Gyenes, etapă cu probleme în Dakar
Gyenes a parcurs cei 521 de kilometri ai probei speciale, care s-a disputat în Argentina, între San Miguel de Tucuman şi San Salvador de Jujuy în cinci ore, șapte minute și 30 de secunde. Românul a sosit la peste 48 de minute de câștigătorul etapei și ocupantul locului al doilea în clasamentului general Marc Coma.
Mani, care concurează pe o motocicletă KTM pentru echipa brașoveană Vectra Racing, a coborât 12 locuri în ierarhia generală, de pe 20 până pe 32 și se află la peste o oră de liderul Cyril Despres. Celălalt român din Dakar, Marcel Butuza, a încheiat etapa pe locul 102, la aproape 6 ore și jumătate în spatele câștigătorului și ocupă locul 95 la general.
Proba specială de marți a avut foarte multe capcane la capitolul navigație, și a început prost pentru pilotul sătmărean. La km 15 Mani a fost nevoit să se oprească după ce din cauza vibrațiilor i s-a desprins road-book-ul.
"A fost o zi grea și foarte lungă. Am pierdut mult timp la începutul probei speciale când am fost nevoit să mă opresc pentru a repoziționa road-book -ul în derulator. Traseul a fost unul intersant însă rămânând în spate nu am mai putut face nimic pentru că nu aveam cum să depășesc din cauza prafului ridicat de concurenții din față. Astăzi am rulat și într-un canion însă proba a fost mai dificilă decât unele pe care le-am parcurs în Maroc la Dakar-ul din 2007 sau la etapa de Campionat Mondial din 2009. Pe 5 ianuarie părăsim Argentina pentru specialele din Chile și va fi o zi obositoare pentru că avem la început o legătură de aproximativ 500 de km în care este inclusă și trecerea graniției", a declarat Mani Gyenes.
Tranzit la altitudinea de 4.600 de metri
Pentru a rula în cea de a patra specială a celei de a 33-a ediții a Dakar-ului concurenții vor trece din Argentina în Chile și vor ajunge foarte aproape de granița cu Bolivia. Pe drumul de legătură dintre San Salvador de Jujuy și startul specialei se va ajunge până la o altitudine de 4.600m. Carvana Dakar-ului va trece granița prin Paso de Jama pentru ca ulterior drumurile concurenților și ale echipelor de asistență să se despartă. Riderii vor rula în proba de 207 km, în timp ce echipele de asistență vor merge în bivouacul de la Calama. Ultima probă dinaintea dunelor deșertului Atacama este una care are părți cu foarte multă piatră și grohotiș.
Challengerii s-au impus ieri
Ierarhiile au rămas aceleași atât la clasa moto cât și la auto, deși challengerii au câștigat etapele în ambele cazuri. Coma s-a apropiat la 14 secunde de Despres la clasa moto, în timp ce câștigătorul etapei a treia la auto, Nasser Al-Attiyah s-a apropiat coechipierul său de la Volkswagen, spaniolul Carlos Sainz, care rămâne lider la general cu un avans de 3 minute și 34 de secunde. Locul al treilea este ocupat de Stephane Peterhansel, de la BMW, la 4 minute și 19 secunde în urma lui Sainz.