FRHG a lansat programul ''Learn to Play''

Ultima actualizare:

    Ciucanii au făcut scor pe patinoarul MIhai Flamaropol
Ciucanii au făcut scor pe patinoarul MIhai Flamaropol

Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă (FRHG) a lansat programul ''Learn to Play'', la sfârşitul săptămânii trecute, la Buzău, cu ocazia turneului naţional U-12, în prezenţa secretarului general al forului naţional, Marius Gliga.

Antrenamentul experimental a avut loc într-o pauză a turneului naţional U-12, sub îndrumarea lui Victor Corduban, instructor ''Learn to Play'' România, însoţit de antrenorii şi instructorii echipelor Ice Magic Buzău şi Olimpia Ploieşti, în prezenţa a circa 30 de juniori.

Prezentarea teoretică a avut loc imediat după antrenamentul experimental, în cadrul unui seminar în cadrul căruia Marius Gliga şi Victor Corduban au arătat audienţei principiile programului, obiectivele, dar şi capitole importante din materialul tradus, cum ar fi organizarea antrenamentului, deprinderile tehnice elementare şi organizarea turneelor pentru copii.

La sfârşitul seminarului, participanţii au primit din partea Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă programul ''Learn to Play'', tradus şi adaptat, planul anual de dezvoltare a deprinderilor pentru copii cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani, dar şi un set de 4 DVD-uri, care exemplifică exerciţiile prezentate în manual, materiale provenite de la Hockey Canada, prin amabilitatea lui Paul Carson şi Tom Skinner.

Următoarea etapă a implementării programului ''Learn to Play'' va avea loc joi 21 ianuarie, la Galaţi, urmând ca acţiunea să se îndrepte apoi spre Harghita şi Braşov.

Lunar, vor fi întocmite evaluări în teritoriu, pentru a verifica modul de însuşire şi aplicare al acestui program.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Serban Cotirlan bust jpg
sabrina voinea cosr8 jpg
Gica Hagi alaturi de staff jpg
Nadia paralele montreal 1976 jpg
Florin Pirvu dedica victoria sotiei decedate jpg
Gigi Becali e pe lista neagră a stiliștilor foto: Facebook
sorana cirstea bucurie jpg
PSG castigatoare Liga Campionilor jpg
image
image