Derutaţi de culoarea roz

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Primul antrenament la Londra al gimnastelor şi gimnaştilor noştri a debutat cu un şoc. Unul datorat culorii în care era îmbrăcată sala de antrenament, acolo unde era roz! „Aşa să ne fie şi nouă rezultatele!", au concluzionat, cu zâmbetul pe buze, românii.

Programat iniţial pentru sâmbătă după-amiază, primul antrenament al gimnastelor şi gimnaştilor la Londra a fost amânat pentru ieri. Sportivii erau destul de obosiţi după drum. Şi, în plus, au avut ceva probleme când au ajuns în Satul Olimpic - nu curgea apa, iar unul dintre camioanele care au transportat bagajele, de la aeroportul Heathrow, a ajuns cu întârziere. N-a fost vorba despre probleme insurmontabile, ci unele care s-au rezolvat imediat.

Băieţii s-au pregătit înaintea fetelor

simeon stalpnicul png

Antrenamentul gimnastelor s-a desfăşurat într-o sală învecinată cu Nort Greenwich Arena, cea în care se va da lupta pentru medalii. Pentru început, am fost să-i vedem pe băieţi, care au ales ca în dimineaţa de ieri să facă doar un antrenament de acomodare cu aparatele.

După o încălzire obişnuită, gimnaştii au făcut câteva exerciţii uşoare la sol, bară fixă şi cal cu mânere. Nimic mai mult, "antrenamentul greu" fiind programat după amiază, în aceeaşi sală aflată chiar pe malul Tamisei.

Mariana Bitang a corectat unele execuţii

simeon stalpnicul png

De altfel, n-au fost singurii care s-au ferit să intre tare în aparate, cu nici o săptămână înaintea debutului în calificările pe echipe orice accidentare fiind sinonimă cu neparticiparea la concurs.

Şi gimnastele au preferat să facă unele exerciţii mai uşoare în sesiunea de dimineaţă a antrenamentelor. Ele au lucrat mai întâi la paralele, aparat unde România nu se compară cu China, de pildă, apoi la sol şi la bârnă.

În autocarul care le ducea în satul olimpic, fetele au părut foarte destinse

simeon stalpnicul png

În tot acest timp, antrenorii Mariana Bitang şi Octavian Bellu au urmărit exerciţiile, corectând mişcările elevelor lor. Mai tinerele gimnaste Diana Chelaru, Larisa Iordache şi Diana Bulimar au avut parte de sfaturi şi din partea experimentatelor Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa.

Sandra Izbaşa e favorită la o medalie la bârnă

simeon stalpnicul png

Toţi sportivii noştri au recunoscut că rozul care îmbracă podeaua sălii de antrenament, şi care va fi aceeaşi şi în sala de concurs, este puţin derutantă, în sensul că îţi distrage atenţia. "Dacă ei au vrut roz, atunci roz să fie! Să avem o viaţă în roz aici, la Londra", a concluzionat Sandra Izbaşa.

Alarmă falsă cu Ponor

Pe la mijlocul antrenamentului, Cătălina Ponor s-a îndreptat spre marginea sălii. Acolo, medicul Cristian Gheorghe Stoiciu şi kinetoterapeutul Andreia Emilia Ianaşi s-au uitat la faşa elastică de la braţul stâng al sportivei. Ea a revenit în antrenament, în scurt timp, fără bandaj şi fără a acuza dureri.

Bellu, cu ochii pe sol

Antrenamentele de la sol au avut loc sub supravegherea lui Octavian Bellu. El a făcut unele corecţii în execuţiile elevelor sale, dar ştie că zilele următoare sunt cele care vor fi decisive. Fetele intră în concurs duminică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net