FOTO Sorana Cîrstea s-a jucat cu delfinii la Miami
A devenit deja o tradiţie ca la începutul turneului de la Miami, câţiva jucători şi câteva jucătoare să fie duşi la Miami Seaquarium, acolo unde pot înota alături de delfini. Pentru prima dată la această acţiune a fost invitată şi o tenismenă din România: Sorana Cîrstea.
Jucătoarea noastră, care e cap de serie numărul 25 la Miami, a avut cele mai mari emoţii dintre toţi participanţii. Aceasta deoarece ea nu ştie să înoate. Dar totul a trecut mai uşor, deoarece alături de Sorana s-a aflat şi cea mai bună prietenă a ei din circuit, Ana Ivanovic.
Ora petrecută de tenismene în apa Delfinariului din Miami a trecut pe nesimţite. După ce au făcut-o pe dresoarele, Sorana şi celelalte patru jucătoare au trecut la poze, apoi au înotat ţinându-se de aripa delfinilor.
De ieri, la Miami au reînceput lucrurile serioase: s-a dat startul în meciurile de pe tabloul principal. Calificate direct în turul secund, Simona Halep, cap de serie 6, şi Sorana Cîrstea (25) vor intra în concurs în zilele următoare. Pentru început, şi-au aflat adversarele: Casey Dellaqua, din Australia, pentru Halep şi bulgăroaica Pironkova pentru Sorana Cîrstea.
Aseară, după închiderea ediţiei au evoluat, în primul tur, Victor Hănescu (cu olandezul De Bakker), Alexandra Cadanţu (cu Zarina Dyas) şi Monica Niculescu (cu Barbora Zahlavova Strycova).
Cele cinci jucătoare, încântate de spectacolul din care au făcut parte