă la înmormântare, programată marți, 7 septembrie, la Cimitirul Bellu, din Capitală, pentru a-şi lua la revedere de la Ivan.Cumnata ştie că nimeni n-o să-i ia amintirile cu el, aşa cum nimeni n-o să vorbească mai frumos decât Ivan despre ”localitatea înconjurată doar de apă”, aşa cum o numea olimpicul.
„Ar fi fost un pescar bun, ca tatăl lui, dar el din adolescenţă era altfel, era făcut să fie acolo, sus, unde ajung doar puţini, cei aleşi. Oricât de mare a fost, el n-a uitat de unde a plecat şi venea înapoi iar şi iar. Nu avea astâmpăr, se gândea mereu cum să atragă oamenii spre traiul simplu, dur, dar sănătos din Delta Dunării. Uitaţi acoperişul de stuf de la casă, de la foişor, el le-a gândit, el a învăţat meseriaşii cum să le facă”, afirmă Lucica.
«Străinii întrebau mereu de el»
Întrebată de reporterii Click! dacă s-a gândit cineva vreodată să fie schimbat numele localităţii în Ivan Patzaichin, ultima rudă rămasă acasă a negat. ”A fost un om modest. N-a cerut niciodată onoruri sau recompense, drepturi sau favoruri. Nu zic să se fi schimbat numele satului, dar măcar să fie adăugat şi numele pe plăcuţa cu Mila 23. Veneau străini şi, cum coborau de pe şalupe, din bărci sau din vapoare, întrebau: «Patzaichin»? Ce să le spui, ce să le arăţi, când aici nimic nu aminteşte de el? Se organizau din când în când competiţii, era chemat la festivităţi, e adevărat. Dar aici, în localitatea natală, cineva care vrea să vadă urmele lui Patzaichin nu găseşte nimic”, oftează femeia, înainte de a se ridica. Trebuia să-şi facă repede un mic bagaj şi să prindă „Pasagerul”, pentru a ajunge la Tulcea, iar apoi la Bucureşti. Ca să-i spună, azi, adio campionului.
Panouri și bărci vandalizate în 2013
Cu opt ani în urmă, Ivan Patzaichin a încercat să amenajeze, în fața căminului cultural din satul natal, un muzeu în aer liber dedicat campionilor la sporturi nautice pe care i-a dat Delta Dunării.
Trei panouri (cu numele, pozele și poveștile celor 24 de sportivi) și trei bărci vechi de pescar au fost inaugurate atunci în prezența sa. ”Una dintre bărci a fost adusă chiar de Ivan, care a povestit că a fost lotca de pescar a bunicului său”, își amintește Lucica Buhaev. În câteva luni, totul însă a fost distrus.
”Panourile au fost vandalizate, bărcile aruncate cât colo, inclusiv barca bunicului lui Ivan. Știu că l-a durut mult și a fost surprins de ce s-a întâmplat. El a avut o idee bună, care a fost tratată cu dispreț”, spune Ana Preda, autoarea unor documentare despre Patzaichin.
Presa străină: «România se află în doliu după dispariția campionului»
Despre decesul campionului Ivan Patzaichin au scris și mari publicații străine. „Cel mai decorat sportiv român care a participat la Jocurile Olimpice s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Cel mai mare canoist român a fost, de asemenea, și un antrenor de succes la Dinamo București, iar apoi la lotul național”, a notat publicația germană Der Spiegel.
”Legenda sportului românesc, Ivan Patzaichin, a murit la 71 de ani. România este în doliu după dispariția fostului sportiv, de patru ori campion olimpic. A devenit o adevărată legendă”, arată Stern, o altă publicație germană.
Și prestigioasa agenție France Presse a scris despre moartea celui care despica apele ca nimeni altul. „Născut la Mila 23, în Delta Dunării, el a contribuit la transformarea acestui cătun de pescari într-o pepinieră de campioni. Inspiraţi de exemplul său, sute de tineri au luat vâslele şi pagaiele şi circa douăzeci dintre ei au devenit campioni olimpici, mondiali sau europeni. În ultimii ani, Ivan Patzaichin s-a implicat în numeroase proiecte sportive şi de mediu şi a iniţiat demersuri pentru construirea unei piste olimpice ecologice în Deltă”.
Cinci Olimpiade ca sportiv, cinci Olimpiade ca antrenor
Canoistul Ivan Patzaichin reprezintă o legendă a sportului românesc și o figură emblematică pe plan internațional. Munca titanică, ambiția, curajul și modestia i-au adus un palmares impresionant.
Patru medalii de aur, cucerite la patru ediții diferite ale JO (Mexic 1968, Munchen 1972, Moscova 1980, Los Angeles 1984).
Trei medalii de argint, obținute la Jocurile Olimpice din 1972, 1980 și 1984.
Cele șapte medalii olimpice îl situează pe locul 3 în clasamentul românilor la JO, după Nadia Comăneci (9 medalii) și Elisabeta Lipă (8 medalii).
Nu mai puțin de 22 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care 9 de aur.
A primit Colanul de platină din partea Comitetului Internațional Olimpic (CIO), cea mai înaltă distincție în sport.
A fost prezent la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice, ca sportiv. A participat la cinci ediții, din postura de antrenor al lotului național de kaiac-canoe (Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000, Atena 2004 și Beijing 2008). Din postura de tehnician, a câștigat peste 150 de titluri.
Omagii aduse marelui canoist Ivan Patzaichin, «cel mai smerit om»
Mari campioni, oameni de sport, prieteni și oficialități i-au adus un ultim omagiu lui Ivan Patzaichin (26 noiembrie 1949 - 5 septembrie 2021). Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost depus ieri, pentru o zi, în Sala de Trofee a Clubului Sportiv Dinamo, pe care l-a servit ca sportiv și antrenor.
Printre primii care au depus coroane de flori în lotca așezată în fața unui portret al cvadruplului campion olimpic la canoe au fost Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), George Boroi, secretarul general al COSR, Carol Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuţ Adrian Popa, șeful CS Dinamo, George Cosac, preşedintele interimar al FR de Tenis, Georgeta Andrunache, multiplă campioană olimpică la canotaj, componenţii echipei de baschet CS Dinamo, actorul Mitică Popescu şi câteva zeci de suporteri. „Suntem devastaţi de durere... Rămân în urmă amintiri frumoase, amintiri care vor fi pentru totdeauna despre un mare CampiOm, aşa cum l-am numit noi pe Ivan Patzaichin”, a declarat Covaliu. ”M-a motivat în copilărie, mi-a arătat calea şi mi-a arătat că se poate”, a mărturisit Novak.
Prin fața catafalcului au trecut Lucian Bode, ministrul de Interne, şi Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, care au depus o coroană. ”Ivan a fost cel mai smerit om pe care eu l-am cunoscut vreodată. Eu sunt din Tulcea şi am crescut în cultul lui Ivan Patzaichin”, a arătat Carmen Tocală, președinte al Federației Române de Baschet.
Dublu campion olimpic la canoe, la Jocurile Olimpice de la Melbourne 1956, Leon Rotman s-a recules în fața tabloului lui Patzaichin: “Ivan a fost urmașul meu. A muncit mult și așa a devenit un mare campion”, a spus cel care, la 87 de ani, este cel mai vârstnic campion olimpic al României în viață.
Astăzi, în jurul orei 13.00, în sediul clubului bucureștean se va desfășura o slujbă religioasă. Apoi, cortegiul funerar va porni spre Cimitirul Bellu, unde se vor derula funeraliile cu onoruri militare.
