Emma Răducanu vs. Leylah Fernandez. Finala feminină de la US Open, plină de premiere și de recorduri

Ultima actualizare:

    Emma Răducanu şi Leylah Fernandezfotografii: EPA-EFE
Emma Răducanu şi Leylah Fernandezfotografii: EPA-EFE

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, 18 ani, locul 150 WTA, venită din calificări, şi sportiva canadiană Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, nu înainte de ora 23.00, în finala US Open, ultimul grand slam al anului. Este prima finală de grand slam în care ambele jucătoare nu sunt favorite.

Este pentru prima dată în Era Open, atât la masculin, cât şi la feminin, că în ultimul act al unui grand slam se întâlnesc două jucătoare care nu sunt favorite. De asemenea, este o premieră din 1999 când în ultimul act se întâlnesc două adolescente în finala unui grand slam. În acel an, americanca Serena Williams, o învingea, tot în finala US Open, pe elveţianca Martina Hingis, cu 6-3, 7-6 (4).

Emma Răducanu nu a pierdut nici un set din precedentele 9 meciuri

Răducanu va juca al zecelea meci la această ediţie a turneului de la Flushing Meadows, după ce în precedentele nouă nu a pierdut niciun set, nu a ajuns niciodată la tie-break, s-a impus într-un singur set cu 7-5 şi a cedat doar 43 de ghemuri, mai puţin de cinci pe partidă: 6-1, 6-2, cu olandeza Bibiane Schoofs, locul 285 WTA, 6-3, 7-5, cu Mariam Bolkvadze din Georgia, locul 167 WTA, 6-1, 6-4, cu egipteanca Mayar Sherif, locul 96 WTA, 6-2, 6-3, cu elveţianca Stefanie Voegele, locul 128 WTA, 6-2, 6-4, cu Shuai Zhang, locul 49 WTA, 6-0, 6-1, cu spaniola Sara Sorribes Tormo, locul 41 WTA, 6-2, 6-1, cu americanca Shelby Rogers, locul 43 WTA, 6-3, 6-4, cu elveţianca Belinda Bencic, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, şi 6-1, 6-4, cu Maria Sakkari din Grecia, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17.

În urmă cu treisprezece săptămâni, Răducanu era locul 366, iar US Open este al patrulea turneu la care participă în circuitul WTA. Ea nu se confruntase niciodată cu o jucătoare din Top 40 înainte de a o întâlni pe Belinda Bencic, în sferturile de finală, şi apoi a devenit prima jucătoare din calificări care a ajuns într-o finală de grand slam în Era Open.

Leylah Fernandez a eliminat nume grele de la US Open

Dacă sportiva cu tată român şi mamă chinezoaică a impresionat prin rapiditatea cu care şi-a trimis adversarele acasă, Fernandez a uimit prin numele "grele" din circuit pe care le-a eliminat, între care trei jucătoare din Top 5 WTA: 7-6 (3), 6-2, cu croata Ana Konjuh, locul 88 WTA, 7-5, 7-5, cu estona Kaia Kanepi, locul 70 WTA, 5-7, 7-6 (2), 6-2, cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, 4-6, 7-6 (5), 6-2, cu germana Angelique Kerber, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, 6-3, 3-6, 7-6 (5), cu Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, şi 7-6 (3), 4-6, 6-4, cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 2 WTA.

Dacă Răducanu a jucat nouă meciuri, faţă de şase, Fernandez, la actuala ediţie a US Open, jucătoarea britanică a stat cu o oră mai puţin pe teren decât adversara ei din finală. Fernandez şi Răducanu s-au mai întâlnit o dată în carieră, în turul al doilea al competiţiei de juniori de la Wimbledon, în 2018, când britanica născută la Toronto a câştigat cu 6-2, 6-4.

Cu o victorie sâmbătă, Răducanu va deveni prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.

Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari

Dacă Răducanu participă pe tabloul principal al unui grand slam pentru a doua oară, după ce a ajuns în optimi la Wimbledon, tot în acest an, Fernandez, de asemenea născută în Canada, la Montreal, cu rădăcini în familii de imigranţi (tatăl din Ecuador, mama din familie filipineză, dar născută în Canada), este la a şaptea participare, cu turul al doilea ce mai bună performanţă anterioară.

Sportiva canadiană, cu două luni şi o săptămână mai în vârstă decât Răducanu, s-a remarcat şi la juniori, cu o finală la Australian Open şi un titlu la Roland Garros, în 2019. Fernandez are deja un trofeu WTA în palmares, la Monterrey, în acest an, şi a ocupat, în iunie, locul 66 WTA, cel mai bun din carieră.

În clasamentul live, Leylah Fernandez este pe locul 27 şi poate urca până pe locul 18, după openul american. La rândul ei, Răducanu este pe locul 32 şi poate ajunge, luni, pe locul 23. Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista, 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Bernadette Szocs (Facebook) jpg
Marius Sumudica (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Erling Haaland (EPA) jpg
Rafael Nadal si Toni Nadal (EPA) jpg
Mircea Lucescu (Sportpictures) jpg
România Kosovo (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net