Djokovici ar putea deveni numărul 1 mondial dacă trece de Tsonga
Chiar şi cazul unui eşec, Djokovici va putea spera să urce pe prima poziţie a clasamentului ATP, în cazul în care actualul lider, spaniolul Rafael Nadal, adversarul scoţianului Andy Murray în cealaltă semifinală, nu îşi va păstra titlul la All England Club.
Sârbul se află acum exact în aceeaşi situaţie ca la Roland Garros, unde a pierdut în penultimul act, în faţa lui Roger Federer, iar Nadal şi-a păstrat titlul învingându-l pe elveţian în finală.
Dacă visul i se va împlini, Novak Djokovici va deveni al 25-lea număr unu mondial de la introducerea clasamentului ATP, în 1973, primul lider din istoria acestei ierarhii a tenisului masculin fiind, după cum se ştie, românul Ilie Năstase.
La 24 de ani, Djokovici va fi cel mai vârstnic dintre cei cinci foşti lideri ATP aflaţi încă în activitate. Federer a fost lider pentru prima oară la 22 de ani şi 5 luni, Nadal la 22 ani şi 2 luni, americanul Andy Roddick la 21 ani şi 2 luni, australianul Lleyton Hewitt, cel mai tânăr de pe această listă, la 20 ani şi 8 luni, iar spaniolul Juan Carlos Ferrero, cel mai vârstnic, la 23 ani şi 6 luni. Începând din februarie 2004, clasamentul ATP a avut doar doi lideri: Roger Federer şi Rafael Nadal.