Ana Pascu a murit! După șapte ani în care l-a plâns zilnic, și-a reîntâlnit în ceruri fiul mort în Colectiv

Ultima actualizare:

Sportul românesc este din nou în doliu. Ana Pascu, ”Doamna scrimei românești”, fosta mare sportivă și, apoi, cea care a condus destinele federației române de specialitate timp de 31 de ani, a decedat la vârsta de 77 de ani. După 6 ani trăiți într-o mare de lacrimi și durere, după ce fiul său, Alex Pascu, basistul trupei Goodbye to Gravity, a murit în incendiul de la Colectiv.

Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă 31 de ani (FOTO: FRS)
Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă 31 de ani (FOTO: FRS)

A murit Ana Pascu, mama lui Alex Pascu, dispărut în urma incendiului din Colectiv

Ultimii ani au fost un coșmar continuu pentru cea de care se leagă marile performanțe ale scrimei românești. Fiul său, Alex Pascu, s-a numărat printre cei care au murit la incendiul din Colectiv, în 2015. Era basistul trupei Goodbye to Gravity, cea care concerta în acea noapte de coșmar pentru România. De atunci, așa cum recunoștea, doamna Ana Pascu plângea în fiecare seară de dorul copilului său iubit.

Nici măcar nu pot să accept acest <<de ce>> și nu am cum să mi-l explic. Încerc să nu mă mai gândesc, încerc, pentru că simt că mă îmbolnăvesc, simt că se rupe pieptul. Ne-a îndurerat și e imposibil să-mi mai treacă vreodată. Și eu am fost mai puternică, mai luptătoare, soțul meu, chiar dacă a fost medic, nu e ca mine. E o luptă și caut să nu mă gândesc la tot ce implică o astfel de luptă.

Urât! Să nu îți iasă din cap șase ani de zile în care, în fiecare noapte, plângi. Cum pun capul pe pernă, asta fac. Și trebuie să o schimb, de fiecare dată… în fiecare seară. Nu am înțeles de ce trebuia să întâmple așa ceva, nu am înțeles cum s-a întâmplat, nu știu aproape nimic din tot episodul ăsta, decât atât, cât am stat la capul lui.”, declara, la finalul anului trecut, pentru playsport.ro, Ana Pascu, în ceea ce avea să fie ultimul său interviu.

Alex Pascu a fost basistul formației Goodbye to Gravity
Alex Pascu a fost basistul formației Goodbye to Gravity

”Am rămas fără vitalitate, nu pot uita ce s-a întâmplat”

Din el a răzbătut durerea inimaginabilă pe care a trăit-o în toată această perioadă: ”De șase ani nu am mai mers nici măcar la un spectacol. Nicăieri! Am zis că e nedrept ca eu să mă distrez și el să fie acolo, pe cuvânt.

Îmi duc viața mai departe, însă nu cum ar trebui. Am rămas fără vitalitatea pe care am avut-o înainte, simt, mereu, că trebuie să mai fac ceva, însă nu pot, nu pot să-mi scot din minte ce s-a întâmplat. Am vândut și casa, ne-am mutat de acolo, pur și simplu nu aveam cum să intru în camera lui”, a mai mărturisit Ana Pascu.

Soțul Anei Pascu a decedat în luna martie 2022

La scurt timp după aceea, a suferit un atac vascular cerebral major, din care nu și-a mai revenit. Ca și cum totul nu a fost de ajuns, luna trecută o nouă dramă a lovit-o: soțul ei, reputatul medic ORL Alexandru Pascu, a decedat tot așa, cu o durere de neconsolat în suflet.

Ana Pascu şi-a dedicat toată viaţa scrimei, a pus pasiune în ceea ce a făcut. Noi toţi i-am fost alături când viaţa i-a răpit fiul după incendiul de la Colectiv. De azi, Alex, mama şi tata, sunt împreună....

Federaţia Română de Scrimă transmite condoleanţe familiei, surorii sale, celor apropiaţi!  Eroul cu mască, Doamna Ana Pascu va rămâne mereu în amintirea noastră, a celor care iubesc scrima şi sportul românesc.  Drum lin, Doamna Ana! Odihniţi-vă în pace!”, a fost mesajul plin de emoție transmis de Federația Română de Scrimă.

Ana Pascu a condus Federația Română de Scrimă 31 de ani

Specialistă a probei de floretă, a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice şi a fost dublă medaliată cu bronz la echipe, în 1968, în Mexic, și 1972, la Munchen. La Campionatele Mondiale a câştigat aurul la juniori în 1963 după care, la seniori, a urcat de 7 ori pe podiumul suprem: aur cu echipa la Havana 1969, argint la echipe 1970 şi de cinci ori a luat bronz 1967, 1971, 1973, 1974, 1975.

Cariera remarcabilă de sportiv a fost urmată de una impresionantă ca preşedinte de Federaţie, vicepreşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi vicepreşedinte al Federaţiei Internaţionale de Scrimă. Decenii la rând, Ana Pascu a creat strategia scrimei româneşti şi dezvoltarea acesteia.

Ana Pascu a condus Federaţia Română de Scrimă între 1982 -2013, record de longevitate în România, timp în care s-au cucerit 134 de medalii: 9 la Jocurile Olimpice, 57 la Campionatele Mondiale şi 68 la Campionatele Europene. Din 2013 a rămas președinte de onoare al Federației Române.  

La nivel internaţional, Ana Pascu a fost membră a Comisiei de Regulament FIE, între 1984-1988, a Comisiei de Arbitraj FIE, între 1988-1996, a Comitetului Executiv FIE, între 1996-2004 şi vicepreşedinte al FIE, între 2004-2021.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News,Facebook șInstagram! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net