Fanii rugbyului protestează împotriva fotbalizării politice a Casei Rugbyului Românesc, stadionul ”Arcul de Triumf”
Clubul suporterilor echipei naționale de rugby, Club 16-Horia Ungur, a luat poziție împotriva încercărilor repetate ale unor cluburi de fotbal de a pune stăpânire pe singurul stadion destinat rugbyului de la noi din țară, ”Arcul de Triumf”.
În ultima perioadă de timp, a apărut o întreagă discuție legată de posibila folosire a Stadionului Național de Rugby ”Arcul de Triumf” de echipe de fotbal din București. FCSB, Dinamo și Rapid și-au exprimat intenția de a juca pe arena de lângă Mănăstirea Cașin, chiar dacă, încă de dinaintea începerii lucrărilor de reconstrucție, s-a spus clar de guvernanți că această arenă va fi una exclusiv a rugbyului, fotbalul urmând să intre pe acest stadion doar pentru antrenamentele oficiale ale echipelor participante la Campionatul European.
Club 16, clubul suporterilor echipei naționale de rugby, a emis un comunicat prin care și-a exprimat tristețea și îngrijorarea pentru că asistă la o discuție lipsită de spiritul acestui joc. De altfel, în urmă cu o lună, ziarul Click! v-a prezentat 7 motive pentru care ”Arcul de Triumf” trebuie să rămânăal rugbyului.
”În calitate de suporteri, vedem o discuție în contradictoriu, bazată pe interese care ne sunt străine și de care ne disociem, din care înțelegem doar atât: rugbyul românesc nu va mai avea o casă a lui, va fi unul dintre sporturile pe care le găsim la categoria „altele”. De unde și tristețea noastră.
Reamintim domnului ministru al Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, că la început de mandat condamna politizarea sportului și promitea să evite o astfel de capcană. Și uite că astfel a ajuns să ignore mai multe ordine de ministru, prezentate public în mediul online, privind darea în folosință gratuită către Federația Română de Rugby a Stadionului Național de Rugby „Arcul de Triumf”. De asemenea, tot ministrul Stroe menționa descentralizarea, iar prin intenția de a ține stadionul în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului nu face decât să perpetueze practicile dezastruoase ale guvernelor anterioare care nu au manifestat nicio preocupare în acest domeniu și nici în ceea ce privește îmbunătățirea legislației incidente în sport.
Totodată, reamintim domnului Stroe că o abordare sănătoasă, liberală, ar fi aceea să lase Federația Română de Rugby să administreze baza sportivă, la fel ca în ultima perioadă de mai bine de 80 de ani și să-și genereze propriile venituri. Până la momentul începerii construcției, mai multe sporturi au avut acces la această arenă, dintre care menționăm oina, sportul nostru național etern neglijat de toți miniștrii, tenis sau fotbal.
Statul nu are rolul de administrator direct și nici nu ar trebui să-l aibă. Prin crearea infrastructurii, statul român, Ministerul Tineretului și Sportului și autoritățile locale, trebuie să lase să funcționeze în liniște structurile specializate în sport, fie că vorbim de federații, asociații sau cluburi sportive. Subliniem că s-au construit stadioane de fotbal unde rugbyul nu poate avea acces din cauza dimensiunii mici a terenului, precum Arena Națională sau stadionul de fotbal din Arad. Totodată, pe alte terenuri rugbyul nu are acces sau are un acces mult restrâns care nu răspunde exigențelor meciurilor internaționale, chiar la cererea cluburilor de fotbal care se lamentează că în urma unui meci de rugby se distruge gazonul.
Cu toată lipsa cronică de infrastructură, reamintim că rugbyul românesc arareori s-a aflat în aceste ultime decenii într-o poziționare internațională mai jos de locul 18, constant aflându-se în poziții semnificativ mai înalte în comparație cu alte ramuri sportive și nu a lipsit de la Cupele Mondiale, cu o singură excepție.
La începutul lui iunie 1913, la solicitarea Comitetului Central al FSSR-ului, Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino, primarul de atunci al capitalei, hotărăşte ca Primăria să cedeze contra unei chirii modice de un leu pe an, pe tot timpul existenţei acesteia, un teren de cca 25 ha de la Şosea. Suprafaţa terenului a fost împărţită în două, prin aleea ce ducea pe atunci la Şcoala de Agricultură, (acum Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară), Aleea Ştrandului de mai târziu (acum Aleea Primo Nebiolo). Terenul era destinat activităţilor sportive şi în acest scop a luat fiinţă o Comisie de Instalare din cadrul FSSR-ului care a delimitat şi atribuit fiecărui sport locul de desfăşurare a competiţiilor. Atunci şi astfel s-a născut „leagănul” în care a crescut şi apoi s-a dezvoltat rugbyul românesc în primii săi ani de existenţă, pe terenurile cunoscute atunci sub numele de Federaţie.
Noi, Club 16, ne exprimăm speranța că Stadionul „Arcul de Triumf” va rămâne ceea ce este din 1927: Casa Rugbyului Românesc. Și ne exprimăm această speranță pe baza faptului că nimeni, indiferent de funcție, nu ar vrea să fie numit groparul Casei Rugbyului Românesc”, se arată în comunicatul celor de la Club 16.
