Ghinioanele se ţin scai de familia Simonei Halep. Ultimul necaz: poliția «a spart» nunta verișoarei sportivei

Ultima actualizare:
Anca Halep, în scurta perioadă în care a stat în rochie de mireasă
Anca Halep, în scurta perioadă în care a stat în rochie de mireasă

Nu a fost o duminică prea fericită pentru familia Simonei Halep. Veştile rele au venit una după cealaltă şi au culminat cu intervenţia poliţiei la nunta unei verişoare a jucătoarei noastre. La petrecere se afla, cu excepţia tenismenei, toată familia acesteia.

Duminică seara trebuia să fie petrecere mare în neamul Halep. Anca Halep (30 de ani), verişoară de gradul doi cu Simona Halep (tatăl tenismenei, Stere, e văr-primar cu tatăl miresei, Costea), se căsătorise cu Tănase Gima (32 de ani) şi venise momentul sărbătoririi evenimentului.

Respectându-se tradiţia la aromâni au fost invitate foarte multe persoane care trebuiau să petreacă până în zori la un restaurant cunoscut din centrul vechi al Constanţei.

Numai că totul s-a transformat într-un fiasco după ce petrecerea a fost oprită în forţă de poliţişti în primele ore, pentru că nu erau respectate regulile de prevenire a îmbolnăvirii cu COVID-19.Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa, un apel telefonic anonim venit în jurul orei 20.00 a făcut ca 28 de poliţişti de ordine publică, investigarea criminalităţii economice, criminalistică şi rutieră s-au deplasat la restaurant pentru efectuarea primelor verificări.

28 de poliţişti au oprit nunta de duminică seară
28 de poliţişti au oprit nunta de duminică seară

Iar ce au găsit acolo încălca toate prevederile legale, care spun că petrecerile de acest gen sunt limitate la maximum 50 de persoane indiferent dacă sunt organizate în aer liber sau în sală.

Mai mult, nu exista nici un fel de aprobare, aşa cum prevede legea.

„Nu înţeleg de ce au stricat nunta. Erau 220 de persoane. Eu ştiam că este voie, în aer liber, cu 500 de persoane. Am locuri la terasă pentru 600 de persoane, dar erau numai 220. S-a stricat evenimentul, din păcate. Dacă era o spargere, nu veneau atâţia jandarmi, poliţişti şi de la Poliţia Locală”, a declarat Nicu Terzi, patronul restaurantului ”Colonadelor” pentru Focus Press.

28 de poliţişti au oprit nunta de duminică seară
28 de poliţişti au oprit nunta de duminică seară

Totuşi, omul de afaceri a recunoscut că nu luase nici o autorizaţie necesară organizării unui asemenea eveniment, aşa că ghinionul familiei Halep nu a fost chiar întâmplător, ci se poate spune că a fost căutat cu lumânarea prin nerespectarea legilor.

Va reîncepe sezonul la Praga, peste două săptămâni
Va reîncepe sezonul la Praga, peste două săptămâni

De altfel, se pare că oamenii legii au întocmit dosar penal pe numele patronului localului şi al organizatorilor nunţii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.Chiar dacă iniţial se spunea că la petrecere a participat şi Simona Halep, aceasta nu se afla atunci la Constanţa, ci la Bucureşti.

Ea a lipsit nu pentru că nu s-ar fi înţeles cu verişoara sa – în anii trecuţi aceasta a fost şi la Roland Garros împreună cu familia pentru a o susţine pe jucătoarea noatră -, ci pentru că vrea să evite cât poate de mult aglomeraţiile, pentru a nu risca să se infecteze cu coronavirus.

Simona i-a supărat pe organizatorii de la Palermo

Scandalul de duminică seara s-a petrecut la câteva ore de la un alt scandal, de data aceasta internațional, provocat neintenționat de Simona Halep. Desemnată principala favorită a turneului WTA de la Palermo care trebuie să înceapă la 3 august, românca a anunțat că se retrage. 

Simona Halep s-a îmbrăcat după ultima modă
Simona Halep s-a îmbrăcat după ultima modă

”Având în vedere creşterea recentă a cazurilor Covid-19 în România şi a îngrijorării mele cu privire la călătoriile aeriene internaţionale în acest moment, am luat decizia grea de a mă retrage de la Palermo”, a scris Halep pe rețelele sociale. La scurt timp, directorul turneului italian, Oliviero Palma, și-a arătat indignarea: “Am aflat cu mare amărăciune decizia numărului doi mondial de a renunţa la participarea la Palermo Ladies Open. Sâmbătă eram optimişti şi am informat staff-ul Simonei Halep că sportivii profesionişti nu sunt obligaţi să intre în carantină. Totuşi, staff-ul lui Halep ne-a comunicat doar decizia finală, anulându-ne toate eforturile. Suntem supăraţi şi profund dezamăgiţi”, a afirmat Palma. 

Tenismena iese doar pe lângă casă

Simona Halep este un adevărat model prin modul în care încearcă să se ferească de coronavirus. 

Tenismena nu iese niciodată în aglomeraţie, iar când merge la restaurant o face doar în complexul în care locuieşte sau la anumite localuri din apropiere – de regulă în zona Floreasca - şi doar alături de iubitul ei sau de unul-doi prieteni apropiaţi. 

Cea mai recentă ieşire la cină a avut loc sâmbătă seara, la un local de lux din Herăstrău, acolo unde a fost însoţită doar de iubitul ei, omul de afaceri Toni Iuruc, şi la care a purtat o ţinută foarte îndrăzneaţă şi la modă, cu o cămaşă asimetrică în lungime, de culoare albă.


    Simona Halep s-a îmbrăcat după ultima modăFOTO: Instagram
Simona Halep s-a îmbrăcat după ultima modăFOTO: Instagram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Olimpiu Morutan (Sportpictures) jpg
Michael Schumacher (Getty Images) jpg
Ianis Hagi (Getty Images) jpg
Lewis Hamilton (EPA) jpg
Razvan Sava (EPA) jpg
Universitatea Cluj CFR Cluj (Sportpictures) jpg
simona halep facebook jpg
nadia comaneci gettyimages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net