Gâlcă şi Manea îşi vor prelungi contractele cu Oltchim

Ultima actualizare:

Astfel, Ionela Gâlcă, al cărei contract ar fi expirat în această vară, a acceptat condiţiile clubului şi va evolua încă un sezon la Oltchim, în vreme ce Oana Manea, s-a înţeles pentru o perioadă de încă doi ani la campioana României.

Preşedintele clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea, Ioan Gavrilescu, a declarat că a avut emoţii în privinţa celor două jucătoare. "Am avut emoţii la cei doi pivoţi, sincer să fiu. Ştiam că au oferte clare. Mă bucur că şi Oana şi Ionela au decis să continue cu Oltchim, este foarte bine pentru echipa noastră. În cazul în care una dintre ele nu mai doreau să rămână la Vâlcea trebuia să căutăm un pivot sau doi de valoare şi ne era greu, opţiunile erau puţine, mai ales pe piaţa internă", a spus Gavrilescu.

Alte zece jucătoare vor urma să poarte negocieri cu cei din conducerea clubului, în perioada imediat următoare: Mihaela Smedescu, Paula Ungureanu, Talida Tolnai, Ada Nechita, Iulia Puşcaşu, Anastasia Pidpalova, Patricia Vizitiu, Cristina Neagu, Steluţa Luca şi Adina Fiera Meiroşu. O situaţie aparte o are Paula Ungureanu, al cărei contract se va prelungi automat pentru încă jumătate de an, perioadă în care este în recuperare după intervenţia chirurgicală suferită la ligamente. De asemenea, Steluţa Luca a anunţat la începutul acestui sezon că se va retrage din activitatea competiţională în această vară.

Cele mai multe oferte pentru a pleca de la Vâlcea le are interul Cristina Neagu, golghetera Campionatului European din Danemarca şi Norvegia, dar preşedintele clubului Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat că va încerca să o convingă pe aceasta să rămână la campioana României. "Nu am emoţii nici în ceea ce o priveşte pe Cristina Neagu. S-a tot vorbit despre o sumă astronomică pe care ar urma să o primească de la Viborg, dar, sincer să fiu, cred că este numai o speculaţie. Viborg a pierdut patru handbaliste de mare valoare din cauza banilor. Nici măcar nu s-a calificat în grupele principale. Una peste alta, dacă Neagu va primi aceşti bani, 300.000 de euro, e şi normal să plece. Mă repet, însă, nu cred în această sumă. Vom discuta cu ea şi sper din tot sufletul să decidă să rămână la Oltchim, are tot timpul din lume să plece şi în străinătate pentru că este tânără. O situaţie aparte o are Paula Ungureanu. Am mai vorbit cu ea, o să mai vorbim. Ea este şi accidentată, îşi doreşte şi un copil. Să vedem cum se va rezolva", a adăugat Gavrilescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrei Ratiu (Sportpictures) jpg
Cristiano Ronaldo (EPA) jpg
Costică Prisecaru, în lesă cu Emilia Bejan. Captură YouTube
Craiova Sepsi (Sportpictures) jpg
romania mondiale jpg
Youssoufa Moukoko (EPA) jpg
Loida Zabala (Facebook) jpg
Razvan Marin (Sportpictures) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net